Pasiune periculoasă. Cum a ajuns Said ben Laden la al patrulea „atentat” la 112

Pasiune periculoasă. Cum a ajuns Said ben Laden la al patrulea „atentat” la 112

Ofiţerii SRI au avut mult de lucru în noaptea de marţi spre miercuri FOTO Inquam Photo George Calin

Autorităţile au reuşit să-l captureze pe cel care marţi a sunat la 112 să anunţe sub numele de Said ben Laden că a plasat două butelii cu gaz sarin în Capitală: una la Gara de Nord şi una la Aeroportul Otopeni.

Ştiri pe aceeaşi temă

În noaptea de marţi spre miercuri, o „armată” de ofiţeri din SRI şi poliţie au plecat pe urmele „teroristului”.  Organizaţi în mai multe echipe de filaj şi folosind tehnici specifice ei au reperat telefonului mobil al „atentatorului”. Cu tot cu proprietar. Constantin Popescu (alias Said ben Laden) a fost reţinut la Ploieşti şi dus la DIICOT Braşov pentru audieri. 

Nu mică le-a fost mirarea anchetatorilor când au descoperit că acesta mai avea la activ trei ameninţări false cu bombă toate din 2018, dar nimeni nu luase nicio măsură împotriva lui, deşi după fiecare apel la 112 fusese identificat.

A devenit un obicei

Concret, pe 18 aprilie 2018, Popescu a sunat la 112 şi a anunţat că se află în posesia unei cantităţi de material explozibil pe care intenţionează să-l detoneze în Piaţa Unirii din Bucureşti. Apoi, la data de 16 noiembrie 2018, ora 23.35, a sunat din nou la 112, comunicând operatorului că în două ore un avion al unei companii aeriene va exploda pe Aeroportul Otopeni. În fine, pe 19 decembrie 2018, Popescu a sunat de două ori la 112 transmiţând că un avion al unei companii aeriene va sări în aer tot pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”. „Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană”, arată legea care pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă alarmarea, prin orice mijloace şi fără un motiv întemeiat, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol, a organelor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale sau de menţinere a ordinii publice, cu privire la folosirea de arme de foc, arme nucleare, chimice, biologice, radiologice ori la răspândirea sau folosirea de produse, substanţe, microorganisme, toxine ori materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viaţa, integritatea corporală sau sănătatea oamenilor ori a animalelor sau mediul înconjurător ori să cauzeze consecinţe deosebit de grave.

Trebuia internat de mult

„Într-un caz medical de bipolarism, procurorul ar fi trebuit, din oficiu, să deschidă o eventuală acţiune de punere sub interdicţie a celui ce a provocat larmă publică. Prin punerea sub interdicţie, practic, acesta intra sub îngrijirea unui membru al familiei şi astfel situaţiile provocate de către acesta nu s-ar fi repetat. În plus, procurorii puteau cere, ca măsură asiguratorie, internarea într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol”, explică avocatul Adrian Cuculis.

Mai mult, psihologul criminalist Liviu Chesnoiu susţine că Popescu avea oricum nevoie de îngrijiri. „Un astfel de individ are nevoie de sprijin medical de specialitate şi de medicaţie pentru a fi convins să nu mai recidiveze. Altfel nu realizează ce face şi o ia de la capăt”, spune psihologul.

Cât costă o intervenţie antiteroristă

O intervenţie antiteroristă precum cele care au avut loc marţi seara la Aeroportul Otopeni şi la Gara de Nord, în care sunt implicaţi zeci de poliţişti, pompieri şi ofiţeri SRI, costă câteva mii de euro. Şi este vorba de paguba minimă în cazul apelurilor false cu bombă pentru că aceasta poate creşte la zeci sau chiar sute de mii de euro în cazul în care trebuie suspendat traficul aerian sau feroviar sau dacă sunt obligatoriu de evacuat spaţii generoase.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: