Patriotismul, dincolo de festivisme

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Români, bucurându-se de frumuseţile patriei, la iarbă verde
Români, bucurându-se de frumuseţile patriei, la iarbă verde

Câteva lucruri simple prin care am arăta ceva mai mult respect pentru România şi care ne-ar face şi să ne simţim mai bine în ţara aceasta.

Îi vedem pe politicieni cum vorbesc de patriotism spunându-ne cât de mult iubesc ei România, dar pe de altă parte cum, dincolo de discursurile demagogice, nu ştiu cum să-şi bată mai bine joc de ţara asta, căpuşând-o, furându-i resursele sau făcând-o de râs în faţa străinătăţii. Politicienii sunt politicieni, nu avem ce le face (decât eventual când punem ştampila pe vot - şi, de fapt, nici măcar atunci!...), dar noi, noi cum ne exprimăm patriotismul?

Am dovedi mai mult respect faţă de ţara asta dacă nu am mai murdări-o, dacă nu i-am pângări frumuseţile, dacă nu am transforma-o într-o groapă de gunoi. Să nu mai lăsăm pungi şi sticle la marginea pădurilor unde ieşim la picnic, să nu mai aruncăm conserve pe cărările de munte, să nu mai azvârlim PET-ul gol pe geam, din fuga maşinii. De asemenea, să nu mai scriem mesaje pe stâncile din Făgăraş sau din Bucegi, prin care să ne lăudăm că am trecut pe-acolo, şi nici să nu mai scrijelim frescele mănăstirilor din Nordul Moldovei cu „Gigel + Gica = LOVE“.

Ne-am arăta dragostea faţă de România dacă i-am respecta limba şi nu am mai stâlci-o în scris sau când vorbim. Am fi ceva mai patrioţi dacă am avea grijă să nu mai spunem niciodată „omul care l-am văzut“, „am decât doi lei“, „el, ca şi politician“, „vroiam“, „să aibe“, „mi-ar place“ etc. Şi să nu mai maimuţărim limba română spunând „a servi“ în loc de „a mânca“ sau „a debuta“ în loc de „a începe“, că nu ne exprimăm mai elegant aşa.

Am fi mai buni români dacă am fi mai buni cu românii, cu cei alături de care trăim în această ţară. Cum poţi să zici că-ţi iubeşti ţara, când îţi urăşti conaţionalii şi eşti gata să le sari tuturor la jugulară pe stradă, în trafic sau în spaţiul virtual, pe internet? Cum să susţii că aparţii acestui popor, când nu te-ai solidariza nici mort cu cei de lângă tine? Cum să fii mândru că eşti român, când nu ai întinde o mână de ajutor altui român, ba chiar primul tău impuls este să-i dai un brânci, să se ducă mai repede?

Şi, în ultimă instanţă, respectul pentru această ţară poate fi dovedit prin respectul pe care-l are fiecare faţă de propria persoană. Ce bine ar fi dacă nu ne-am mai plasa pe ultimul loc din Uniunea Europeană la consumul de săpun şi de pastă de dinţi pe cap de locuitor! Dacă ne-am spăla mai des, în afară că am evita ruşinea de a fi în coada statisticilor, cu siguranţă ne-am simţi cu toţii mai bine în propria noastră ţară.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite