Părinţii pot fi consiliaţi la creşă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În scurt timp, părinţii vor putea sta 15 zile cu micuţii la cresă, pentru ca aceştia să se adapteze mai uşor. De asemenea, familiile care au doi copii de vârste diferite în acelaşi timp la creşă îi vor putea înscrie în aceeaşi grupă. Acestea sunt doar două dintre modificările din proiectul de hotărâre privind aprobarea metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor, aprobat joi de Guvern.

PROGRAM MAI FLEXIBIL

Cele mai importante reglementări se referă la programul creşelor şi contribuţiile financiare pe care le vor suporta părinţii. Astfel, programul de funcţionare a creşelor va fi flexibil şi poate fi normal (până la cinci ore pe zi, în funcţie de solicitările părinţilor), prelungit (10 ore pe zi) sau săptămânal (de luni până vineri). Unităţile îşi vor desfăşura însă activitatea de luni până vineri, în intervalul orar 6.00 – 18.00.

Actul normativ mai stabileşte că, în cadrul creşelor cu program săptămânal, vor fi  furnizate servicii şi pe timpul nopţii în situaţii de urgenţă ale părinţilor, respectiv program de lucru pe timpul nopţii pentru ambii părinţi, urgenţe medicale sau deces în familie. Unităţile de educaţie antepreşcolară cu program prelungit şi săptămânal vor funcţiona pe tot parcursul anului, inclusiv în timpul vacanţelor şcolare.

De asemenea, părinţii vor primi consiliere şi sprijin din partea personalului unităţii în care se oferă servicii de educaţie antepreşcolară, pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă în ceea ce priveşte educaţia timpurie a copilului sau dezvoltarea psihologică a acestuia.
Contribuţia lunară de întreţinere a copiilor suportată de părinţi se va stabili în funcţie de numărul efectiv de zile în care cel mic a mers la creşă, iar banii se vor plăti în avans pentru o lună calendaristică. Suma nu poate depăşi 20% din costul mediu lunar de întreţinere, iar părinţii care au în îngrijire copii ce sunt expuşi riscului de separare de familie vor fi scutiţi de la plata contribuţiei, sarcina fiind preluată de bugetul local.

Ucenici, doar cu contract de muncă

Ucenicii vor avea toate drepturile pe care li le conferă un contract de muncă, dar şi pregătirea practică corespunzătoare calificării. Aşa a decis ieri Guvernul care a  aprobat proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii privind ucenicia la locul de muncă. Proiectul are ca scop reducerea şomajului în rândul tinerilor, cărora le este greu să-şi găsească un job în condiţiile economice actuale.  În proiect se mai specifică faptul că angajatorul trebuie să încheie un contract de prestări servicii de formare profesională cu un furnizor autorizat, dar şi să suporte contravaloarea programului de formare profesională a ucenicului. Şi ucenicul are obligaţiile lui. El trebuie să participe la cursurile teoretice şi să-şi susţină examenul de absolvire odată cu terminarea stagiilor de pregătire.

Actul normativ permite finanţarea atât din resursele proprii ale angajatorilor, cât şi prin sponsorizări ale persoanelor fizice sau juridice, prin Fonduri Structurale Europene sau de la bugetul asigurărilor de şomaj.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite