Parchetul General consideră că protoculul de cooperare încheiat cu SRI poate fi declasificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parchetul General a anunţat că  sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru declasificarea protocolului de cooperare în domeniul securităţii naţionale încheiat în anul 2009 cu Serviciul Român de Informaţii.

"La nivelul Ministerului Public a fost finalizată analiza aspectelor legale privind procedura de desecretizare,  concluzia fiind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru declasificarea documentului menţiona.

În acest moment, având în vedere concluzia analizei, Ministerul Public aşteaptă  punctul de vedere al Serviciului Român de Informaţii, astfel cum prevede procedura de declasificare a documentelor cu acest regim juridic, punct de vedere care a fost solicitat în scris instituţiei cosemnatare. Reamintim faptul că protocolul în cauză a fost încheiat în cadrul normativ în vigoare la data semnării, în limita şi competenţele specifice prevăzute de lege", se arată într-un comunicat al instituţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite