Percepţie publică, realitate şi manipulare. Cazul Pungeşti

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentele din week-end, din localitatea Pungeşti, reprezintă un turnesol social foarte util pentru identificarea unora dintre bolile vechi care macină societatea şi sistemul politic românesc.

1. Cred că independenţa energetică este foarte importantă pentru România, pentru economie, pentru un nivel de trai mai bun. Pe de altă parte, cred la fel de mult că metodele prin care ajungem la independenţă energetică (surse proprii neconvenţionale precum gaze de şist, energie eoliană sau solară etc) trebuie explicate cu răbdare populaţiei şi în mod particular comunităţilor locale din zonele vizate de foraje. Iar la acest capitol, autorităţile competente, oamenii politici şi companiile private implicate au dat un rateu de zile mari care a lăsat teren liber manipulărilor şi instalării legitime a neîncrederii şi fricii în inimile localnicilor.

În sondajul INSCOP dedicat inventarierii temerilor românilor, peste 64% declarau că se tem de degradarea condiţiilor de mediu. Pe de altă parte, 80% afirmau că se tem de creşterea preţurilor la utilităţi (energie electrică, termică, gaz). În acest context, doar puţin peste 19% cred că insituţiile statului îi pot ajuta să scape de aceste temeri, fapt care surprinde perfect tabloul neîncrederii semănat pe ogoarele din jurul Pungeştiulu.

2. Unii dintre cei care ieri întreţineau fobiile faţă de explorarea gazelor de şist, astăzi susţin contrariul pentru că sunt la putere, iar unii dintre cei care ieri erau avocaţii explorării, astăzi sunt circumspecţi pentru că sunt în opoziţie. Un asemenea comportament justifică până la urmă lipsa de încredere a unei părţi a populaţiei care ar vrea explorarea şi exploatarea resurselor naturale, dar  are dubii că standardele de mediu sunt respectate, că activităţile aduc câştiguri României şi că vor determina scăderea facturilor la gaz, la încălzire.

Mai grav, o asemenea inconsecvenţă a politicului, alimentată de ciclurile electorale, pulverizează politici publice utile şi subminează orice proiect naţional construit pe un interes strategic al statului de a obţine, de exemplu, independenţa energetică.

3. Am remarcat în discursul unora dintre activiştii de mediu implicaţi direct sau indirect în incidentele de la Pungeşti un vocabular straniu dominat de atribute cu iz anarhic precum „război”, „front”, „rezistenţă”, „dictatură militară”. Dincolo de hei-rup-ul „feisbuchist” specific epocii digitale, dincolo de tranşeele imaginare săpate pe un front absurd între dealurile Pungeştiului unde se plantează câteva seminţe de ideologie anarhistă, se cuvine totuşi să coborâm cu picioarele pe pământ. România nu se află în nici un război! Iar o asemenea abordare nu face niciun bine cauzei ecologiste. Asta sigur, în cazul în care protejarea mediului şi responsabilizarea clasei politice mai sunt obiectivele reale ale protestatarilor. Şi dacă protestatarii de la Pungeşti, mă refer la cei veniţi din alte localităţi, mai au vreo legătură cu acei zeci de mii de manifestanţi paşnici şi frumoşi din urmă cu câteva săptămâni care au dat o lecţie de libertate, arătând că spiritul democraţiei este viu în rândul tinerei generaţii din România.

4. Închei cu o scurtă sinteză a percepţiei publice (pe care o puteţi găsi în detaliu aici).  Românii susţin explorarea şi exploatarea resurselor naturale, dar nu oricum. Acceptă eventuale efecte negative asupra mediului, dar cu condiţia respectării standardelor de mediu europene. Faptul că doar 6,9% sunt de acord cu exploatarea în orice condiţii, deci şi fără respectarea unor standarde de mediu înseamnă că restul, adică imensa majoritate vor protejarea mediului. Conştientizarea problematicii de mediu de către majoritatea românilor este, cred, marele câştig al acţiunii publice a celor care de câţiva ani susţin activ cauza ecologistă.

Românii mai vor ca exploatarea resurselor naturale să aducă beneficii ţăriii prin implicarea masivă a companiilor româneşti. O asemenea opinie nu înseamnă retrezirea la viaţă a sloganului neocomunist „nu ne vindem ţara”, ci este mai degrabă expresia neîncrederii că ceea ce exploatăm, valorificăm în folosul nostru. Aici statul român are datoria să fie mai agresiv în promovarea interesului naţional. Dacă Romgaz s-a implicat în exploarările din Marea Neagră, este obligatoriu ca această companie, dar şi alte companii româneşti fie private, fie ale statului, să se implice şi în eventuale exploatări ale gazelor de şist.

În fine, populaţia îmbrăţişează cu 10 mâini exploatarea resurselor naturale (73.7%) dacă acest lucru va duce la scăderea preţurilor la energie electrică, gaz, energie termică. Prin urmare, românii vor un câştig economic şi aşteaptă un avantaj din exploatări care să le diminueze costul vieţii. Şi mai caută să creadă că toate aceste lucruri chiar se vor întâmpla! Vorbeşte cineva serios cu ei….?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite