Pe unde se mai plimbă coloana oficială a Ministerului de Interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O coloană oficială însoţită de poliţişti de la Brigada de Poliţie Rutieră a fost surprinsă, anul trecut, chiar şi de către echipa Google Street View în faţa restaurantului Ministerului de Interne, Excelsior, situat pe strada Ştirbei Vodă. Greu de crezut că poliţiştii îl însoţeau pe vreunul dintre demnitarii care, potrivit legii, au dreptul la escortă, mai exact pe Preşedintele României, pe premier sau pe cei doi şefi ai Camerelor din Parlament.

Potrivit legislaţiei, de coloane oficiale pot beneficia doar preşedintele României, preşedintele Senatului şi al Camerei Deputaţilor şi primul-ministru.

În situaţii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă, pot beneficia de însoţirea cu echipaje ale poliţiei rutiere şi miniştrii din Guvern sau omologi din străinătate aflaţi în vizită oficială în România, precum şi şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, cu ocazia depunerii scrisorilor de acreditare.

Cu toate aceastea, coloanele oficiale a Poliţiei Rutieră au fost surprinse în multe alte situaţii, fără vreo legătură

restaurant excelsior

cu prevederile Codului Rutier, care reglementează noţiunea de coloană oficială.

Imagini din iulie 2014 surprind momentul în care poliţiştii de la Rutieră aşteptau în faţa
Clubului Excelsior sau, cu alte cuvinte, Restaurantul Ministerului de Interne, de pe strada Ştirbei Vodă.
În fotografii se observă un autoturism Volkswagen Passat al Poliţiei Rutiere, precum şi trei motociclete BMW, folosite ca deschizători de drumuri în coloanele oficiale. Poliţiştii aşteptau răbdători pe trotuar ca demnitarul să-şi termine ”vizita” oficială la cârciuma poliţiştilor.

Gabriel Oprea ocupă funcţia de vicepremier din decembrie 2012 şi de ministru de Interne din data de 

restaurant excelsior

5 martie 2014.Clubul Excelsior este printre puţinele restaurante ale marilor instituţii ale statului care au rezistat vechiului regim. Numele de  ”Excelsior” l-a primit după 1989, în noile vremuri, înainte fiind cunoscut doar că ”Restaurantul MI”, adică un loc în care mergeau să mănânce foarte ieftin şi relativ bine, după standardele vremurilor de atunci, doar miliţienii, neamurile şi invitaţii lor.

Restaurantul era un local ”cu circuit închis”, aşa cum erau mai toate cele ale instituţiilor de acest fel.

restaurant excelsior
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite