Parchetul General verifică dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu

Parchetul General verifică dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu

Torţionarul Alexandru Vişinescu, 88 de ani

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu, potrivit Mediafax.

Solicitarea vine după ce, miercuri, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

"În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor şi eventuala incidenţă a normelor privind prescripţia, acestea pot fi analizate numai după efectuarea de cercetări în cauză", precizează reprezentanţii Parchetului General, potrivit Mediafax.

De altfel, şi preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Sulina, că fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat trebuie să răspundă în faţa legii, precizând că nu este niciodată prea târziu să se facă dreptate.

Anchetă declanşată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului 

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.

"IICCMER a solicitat Parchetului începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, pentru omor deosebit de grav - pentru că a comis acte de barbarie, pentru că nu poate fugi de responsabilitate şi pentru că una dintre obligaţile fundamentale ale unui stat european democratic este de a-şi ocroti cetăţenii sub autoritatea legii", a declarat, marţi, preşedintele executiv al IICCMER, Andrei Muraru.

"Practic, toţi deţinuţii politici închişi în timpul regimului comunist la Râmnicu Sărat au fost torturaţi fizic şi psihic ca urmare a deciziilor luate de comandantul penitenciarului. Toate dovezile noastre, fie că este vorba despre mărturiile foştilor deţinuţi politici, de amănuntele oferite de către foştii subalterni sau de documentele din arhive, arată că Alexandru Vişinescu este responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat în timpul mandatului său", a mai spus preşedintele executiv al IICCMER.

Astfel, în urma investigaţiilor desfăşurate în ultimele luni de către reprezentanţii institutului, au fost identificate mai multe probe ce indică faptul că, în perioada în care lt.-col. (r.) Alexandru Vişinescu (88 de ani, în prezent) a îndeplinit funcţia de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, respectiv 1956-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur.

Cine a fost colonelul Vişinescu

Înainte de a fi numit în funcţia de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu a deţinut poziţii în sistemul penitenciar, activând în unităţile carcerale Mislea şi Jilava, la începutul anilor '50.

Alexandru Vişinescu a lucrat în cadrul grupei operative a închisorii în perioada decembrie 1954 - aprilie 1956. Decizia autorităţilor de a dezafecta penitenciarul Râmnicu Sărat l-a propulsat pe fostul comandant în funcţia de inspector în cadrul aparatului central al Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Ulterior, între 1965 şi 1976 a deţinut funcţii de conducere în cadrul închisorilor Ploieşti şi Ilfov şi a predat la şcoala de subofiţeri de penitenciare.

Primul dintr-o listă de 35 de torţionari vizaţi de anchetă

Potrivit cadrului legal de funcţionare, institutul este abilitat să efectueze investigaţii ştiinţifice cu privire la crimele, abuzurile şi încălcările drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist şi să sesizeze organele în drept.

Potrivit IICCMER, Alexandru Vişinescu este primul dintr-o listă cu 35 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Penitenciarelor (DGP) care au exercitat funcţii în perioada 1950-1964. Persoanele investigate au vârste cuprinse între 81 şi 99 de ani şi locuiesc în România.

Ecouri în presa internaţională

Cazul fostului director comunist al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, în vârstă de 87 de ani, a avut ecouri în presa străină.

Agenţia Associated Press a preluat detaliile despre torţionarul aflat sub ancheta institutului român pentru investigarea crimelor comunismului, la numai o zi după ce acesta a atacat un cameraman şi a înjurat reporterii de televiziune, care i-au adresat câteva întrebări.

Ulterior, o serie de publicaţii internaţionale, printre care şi cotidianul Washington Post, au publicat comunicatul realizat de Associated Press.

Reacţii virulente pe blogurile adevarul.ro

Cazul torţionarului Vişinescu a generat reacţii din partea multor bloggeri de pe platforma adevarul.ro:

  • Andrei Pleşu: ”Cînd vine vorba despre securitate, românii sunt departe de a avea păreri coerente şi unanime. Unii – mai ales cei din generaţiile mai noi – pornesc de la o solidă bază de ignoranţă. Nu le vine să creadă că dracul a fost chiar atît de negru sau nu pricep de ce n-am protestat în masă.”
  • Cristian Ghinea/Dilema Veche: „Ofiţerul politic (Lupu) şi comandantul Vişinescu l-au bătut în permanenţă, i-au creat condiţii să se îmbolnăvească şi nu i-au dat îngrijire medicală. Intrau şi aruncau cu găleata cu apă pe el, în plină iarnă. Eu i-am supravegheat celula prin cele şase găuri, pe care le făcusem cu o sîrmă în uşă... Dacă n-aş fi fost de faţă această mărturie n-ar exista.”
  • Vasile Ernu: ”Sunt într-o perioada de drumuri continui. Maşina este transformată într-un soi de birou ambulant şi restul e mult drum, întâlniri, tabere, discuţii interminabile, vame şi iar drum. Nu mă uit la televizor, nu citesc presa decât ocazional şi ascult doar Radio România Actualităţi (când apuc). Am prins în treacăt relansarea „poveştii torţionarilor” şi m-a surprins ca şi pe Cristian Tudor Popescu amploarea care a luat-o <<Cazul Vişinescu>>.”
  • Sorin Bocancea: ”Niciodată statul român nu a fost mai bun cu criminalii săi ca în comunism şi postcomunism. Acestor criminali le urez viaţă lungă, mai lungă decât le poate face statul român procesele pentru a-i scăpa cu moartea naturală de judecată şi condamnare.”
  • Cezar-Paul Bădescu: ”Spus aşa, pare un adevăr banal, cu care toată lumea e de acord. Dincolo de asta însă, în mentalul colectiv, tinerii şi bătrânii se bucură de poziţii privilegiate. Primii sunt consideraţi „mai puri“, „mai nepervertiţi“ decât ceilalţi, oamenii în vârstă au ca atuuri înţelepciunea acumulată pe parcursul întregii vieţi şi respectul datorat de cei din jur.”
  • Mircea Morariu: ”IICMER, mass-media şi reacţia justificat-revoltată a unei opinii publice miraculos trezită din dulcele somnuleţ de după-amiază în care s-a cufundat de ani buni din plictiseală, dar şi din  neputinţă au tulburat săptămâna trecută bătrâneţile liniştite şi viaţa tihnită, generos stipendiată prin pensie de peste 3000 de de lei pe lună, a doi dintre marii torţionari comunişti din anii `50.”
  • Marcel Răduţ Selişte: ”Ofensiva penală împotriva torţionarilor din Gulagul comunist românesc lansată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în colaborare cu Gândul.info, reprezintă o oportunitate extraordinară oferită Justiţiei din România de a pune punct, pentru totdeauna, prezenţei fantomei comuniste în societatea românească.”

VIDEO Torţionarii comunişti, vânaţi şi daţi pe mâna Justiţiei de Institutul Crimelor Comunismului. Cazul şefului puşcăriei Râmnicu Sărat

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a solicitat, marţi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, pentru omor deosebit de grav.

Cazul torţionarului Vişinescu, ecouri în presa internaţională

Cazul fostului director comunist al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, în vârstă de 87 de ani, a avut ecouri în presa străină. Agenţia Associated Press a preluat detaliile despre torţionarul aflat sub ancheta institutului român pentru investigarea crimelor comunismului, la numai o zi după ce acesta a atacat un cameraman şi a înjurat reporterii de televiziune, care i-au adresat câteva întrebări.

Băsescu, despre torţionarul Vişinescu: „Trebuie să răspundă în faţa legii“

Preşedintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă, la Sulina, că  fostul comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vişinescu, trebuie să răspundă în faţa legii, precizând că nu este niciodată prea târziu să se facă dreptate.Torţionarul Vişinescu este anchetat pentru crimele din perioada comunismului, săvârşite în penintenciarul Râmnicu-Sărat.

VIDEO Grigore Cartianu la Adevărul LIVE, despre torţionarul Vişinescu: „Este carnivor, are sânge de criminal“

Grigore Cartianu şi Liviu Iolu, jurnalişti „Adevărul”, au discutat despre cele mai interesante subiecte apărute în presa naţională şi internaţională, printre cazurile dezbătute numărându-se şi cel al torţionarului Vişinescu.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: