Pensionarea anticipată a magistraţilor, o bombă cu ceas pe care Puterea vrea să o amâne după ce s-a luptat s-o adopte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Magistraţii s-ar putea pensiona anticipat
Magistraţii s-ar putea pensiona anticipat

Noua formă a legii privind statutul magistraţilor, care permite pensionarea anticipată, s-ar putea transforma într-o adevărată bombă cu ceas pentru sistem.

Asta pentru că aproape jumătate dintre judecători şi procurori îndeplinesc condiţiile de pensionare anticipată. Astfel, dacă magistraţii aleg să se retragă, multe dintre instanţe şi Parchete vor rămâne fără personal. În plus, dosarele pe care aceştia le judecă vor fi reluate de la zero. 

Mai mult, lipsa resurselor şi modificările aduse legilor justiţiei i-ar putea determina să plece şi pe magistraţii care ar vrea totuşi să-şi continue activitatea. 

La limita ridicolului

Concret, potrivit noii legi, vechimea necesară pensionării pentru magistraţi va scădea. Dacă în momentul de faţă, un procuror sau un judecător are nevoie de o vechime de 25 de ani pentru a ieşi la pensie, conform noii legi, aceştia se vor putea pensiona dacă au 20 de ani de activitate. 

Forumul Judecătorilor din România estimează că 2.000 de magistraţi ar putea părăsi imediat sistemul, iar alţi 2.000 s-ar putea pensiona în următorii cinci ani. 

Pentru a redresa situaţia, având în vedere şi presiunile Comisiei Europene, Guvernul Dăncilă ar putea să ia măsuri extreme. Astfel, Executivul ar putea emite o ordonanţă de urgenţă de amânare a prevederilor noului Statut al judecătorilor şi procurorilor privind pensionarea magistraţilor. 

 „Nu mi se pare normal să ieşi la pensie în vârful de potenţial. România nu-şi permite acest fapt. Pe de altă parte, mi se pare ridicol ca după luni de saga când legile s-au modificat, să vină Guvernul să dea o ordonanţă de urgenţă pentru a le modifica încă o dată. Este o dovadă clară de neseriozitate, în condiţiile în care despre problemele modificărilor aduse Legii 303/2004 s-a vorbit luni de zile. Depăşim o limită a ridicolului. Nu se poate să adopţi nişte legi când a existat o dezbatere cu aproape niciun răspuns din partea decidenţilor politici. Este mai mult decât neserios. Aceste legi au fost adoptate mai mult sau mai puţin în forma dorită de legislator şi acum descoperă că pleacă oamenii la pensie? Este o lipsă de predictibilitate totală“, a explicat, pentru „Adevărul“, expertul anticorupţie Laura Ştefan. 

Nici profesorul de Drept constituţional Ioan Stanomir nu este de acord cu această soluţie şi spune că parlamentarii s-au pripit atunci când au modificat legea.

„Intenţia guvernului de a da o OUG este încă o dovadă că se legiferează pripit, fără studii de impact, în interesul unei elite şi fără a se ţine seama de consecinţe. Dacă se va merge pe acest drum consecinţele pentru România vor fi dramatice. Ne aflăm în faţa unui moment critic pentru această ţară“, a declarat Ioan Stanomir.

Judecătorii şi procurorii, tentanţi să plece din sistem

Magistraţii spun că problemele din sistem, coroborate cu tentaţia unei pensii foarte mari, îi vor determina pe mulţi să aleagă pensionarea anticipată. 

„Aceste modificări trebuie privite în ansamblul schimbărilor aduse în ultimul an sistemului judiciar. Cei mai nemulţumiţi sunt procurorii, pentru că s-a întărit controlul ministrului Justiţiei asupra lor. Resursa umană din sistem este afectată. Durata studiilor la INM creşte de la 2, la 4 ani. La un moment dat, timp de doi ani, nu vom mai avea absolvenţi de INM. Deci, recrutările vor fi blocate 2 ani de zile. Apoi, s-a mărit tranşa de vechime pentru a promova la o instanţă superioară. Iar cei din instanţele superioare îndeplinesc condiţiile pentru a se putea pensiona. În paralel, s-a deschis o Cutie a Pandorei cu răspunderea materială a judecătorilor. Nimeni nu ştie deocamdată ce înseamnă încălcarea cu reacredinţă sau gravă neglijenţă a dispoziţiilor legale. Pe de altă parte, obligaţia motivării dosarelor în 30 de zile, în condiţiile unei încărcări foarte mari a instanţelor, crează o presiune puternică. Prin urmare, aceste presiuni, dar şi tentaţia plecării din sistem cu un venit foarte mare, ar putea să-i determine pe mulţi magistraţi să se pensioneze“, a explicat judecătorul Cristi Danileţ, fost membru CSM. 

Situaţie asemănătoare cu a Poloniei

Specialiştii cred că România se află într-o situaţiei asemănătoare Poloniei, care a ajuns în atenţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, după ce a redus vârsta de pensionare a judecătorilor Curţii Supreme. 

„Este o întreagă bulibăşeală. Este clar că există presiuni mari, externe, care i-au pus la colţ. Şi am în vedere acţiunea în justiţie împotriva Poloniei de săptămâna aceasta de la Curtea Europeană de Justiţie, care este punct cu punct aceeaşi situaţie. Dacă această prevedere intră în vigoare era un caz copy/paste cu polonezii. Era totuşi important să amendeze legea, faptul că au bagat-o acolo iar acum se gândesc la o amânare arată ce interese sunt la mijloc. Este vorba de toate aceste departamente care-l deranjează pe Dragnea“, a explicat Sorin Ioniţă, de la Expert Forum.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite