Pe cine trage Duicu după el. Nume importante în dosar, legături periculoase

Pe cine trage Duicu după el. Nume importante în dosar, legături periculoase

Adrian Duicu nu a recunoscut nimic din acuzaţiile FOTO Adevărul

Mai multe nume importante din administraţia centrală şi din Justiţie apar ca participanţi la activitatea infracţională a preşedintelui CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, arată magistratul care a dispus arestarea preventivă.

„Un tablou infracţional complex”. Asta a constatat Curtea de Apel Bucureşti în motivarea deciziei de arestare a baronului de Mehedinţi Adrian Duicu, a şefului IPJ Ştefan Ponea şi a şefului PSD Orşova, Constantin Popescu. Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi Dorel George Matei a arătat pe 23 de pagini de ce a hotărât să îi aresteze pe cei trei suspecţi, la cererea procurorilor DNA. Motivarea, presărată cu urme de ironie fină, conţine şi trimiteri subtile către Consiliul Superior al Magistraturii, care ar trebui să investigheze chiar şi un preşedinte de tribunal, membru CSM, ce dădea consultaţii juridice baronului Adrian Duicu.

Funcţii înalte contra anularea raportului ANI
 
O mare problemă a lui Duicu era un raport ANI prin care a fost declarat incompatibil şi în urma căruia îşi pierdea funcţia. El a contestat acest raport la Curtea de Apel Craiova pentru a-l anula şi pentru a scăpa de starea de incompatibilitate. 
 
Profitând de relaţia de prietenie cu şeful Poliţiei Mehedinţi, Ştefan Ponea, a făcut un troc cu acesta: menţinerea temporară a lui Ponea în funcţie, iar ulterior să fie numit într-o funcţie de conducere în cadrul IGPR. Mai mult, i-a promis că şi soţia acestuia, Elisabeta Ponea, şefa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, va obţine o funcţie de conducere în Parchetul General sau în DNA. În schimb, şeful Poliţiei Mehedinţi i-a promis că va vorbi cu sora sa, judecătoarea Calotă-Ponea Adina Georgeta, şefa secţiei de Contencios de la Curtea de Apel Craiova unde avea dosarul cu ANI, pentru a obţine o soluţie favorabilă la această instanţă.
 
Convorbirile dintre Duicu şi Ponea despre dosarul de la Craiova contra ANI erau codificate. Şeful judeţului îl întreba pe şeful Poliţiei cum va fi vremea în România, cu referire la stadiul dosarului cu ANI, iar Ponea îi răspundea mereu că este frumoasă şi că va fi frumoasă, chiar şi atunci când Ponea se afla în concediu în Ungaria, Finlanda sau Rusia. 
 
„Bineînţeles, predicţiile meteorologice s-au adeverit şi vremea a fost frumoasă raportat la interesele judiciare ale coinculpatului Duicu, în data de 21 martie 2013 Curtea de Apel Craiova anulând Raportul ANI ce îl declară incompatibil pe preşedintele Consiliului Judeţean, Duicu”, remarcă ironic judecătorul. 
 
Trafic de influenţă la uşa lui Ponta
 
După ce a vorbit cu mai mulţi oficiali din Guvern, Duicu a spus că va apela şi la prim-ministrul Victor Ponta pentru a-l determina pe şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, să-i ofere funcţie înaltă în IGPR lui Ponea. „Mă duc la premier dimineaţă şi o să-l pun şi pe premier să sune că eu vreau să-l stabilizez pe acesta bine acia”, i-a spus Duicu lui Doru Dumitrescu, adjunctul secretarului de stat Anghel Andreescu din MAI.
 
„În anticamera şefului cancelariei primului ministru sau chiar în cabinetul premierului (apare ca fiind neclar până în prezent) inculpatul Duicu s-a întîlnit cu numitul Petre Tobă unde a discutat despre numirea în funcţie de conducere a coinculpatului Ponea, după cum i-a comunicat acestuia din urmă”, arată judecătorul Matei.
 
Într-o discuţie cu Ponea, Duicu îi spune şefului Poliţiei Mehedinţi că „un sfert de oră în biroul oval s-a vorbit despre familia dvs.”, conform stenogramelor din dosar. „În acest moment procesual apare ca fiind neclar dacă inculpatul se referă la biroul premierului sau la cel al şefului cancelariei, dar în mod cert discuţia a avut loc şi cu numitul Petre Tobă, după cum arată inculpatul Duicu”, mai precizează magistratul.
 
În faţa instanţei, Adrian Duicu a spus că „şefu ăl mare” care l-a chemat pe Petre Tobă la Guvern să discute depre Ponea ar fi şeful Cancelariei primului ministru, şi nu premierul Victor Ponta. „Curtea are rezerve că o astfel de persoană ar avea competenţe să-l cheme pe şeful Poliţiei Române la Guvern şi de asemenea că şeful cancelariei ar fi cel care foloseşte biroul oval, dar aceste elemente vor fi clarificate pe parcursul anchetei”, scrie judecătorul în motivare.
 
Ulterior, secretarul de stat din MAI, Anghel Andreescu, l-a informat pe şeful Poliţiei Mehedinţi că îi oferă funcţia de şef adjunct la Ordine Publică în IGPR. 
 
Un alt inculpat în dosar este liderul PSD Orşova, Constantin Popescu. Deşi nu deţine funcţii executive în primăria Orşova, Popescu este acuzat că a contribuit deciziv manipularea Consiliului local pentru ca nişte terenuri ce aparţineau domeniului public al comunei să fie transferate în domeniul privat al comunei şi să poată fi tranzacţionate.
 
Astfel,  pe 30 aprilie 2013, din dispoziţia pe linie de partid a lui Constantin Popescu, majoritatea PSD din Consiliul Local Orşova a votat transferul din domeniul public în domeniul privat a unor terenuri. În aceeaşi şedinţă, consilierii au concesionat respectivele terenuri către tatăl lui Ştefan Ponea, şeful Poliţiei Judeţene. Această tranzacţie este considerată parte a preţului cu care liderul judeţean al PSD, Adrian Duicu, l-a răsplătit pe Ştefan Ponea pentru a obţine sentinţa favorabilă în procesul cu ANI.
 
 Membru CSM, avocat de ocazie
 
În timp ce dosarul său cu ANI era pe rolul Curţii de Apel Craiova, Duicu primea consultaţie juridică de la judecătorul Norel Popescu (foto), preşedinte al Tribunalului Mehedinţi la acea dată şi actual membru în Consiliul Superior al Magistraturii. Judecătorul îi dă asigurări că nu există nicio incompatibilitate în ceea ce îl priveşte pe preşedintele Consiliului Judeţean. „Consultaţiile juridice s-au dovedit a fi de calitate, judecătorul anticipând cu exactitate soluţia care a fost şi pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul inculpatului”, notează, cu ironie, judecătorul Matei, care provoacă CSM şi Parchetul General să înceapă o anchetă privind implicarea lui Norel Popescu în această afacere.
 
Licitaţii trucate şi înscenare de mită la comandă
 
Procurorii DNA susţin că Adrian Duicu a trucat licitaţii sau a cerut trucarea lor pentru ca anumite firme să câştige un contract de peste patru milioane de euro. „Pe parcursul anului 2013, din considerente până în prezent neclare, neputând fi dovedită infracţiunea de luare de mită, Adrian Duicu a acţionat concertat pentru ca două societăţi, Rombiomedica şi Ager Leasing, să câştige un contract de achiziţii publice pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin”, notează judecătorul în motivarea arestării lui Duicu.
 
Mită eşuată
 
„În speţă există indicii şi cu privire la o activitate infracţională atipică, dar care denotă o periculozitate ieşită din comun a inculpatului Duicu”, spune judecătorul Matei. Magistratul face referire la faptul că, deranjat de postările de pe Facebook ale Laurei Baritz, asistent medical si opozant politic al lui Duicu, acesta a încercat să-i însceneze un flagrant pentru luare de mită. Duicu l-a instigat pe directorul unei televiziuni locale, pe care o controla, să îi ofere bani asistentei, iar flagrantul să fie înregistrat. Victima înscenării a refuzat însă primirea banilor.
 
Duicu era şi „judecătorul judeţului“
 
Duicu a fost arestat şi pentru că „se percepea ca un adevărat stăpân şi judecător al judeţului Mehedinţi”. El a primit şi analizat mai multe plângeri ale unor primari referitoare la activitatea de exploatare a pietrişului de către firma Liatti Construct Impex SRL, şi a apreciat, după deliberare, că această firmă încalcă avizul de mediu”, notează, ironic, judecătorul Matei. Astfel, după judecată, Duicu a decis şi sancţionarea firmei, spunând şefilor de la Administraţia Naţională Apele Române şi Garda de Mediu Mehedinţi: „Duceţi-vă şi f...ţi-i pe ăia”.
 
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 
 
Judeţul Mehedinţi a ajuns în ultimii ani un adevărat ring de box în care doi baroni locali, Mihai Stănişoară şi Adrian Duicu, îşi dispută influenţa în Drobeta Turnu Severin şi în judeţ. Dar, chiar dacă sunt pe poziţii adverse, Stănişoară şi Duicu se aseamănă în multe privinţe.
 
 
Mirel Fota, fost criminalist la IPJ Mehedinţi, a fost nevoit să-şi dea demisia în 2012 din poliţie în urma şicanelor la care a fost supus de către superiorii săi din instituţie.
 
 
Premierul Victor Ponta a declarat, luni dimineaţă, că nu se dezice de preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, şi de alţi şefi de consilii judeţene aflaţi în atenţia DNA, care au probleme.
 
 
Într-un judeţ care arareori face prima pagină a ziarelor, s-a născut şi a crescut un baron local care, în afară de discreţie, nu e cu nimic mai prejos decât omologii săi mai zgomotoşi sau mai exotici: deputatul PDL de Mehedinţi Mihai Stănişoară.
 

Şeful Poliţiei din Mehedinţi şi preşedintele CJ Mehedinţi, reţinuţi pentru 24 de ore

Inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Ştefan Ponea, preşedintele Consiliului Judeţean Adrian Duicu şi Constantin Popescu, preşedintele PSD Orşova au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după un maraton de audieri la DNA Bucureşti.

Şeful poliţiei mehedinţene “momit” de Duicu cu terenuri la Orşova şi funcţii de conducere în MAI

Descinderile procurorilor DNA în Mehedinţi au vizat şi Primăria municipiului Orşova, de unde au fost ridicate mai multe documente privind modul de concesionare a unor terenuri la un preţ „convenabil” familiei Ponea.

Alte nouă persoane urmărite penal în dosarul de corupţie de la Mehedinţi

Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva altor nouă persoane în dosarul de corupţie în care este implicat şeful CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, şi şeful poliţiei mehedinţene, Ştefan Ponea.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: