Pedofilul de lângă noi, de pe stradă, de pe internet!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o seară, într-o sală cu aproape 30 de elevi de clasa a V-a, discuţia cu psihologul a deviat de la agresiunea fizică la ceea ce înseamnă respectul pentru corp, intimitate, agresiune sexuală şi pedofilie. La început, unii dintre copii au fost întâi ruşinaţi, apoi au zâmbit nesiguri, alţii cârcotind, dar tonul discuţiei i-a făcut să devină curioşi, îngrijoraţi şi în final preocupaţi de soluţii.

Când pentru un părinte poate părea un subiect tabu, sau poate nega (nu o să ni se întâmple), iar pentru un profesor o discuţie nepotrivită (nu este treaba noastră, cum să discutăm aşa ceva) şi deci inabordabilă, pentru copii este extrem de relevantă şi necesară. Trei fetiţe au căpătat curaj şi au povestit colegilor cum în urmă cu ceva timp, în repetate ocazii, singure fiind, un personaj dubios le-a urmărit pe strada apropiată şcolii, le-a abordat dorind să le ofere dulciuri cu tendinţa de a le atinge părţile intime ale corpului. Copiii se întorcea singuri acasă seara după ore 18. 

Cum arată un pedofil?

Cea mai des întâlnită întrebare pe care o primesc este cu privire la profilul pedofilului. Cum ne dăm seama? Cum arată? Cum se îmbracă? Cum îl identificăm ca să ne ferim de el? Răspunsul corect este că nu există doi pedofili identici şi că nu avem un profil unic, simplu de înţeles. În orice caz nu ne referim la o persoană prost îmbrăcată, fără educaţie, care te sperie când o întâlneşti, care trăieşte pe străzi şi abuzează pe timpul nopţii. În primul rând vorbim de o persoană cu un comportament sexual deviant. Pedofilii sunt diferiţi de violatori. Ei au percepţia că relaţia sexuală este reciprocă şi acceptabilă.

Pedofilii au o raţionalizare riguroasă a comportamentului lor, ei nu consideră că au provocat o suferinţă copiilor, ceea ce este extrem de grav, inclusiv în terapia lor. Clinic, pentru că vorbim de experienţe recurente de excitare sexuală intensă, fantezii, dorinţe sexuale sau comportamente care implică activitatea sexuală cu un copil sau copii prepuberi, terapia este de lungă durată. Riscul recidivei este extrem de ridicat. Pedofilii diminuează mult sau neagă numărul victimelor, prezintă idei şi credinţe distorsionate, cred că nu vor fi prinşi, au o lipsă de empatie şi sunt consumatori de pornografie.

Pedofilii când agresează au un sentiment de atenuare a anxietăţii, singurătăţii şi depresiei, în schimb ce violatorii agresează ca urmare a furiei, ostilităţii şi răzbunării şi ei consideră că victima este vinovată.

Definiţia abuzului sexual este extrem de sensibilă. Un abuz sexual este definit şi prin alte tipuri de activităţi şi anume cele care pot să nu includă un contact, precum implicarea copiilor să privească imagini sexuale, implicarea copiilor în producerea de imagini sexuale şi încurajarea să se comporte într-o manieră sexuală nepotrivită... (BBC Child Protection Policy 2016)

Ce semne are un copil?

Un copil care a fost supus unui abuz sexual se retrage în sine, evită să rămână singur cu oamenii (chiar rude sau prieteni), în funcţie de vârstă are un comportament sexual exhibiţionist sau un limbaj sexual (foloseşte cuvinte adulte pentru părţile corpului), comportament sexual activ la o vârstă precoce, coşmaruri, apetit alimentar scăzut sau ridicat, modificări ale dispoziţiei, poate simţi frică, nesiguranţă, autorăniri, enurezis, semne fizice, cum ar fi dureri inexplicabile sau vânătăi în jurul organelor genitale. Uneori, semnele rămân ascunse ani la rând şi părinţii nu-şi pot da seama, iar de teamă şi ruşine copiii nu au puterea de a le spune părinţilor.

Efectele abuzului sexual

Printre efectele pe termen lung se numără depresia, sentimentele de vinovăţie, ruşinea, autoblamarea, tulburările de alimentaţie, tulburările somatice, tulburările de somn, anxietatea, tulburările sexuale şi, mai ales, dificultatea de a dezvolta relaţii intime. Predomină, de asemenea, ideile suicidare. O persoană care a trecut printr-un abuz sexual, conform unor cercetări, are un risc de 25 de ori mai mare de a abuza de alcool şi de droguri. Din cauza ruşinii, a sentimentelor de vinovăţie, dar şi din cauza stigmei sociale, în SUA se estimează că doar 32% din abuzurile sexuale ajung să fie denunţate la poliţie. Şi prea puţini dintre agresorii sexuali ajung să fie condamnaţi şi să execute ani de pedeapsă. În România, datele sunt extrem de puţine şi ceea ce ajunge ca plângere la Poliţie nu reprezintă realitatea.

Soluţiile?

1. Obligaţia părinţilor  

În mod clar, vorbim de soluţii multiple. Părinţii au obligaţia de a asigura protecţia şi de a ocroti sănătatea fizică şi emoţională a copiilor şi de a nu-i lăsa nesupravegheaţi, de a cunoaşte unde sunt şi ce fac. Copiii capătă uşor încredere în străini şi pot fi uşor ademeniţi.

2. Reacţia comunităţii

Comunitatea tace şi nu-i pasă. Experimente sociale cu abuzatori pe stradă când nimeni nu intervine sunt pretutindeni, şi în alte ţări. Din păcate, prea multe cazuri grave ne sunt cunoscute şi rămân fără rezolvare. Sunt victime care spun apropiaţilor şi sunt prieteni care nu încurajează sesizarea organelor competente. Abuzurile sexuale au loc chiar în cadrul relaţiilor de cuplu.

3. Ineficienţa instituţiilor

Lipsa pedepselor şi sancţiunilor este un factor care încurajează abuzurile sexuale. Au fost prinşi şi eliberaţi. Lipsă de probe. S-a prescris. Însă Roman Polański a fost arestat în 2009, în Elveţia, pentru fapte sexuale care au avut loc în 1977.

Şi încă ceva.

4. Introducerea educaţiei sexuale obligatorii în şcoli

Cele mai eficiente măsuri sunt cele pe termen lung. Un copil trebuie să înveţe despre respectul pentru propriul corp, să înveţe cum să se protejeze, să refuze orice formă de agresiune, să anunţe orice indicii de risc. Şi şcoala poate să facă ceva. Sarcina părinţilor este prea grea. România este una dintre ţările care nu-şi educă copiii cu privire la sănătatea vieţii sexuale. Suedia este prima ţară europeană care a introdus educaţia sexuală încă din 1942 şi lecţii de educaţie sexuală au fost susţinute prin intermediul radioului inclusiv în 1954. Concomitent au fost create centre pentru tineri care să asigure servicii de prevenire a sarcinilor nedorite şi să promoveze sănătatea sexuală. În prezent sunt peste 240 de centre pentru tineri. În Spania, deşi subiecte de educaţie sexuală au fost introduse încă din anii 1970, abia în anul 1981 guvernul spaniol a propus o programă holistică de educaţie sexuală care cuprindea etapa preşcolară şi până la liceu.

O cercetare din 2012 condusă de dr. Cornelia Rada de la Academia Română ne arată limpede câteva aspecte extrem de îngrijorătoare pentru sănătatea populaţiei tinere:

1) Doar 10% din informaţiile primite despre sănătatea sexuală au fost primite la şcoală, sau de la cabinetele medicilor şi aceasta s-a întâmplat după vârsta de 14 ani.

2) Doar 4.2% au declarat că au discutat cu părinţii despre toate aspectele legate de sexualitate

Ce înţelegem din aceste date: 

1) Tinerii români nu primesc nicio informaţie despre sexualitatea umană până la 14 ani.

2) Mai târziu, dacă primesc, doar 10% vin pe surse sigure şi credibile precum şcoală şi doctori. Restul de 90%? Păi tot din cercetare aflăm că cei mai mulţi s-au informat de la „prieteni şi cunoştinţe“.

3) Ce este mai dureros că nici cu părinţii nu discută. 74% au relatat că nu au discutat cu părinţii deloc despre sănătatea sexuală. Aceeaşi cercetare ne indică şi câteva riscuri! Riscul abuzului sexual, riscul începerii vieţii sexuale înainte de încheierea pubertăţii este corelat cu cancerul de sân, infertilitatea, infecţii cu transmitere sexuală, HIV, număr ridicat de parteneri, nefolosirea prezervativului şi implicarea în alte comportamente de risc precum consumul de alcool şi droguri. Dacă şcoala are şi acest rol de a promova sănătatea, sănătatea sexuală este o componentă esenţială a sănătăţii în general.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite