Paul Gancea, Costin Mincu şi Alin Anastasescu, patroni ai clubului Colectiv, duşi din arest la DNA pentru a fi audiaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DNA care anchetează modul în care clubul Colectiv a obţinut autorizaţia de funcţionare de la Primăria Sectorului 4, l-au scos din arest pe Paul Gancea, unul dintre patronii localului, pentru a-l audia.

UPDATE Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva lui Cristian Popescu Piedone, fost primar  al Sectorului 4 Bucureşti, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi fals intelectual


Potrivit DNA, Piedone şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, constând în încălcarea dispoziţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prevăzute în Legea nr. 307/12 iulie 2006, H.G.R. 1739/06 decembrie 2006 şi Ordinul M.A.I. nr. 3/2011, prin aceea că a emis acordul de funcţionare nr. 3909/14.01.2015 şi  autorizaţia de funcţionare cu nr. 369/14 ianuarie 2015 necesare desfăşurării activităţii de către SC Colectiv Club SRL, la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4 Bucureşti.  Prin aceasta, a cauzat vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Primăriei Sectorului 4 Bucureşti, în urma cărora reprezentanţii SC Colectiv Club SRL, care au putut desfăşura activităţi de alimentaţie publică, au obţinut un folos necuvenit în  cuantum de 62.298 lei.


“De asemenea, pentru a autoriza funcţionarea punctului de lucru SC Colectiv Club SRL, suspectul Popescu Cristian Victor Piedone a emis cele două acte administrative (acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare) sus menţionate, prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că SC Colectiv Club SRL îndeplinea cerinţele legale necesare avizării”, arată DNA.

Procurorii arată că lui Piedone i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile. În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
 

UPDATE Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu Piedone a fost adus, vineri, la DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu legat de emiterea autorizaţiei de funcţionare a clubului Colectiv, unde au murit 32 de persoane, în incendiului din 30 octombrie.

Cristian Popescu Piedone a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 16.10, fiind însoţit de ofiţerii care au pus în executare mandatul de aducere emis pe numele acestuia.

La scurt timp după fostul primar Cristian Popescu Piedone au fost aduse la DNA şi două angajate de la Primăria Sectorului 4, de la serviciul autorizare şi control societăţi comerciale.

Patronii, audiaţi

Costin Mincu şi Alin Anastasescu, ceilalţi doi patroni ai clubului Colectiv, au fost scoşi din arest şi duşi la DNA pentru a fi audiaţi.

În dosar sunt vizaţi fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, şi funcţionari din primărie.

În paralel, procurorii DNA ridică documente de la Primăria Sectorului 4 şi vor duce la audieri mai mulţi funcţionari, care vor da declaraţii despre emiterea autorizaţiei de funcţionare pentru clubul Colectiv, în dosarul în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu în legătură cu emiterea autorizaţiei de funcţionare pentru Clubul Colectiv, au declarat pentru Mediafax surse judiciare, care au precizat că au fost emise primele mandate de aducere în acest dosar.

La DNA urmează să fie audiaţi funcţionarii din Primăria Sectorului 4 care s-au ocupat de autorizarea Clubului Colectiv.

Povestea dosarului

Dosarul a fost constituit la DNA în urma declinării de către procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a unei părţi din dosarul privind incendiul din clubul Colectiv, referitoare la modul de emitere a autorizaţiei de funcţionare emise de Primăria Sectorului 4.

Procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Marius Iacob, a declarat, joi, că sunt indicii cu privire la fapte de abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu şi fals intelectual, legat de emiterea autorizaţiei de funcţionare pentru clubul Colectiv, fiind vizaţi funcţionari din Primăria Sectorului 4, inclusiv fostul primar Cristian Popescu Piedone.

La o zi de la producerea tragediei din clubul Colectiv, primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, care şi-a anunţat miercuri demisia, afirma că localul nu are autorizaţii de la ISU pentru că aveau o declaraţie pe propria răspundere, care este cuprinsă într-un acord de funcţionare.

Piedone spunea că primarul nu are ce să-şi reproşeze şi că, din punctul de vedere al primăriei, Clubul Colectiv a funcţionat legal, controalele inspectorilor săi desfăşurându-se înainte de ora 16.30, în cadrul programului de lucru, nu seara şi noaptea, când clubul are activitate.

Cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost arestaţi preventiv, marţi, pentru ucidere din culpă, în cazul incendiului din Clubul Colectiv, în care au murit 32 de persoane şi alte aproape 200 au fost rănite.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite