Patru ultraşi vor sta după gratii 30 de zile pentru violenţele de miercuri seara. La protestul de joi s-a scandat: „Jandarmeria, jos pălăria”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru persoane din cele şapte reţinute în urma violenţelor de la protestul de miercuri din Piaţa Victoriei au primit mandate de arestare preventivă în această dimineaţă. Alţi patru ultraşi au fost plasaţi sub control judiciar. Decizia magistraţilor Judecătoriei Sectorului 1 nu este definitivă, dar este executorie. Huliganii sunt acuzaţi de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Opt persoane au fost puse sub acuzare în urma violenţelor de la manifestaţia de miercuri din Piaţa Victorieii, şapte dintre ele fiind reţinute prin decizia procurorilor. Patru dintre acestea au fost arestate preventiv, iar alte patru au fost puse sub control judiciar.

"În urma cercetărilor desfăşurate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în dosarul privind infracţiunile de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, opt persoane au fost inculpate, dintre acestea şapte în stare de reţinere", declarau, joi seară, reprezentanţii Poliţiei Capitalei.

În total 60 de huligani au fost duşi la audieri, în urma violenţelor care au avut loc miercuri seară.

Incidentele de la manifestaţia din Piaţa Victoriei au început, miercuri, în jurul orei 21.00, fiind provocate de mai multe grupuri de ultraşi

Aceştia au aruncat cu sticle, torţe şi petarde, forţele de ordine ripostând cu gaze lacrimogene. 

Şapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma incidentelor dintre care patru jandarmi şi trei civili.

A treia zi de proteste

În ciuda violenţelor de miercuri seara, oamenii au ieşit în stradă şi joi, pentru a treia zi consecutiv, nemulţumiţi de ordonanţa de modificare a codurilor penale şi de procedură penală. Au fost ample proteste în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară.

220.000 de oameni au fost în stradă. Oamenii au scandat "Demisia", "Cine nu sare nu vrea schimbare", "Liviu Dragnea îţi dorim, îţi dorim tot neamu'/ Să te duci la puşcărie cu Sorin Grindeanu","Corupţia ucide", "Noaptea, ca hoţii", "Vrem mai mult decât orice distrugerea PSD", "Nu puteţi voi minţi cât putem noi protesta","Ceauşescu n-a murit, este Dragnea travestit", "Refuz acest abuz" "Mâine dimineaţă radem o mustaţă", "Jandarmii sunt cu noi", "Javra cu mustaţă ne-a furat pe faţă", "Dragnea pentru noi este Ceauşescu doi", "Dragnea, nu fi trist, la Jilava au dentist", "Zi de zi aici vom fi", "Dragnea mincinosul", "Abrogaţi şi apoi plecaţi!".

Participanţii la protest au bătut în tobe şi au suflat în vuvuzele.

Protestul din Piaţa Victoriei din Bucureşti s-a încheiat în jurul orei 24.00 când jandarmii le-au spus oamenilor „noapte bună”. La rândul lor, protestatarii i-au aplaudat pe jandarmi, înainte să plece spre case.

De altfel, spre finalul manifestaţiei, când în piaţă mai rămăseseră câteva sute de persoane, s-a scandat "Jandarmii sunt cu noi", "Jandarmeria, jos pălaria", iar oamenii şi-au dat mâinile peste gard cu jandarmii. 

A fost un protest paşnic fără incidente deşi jandarmii au depistat mai multe persoane care aveau petarde la ele. Majoritatea au fost depistaţi cu ajutorul manifestanţilor din Piaţă.

Huliganii au fost scoşi din mijlocul mulţimii. Oamenii legii le-au confiscat articolele pirotehnice. 

Protestele vor continua şi în zilele următoare. 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite