Mai multe persoane implicate în afaceri cu lucrări funerare, ridicate de Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe persoane implicate în afaceri cu lucrări funerare au fost ridicate, marţi, de ofiţerii Direcţiei de Investigarea Fraudelor, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciul în acest caz a fost estimat la 100.000 de euro.

Surse din cadrul Poliţiei au declarat că 12 persoane au fost duse la audieri, după ce poliţiştii au descins la patru adrese, dintre care trei aparţin liderilor unei grupări specializate în evaziune fiscală în domeniul construcţiilor funerare, gruparea fiind cunoscută cu numele de Tamango.

Liderii grupării ar urma să fie prezentaţi instanţei, cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit poliţiştilor, în perioada 2012-2013, persoanele vizate în acest dosar ar fi făcut lucrări de construcţii funerare, în baza unor contracte de antrepriză, şi au încasat contravaloarea acestora fără a le înregistra în contabilitate.

Clienţii erau, în majoritate, persoane cu venituri mici, însă, potrivit poliţiştrilor, la serviciile grupării Tamango au apelat şi persoane cu situaţie financiară bună.

Liderul grupării este cunoscut de anchetatori sub numele de Fane Tamango şi controlează afacerile din domeniul funerar în mai multe cimitire din Bucureşti.

Descinderile sunt efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R., cu sprijinul poliţiştilor de la Serviciul Independent pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite