Avocata Paula Iacob a fost înhumată azi, slujba fiind oficiată de un vicar

Avocata Paula Iacob a fost înhumată azi, slujba fiind oficiată de un vicar

Paula Iacob a murit la vârsta de 83 de ani FOTO Mediafax

Zeci de persoane au fost prezente, joi, la Cimitirul Bellu din Capitală, pentru a-i aduce un ultimul omagiu Paulei Iacob. Avocata a murit, marţi noapte, în apartamentul ei, la vârsta de 83 de ani. Paula Iacob fusese recent internată în spital, din cauza unor afecţiuni cardiace.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Valentin Ceauşescu, fiul cel mare al soţilor Ceauşescu, a ajuns la Cimitirul Bellu pentru a participa la înmormântarea Paulei Iacob.
 
UPDATE Zeci de persoane sunt prezente la Cimitirul Bellu pentru a-i aduce un ultim omagiu Paulei Iacob, printre acestea fiind şi vicepreşedintele PRM Marius Marinescu, un bun prieten de-al avocatei.
 
Acesta le-a mărturisit celor prezenţi că în urmă cu două luni într-o discuţie cu Paula Iacob i-ar fi spus acesteia: „Cred că dumneavoastră nu veţi muri niciodată”. Vizibil marcat de eveniment, acesta a adăugat „Se pare că, parţial, m-am înşelat”. 
 


Valentin Ceauşescu participă la înmormântarea Paulei Iacob FOTO Cristi Delcea
 
De asemenea, la Cimitirul Bellu a ajuns şi naistul Gheorghe Zamfir.
 
Înmormântarea avocatei trebuia să aibă loc la ora 14.00, însă a fost decalată cu două ore pentru că Patriarhul Daniel a trimis un vicar să oficieze slujba.
 
La acest eveniment este aşteptat şi Mircea Oprean, soţul Zoei Ceauşescu.
 
 
Fiica acesteia a confirmat decesul.
 
„Din păcate, este adevărat. S-a stins azi-noapte. Eu acum trebuie să mă ocup de formalităţile care însoţesc o asemenea nenorocire. Este un moment extrem de greu, îmi cer scuze că nu pot să vorbesc, dar este prea greu”, a declarat fiica Paulei Iacob.
 
Fostul senator Marius Marinescu, un bun prieten al avocatei, este de părere că odată cu moartea acesteia s-a încheiat o epocă. 
 
„Am rămas înmărmurit când am auzit vestea. Nu-mi vine să cred că vorbesc la trecut de doamna Iacob. Ne cunoşteam de-o viaţă. Nimeni nu poate să aibă un cuvânt rău despre doamna Iacob, toată lumea a iubit-o. S-a încheiat o epocă. De multe ori vorbeam cu doamna Iacob şi spuneam că Regina Maria este regina celor răniţi, despre doamna Iacob pot să spun că era regina avocaturii româneşti. Avea o vorbă bună pentru toţi oamenii necăjiţi”, a spus Marius Marinescu, la România TV.
 

Problemele de sănătate ale Paulei Iacob au început anul trecut

Paula Iacob a fost internată, la sfârşitul lunii august, la Spitalul de Urgenţă Floreasca, ea având suferinţe mai vechi cardiace şi pulmonare, precum şi diabet. Iniţial s-a suspectat că aceasta ar fi făcut şi un accident vascular cerebral, însă diagnosticul nu a fost confirmat, potrivit unor surse medicale. 
 
Ulterior, avocata a fost transferată la Spitalul „Bagdasar-Arseni“ din Capitală, fiind internată, o perioadă, la Secţia Cardiologie. Toate au venit după ce, la sfârşitul anului trecut, Paula Iacob a căzut pe stradă şi a suferit o fractură de şold, având nevoie de două intervenţii chirurgicale. ;
 

Paula Iacob: „Non, je ne regrette rien“

Paula Iacob s-a născut la 20 februarie 1932, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Drept din Capitală şi a lucrat, înainte de a profesa ca avocat, la ziarul „Sportul Popular“. Ziarista Paula Iacob scria despre fotbal şi despre sporturile cu motor. A fost prietenă cu marii fotbalişti ai Stelei din anii ’50, Ţop Voinescu, Vasile Zavodă şi alţii. 
 
„Faptul că am fost ziaristă sportivă m-a ajutat să devin un om foarte prietenos. Asta mi-a fost de folos în avocatură“, spunea Paula Iacob într-un interviu pentru „Adevărul“. Era una dintre puţinele femei care, în „obsedantul deceniu“, străbăteau Capitala pe motocicletă. A intrat în Baroul Bucureşti în 1954.
 

Celebritatea târzie a Paulei Iacob 

Biografia Paulei Iacob s-a animat brusc după 1990, când a devenit avocata lui Nicu Ceauşescu. L-a apărat pe fiul cuplului dictatorial în procesul în care acesta a fost acuzat de genocid şi, din această postură, a început să capete notorietate. O notorietate venită la aproape 60 de ani, dar pe care Paula Iacob pare s-o fi aşteptat toată viaţa. 
 
A făcut tot posibilul să rămână în centrul atenţiei: a apărat drepturile animalelor, a criticat homosexualii, a ajuns invitat permanent la televiziunile de ştiri, a încercat să intre în politică şi a organizat revelioane transmise în direct.
 

Paula, Gabriela şi Ioana 

În 2006, a devenit avocata maidanezului Bosquito, câinele care a omorât un cetăţean japonez în mijlocul Bucureştiului, iar doi ani mai târziu s-a înscris în Partidul Verde, alături de Ionuţ Dolănescu şi de membrii formaţiei „La familia”. Şi-a anunţat intenţia de a candida pentru un loc în Parlament. 
 
Verificată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) s-a descoperit că a colaborat cu fosta Securitate, în calitate de informator. Paula Iacob semnase primul angajament în 1952, sub numele „Gabriela” şi îl reînnoise în 1970 sub numele conspirativ „Ioana”. 
 
Cu toate că dosarul dat publicităţii de CNSAS arăta că şi-a turnat inclusiv rudele şi prietenii apropiaţi, avocata a susţinut că era ea însăşi urmărită de Securitate şi că a semnat angajamentul din cauza şantajului la care a fost supusă. 
 

Paula Iacob, o femeie care a ştiut să-şi trăiască viaţa

După ce a ratat intrarea în politică, Paula Iacob s-a mulţumit cu postura de invitat permanent în platourile televiziunilor de ştiri. O făcea pur şi simplu de dragul apariţiilor pe sticlă, după cum explica, în 2013, pentru „Adevărul”: „Eu vin din plăcere la emisiuni. N-am luat în viaţa mea un ban de la vreun patron de televiziune. Nu, domnule, eu trăiesc din avocatură. Dar îmi place să vin la emisiuni şi să împărtăşesc din ce ştiu”. Şi Paula Iacob părea că le ştie pe toate, pentru că vorbea cu aceeaşi însufleţire despre comunism, violatori, geopolitică, divorţuri, accidente rutiere, leacuri naturiste şi despre câte şi mai câte. 
 
La sfârşitul anului 2012, mediatizarea avocatei de 80 de ani a ajuns până acolo încât România TV a transmis, în locul programului special de Revelion, „o petrecere de pomină” organizată chiar în vila din Băneasa a Paulei Iacob. Astfel, românii rămaşi în faţa televizoarelor au putut urmări, la cumpăna dintre ani, cum se distrează avocata alături de prietenii săi. 
 
Sub titlul „Chef de chef la Paula Iacob” s-au derulat imagini halucinante în care o mână de oameni bine înaintaţi în vârstă făceau eforturi disperate să creeze aparenţa unei petreceri reuşite. În noaptea aceea, în sufrageria Paulei Iacob s-au cântat romanţe, s-au dansat hore şi s-au transmis mesaje de „la mulţi ani” pentru publicul larg. Paula Iacob însăşi a interpretat melodia „Non, je ne regrette rien”, la capătul căreia a privit către cameră şi a spus: „Asta înseamnă să-ţi trăieşti viaţa”. 
 
Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Zeci de persoane au fost prezente la Cimitirul Bellu pentru a-i aduce un ultim omagiu Paulei Iacob. FOTO Dorin Constanda

Imagini din aceeasi galerie
  • Zeci de persoane au fost prezente la Cimitirul Bellu pentru a-i aduce un ultim omagiu Paulei Iacob. FOTO Dorin Constanda
  • Zeci de persoane au fost prezente la Cimitirul Bellu pentru a-i aduce un ultim omagiu Paulei Iacob. FOTO Dorin Constanda
  • Zeci de persoane au fost prezente la Cimitirul Bellu pentru a-i aduce un ultim omagiu Paulei Iacob. FOTO Dorin Constanda
  • Zeci de persoane au fost prezente la Cimitirul Bellu pentru a-i aduce un ultim omagiu Paulei Iacob. FOTO Dorin Constanda
  • Zeci de persoane au fost prezente la Cimitirul Bellu pentru a-i aduce un ultim omagiu Paulei Iacob. FOTO Dorin Constanda
  • Zeci de persoane au fost prezente la Cimitirul Bellu pentru a-i aduce un ultim omagiu Paulei Iacob. FOTO Dorin Constanda
  • Zeci de persoane au fost prezente la Cimitirul Bellu pentru a-i aduce un ultim omagiu Paulei Iacob. FOTO Dorin Constanda
  • Zeci de persoane au fost prezente la Cimitirul Bellu pentru a-i aduce un ultim omagiu Paulei Iacob. FOTO Dorin Constanda
  • Zeci de persoane au fost prezente la Cimitirul Bellu pentru a-i aduce un ultim omagiu Paulei Iacob. FOTO Dorin Constanda
  • Zeci de persoane au fost prezente la Cimitirul Bellu pentru a-i aduce un ultim omagiu Paulei Iacob. FOTO Dorin Constanda
Distribuie imaginea
citeste totul despre: