Părinţii copilului care a sunat la 112 şi a anunţat că a fost închis într-un canal din Bucureşti, apelul fiind fals, au fost amendaţi cu 500 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii copilului de 9 ani care a sunat la 112 şi a anunţat că a fost închis într-un canal din Bucureşti, apelul fiind fals, au fost amendaţi cu 500 de lei. Copilul a mai apelat fals la numărul 112 şi în trecut.

”Astăzi, în jurul orelor 14:30, am fost sesizaţi prin apel 112 de către un minor cu privire la faptul că, în urma unei altercaţii cu un alt minor, acesta l-a împins într-un canal de pe o strada din Sectorul 4. La faţa locului au fost mobilizaţi peste 70 de poliţişti din cadrul sectoarelor 3, 4 si 5, fiind desfăşurate activităţi ample de căutare. În urma verificărilor efectuate s-a reuşit identificarea minorului la adresa de domiciliu, stabilindu-se faptul că apelul este fals, nefiind primul de acest gen efectuat de către minor”, au transmis, marţi seară, poliţiştii din Bucureşti.

Potrivit acestora, părinţii minorului au fost sancţionaţi cu amendă în cuantum de 500 de lei. 

”Folosim acest prilej pentru a adresa rugamintea cetăţenilor să apeleze Serviciul 112 doar în cazul unei urgenţe. Apelurile false de genul celui de mai sus, întâlnite frecvent în ultimele zile, conduc la irosirea resurselor umane şi logistice, în plus, împiedicând utilizarea acestora pentru intervenţia pentru eliminarea unor urgenţe reale”, au mai transmis poliţiştii.

Un copil de 9 ani a sunat, marţi, la 112 şi a anunţat că a fost închis într-un canal colector pe strada Măceşului din Bucureşti. Apelul s-a dovedit a fi fals.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite