„Pedeapsa“ finalului de minivacanţă: coloane de maşini de 5 kilometri, pe  A1 şi A2, pe sensul spre Capitală

„Pedeapsa“ finalului de minivacanţă: coloane de maşini de 5 kilometri, pe  A1 şi A2, pe sensul spre Capitală

FOTO: Adevărul

Traficul rutier este aglomerat, luni seară, pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, pe sensul spre Capitală, unde s-a format o coloană de maşini de 5 kilometri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aglomeraţie este şi pe A2 Bucureşti-Constanţa, tot pe sensul spre Capitală, unde se staţionează la staţia de taxare de la Feteşti şi se circulă cu viteză redusă între Feteşti şi Lehliu Gară, informează centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

În prezent, traficul este intens pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, pe sensul de mers către Capitală, între kilometrii 41 şi 36, unde s-a format o coloană de autoturisme de aproximativ cinci kilometri, maşinile circulând bară la bară.

De asemenea, valori ridicate de trafic sunt înregistrate pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, tot în direcţia către Bucureşti. Astfel, este aglomeraţie pe Podul Cernavodă, staţionându-se la Staţia de taxare de la Feteşti, şi se circulă cu viteză redusă între Feteşti şi Lehliu Gară şi totodată la intrarea în Capitală.

Şoferii care se întorc de pe litoral pot folosi ruta ocolitoare de pe DN 3A: Feteşti - Drajna Nouă - Lehliu Gară.

„Recomandăm prudenţă sporită la volan, păstrarea distanţei de siguranţă dintre autovehicule şi responsabilitate în efectuarea oricăror manevre în trafic", spun reprezentanţii Infotrafic

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: