Să mă explic. De câteva săptămâni, asist în calitate de membru al Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei la un adevărat război între instituţiile statului, parlament şi furnizorii de certificate electronice. Motivul acestui război: digitalizarea administraţiei româneşti.

În termeni legislativi, este vorba de legea privind emiterea cărţilor de identitate electronice, în dezbatere la Comisie.

Guvernul, reprezentat de MAI, MFP şi MDRAP propune ca pe cărţile de identitate electronice să existe un cip cu care cetăţenii să poată semna electronic documente. Aceste documente ar fi considerate apoi de către instituţiile publice ca fiind semnate olograf.

Ştiţi ce înseamnă asta? Înseamnă o revoluţie în administraţie. Înseamnă închiderea buclei birocratice spaţiu-timp în care suntem prizonieri. Înseamnă secolul XXI. Înseamnă că orice petiţie, cerere, formular care trebuia completat şi semnat de mână poate fi transmis pe cale electronică, aşa cum se întâmplă acum în ţări precum Estonia, Spania sau Liechtenstein. Înseamnă EFECTIV posibilitatea de a nu mai sta la cozi la ghişee.

Proiectul e asumat de Guvernul României şi de trei ministere: MAI, MDRAP şi MFP. E susţinut de Opoziţie, mă refer la USR şi PNL, dar nu şi de parlamentarii PSD din Comisie.

Aceştia din urmă, alături de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Asociaţia Furnizorilor de Servicii Digitale blochează proiectul, cerând amânări peste amânări, cu următoarele argumente:

  • Statul român e praf, MAI nu e în stare să-şi implementeze proiectul – retorica deputaţilor PSD;
  • Guvernul nu are punct de vedere unitar – retorica Ministerului Comunicaţiilor;
  • MAI nu are dreptul să emită semnături electronice avansate –  o temă falsă, o interpretare a legii invocate de Furnizori, pentru a-şi apăra businessul.

În realitate, mărul discordiei se regăseşte în certificatul de semnături electronice, echivalentul semnăturii olografe ce apare integrat în noul buletin electronic. Pe care statul român, prin MAI, poate şi doreşte să-l ofere cetăţenilor săi, în timp ce Furnizorii de Servicii Digitale îşi văd periclitat un business de 50 de euro per certificat.

Aparent, în efortul lor de modernizare, o parte din instituţiile statului român au intrat în coliziune cu interesele unui grup paralel, interese care ar avea foarte mult de suferit dacă statul real ne-ar da tuturor o identitate în plus, cea digitală.

Agitaţia e mare. Se simte în vocea Furnizorilor, care prezenţi la Comisie, se răstesc la personalul din ministere, ba chiar ne acuză pe noi, deputaţii Opoziţiei, că avem păreri.

E drept, nu ştim încă cine e în spatele acestor maşinaţiuni. Dar e numai o chestiune de timp. La vedere sunt doar de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Asociaţia Furnizorilor. Un duo care ne crede proşti şi ne vrea în continuare la coadă la ghişee, uitând că nu mai suntem la sfârşitul anilor ’90.