Era în seara zilei de 12 noiembrie când Ionuţ Budişteanu, adolescentul căruia media i-a pus etichete precum  ”geniul informaticii româneşti” sau ”geniul din Râmnicu Vâlcea” (după oraşul în care s-a născut)  a primit un telefon de la cineva din Intact Media Group. Pe moment, a înţeles doar nişte cuvinte însă nu a putut neapărat să le şi lege, să le pătrundă sensul: influent, Time, adolescent, felicitări. Nu a trecut mult până când s-a dus la calculator şi a intrat pe Facebook. Feed-uri peste feed-uri de felicitare de la adolecenţi din toată lumea. A găsit şi un link către revista americană Time şi, în sfârşit, a înţeles cu claritate despre ce era vorba. Mai primise o etichetă.

Două zile mai târziu, măsuram cu pasul trotuarul din faţa Facultăţii de Matematică şi Informatică a Universităţii Bucureşti. Un aer rece de sfârşit de toamnă îmi accentua parcă neliniştea. Era puţin trecut de ora nouă dimineaţa şi mi-era teamă că nu o să avem suficient timp să discutăm. La zece, Ionuţ începe cursurile. E o perioadă agitată pentru Ionuţ Budişteanu, pentru că după întâmplarea de pe 12 noiembrie, televiziunile l-au asaltat cu solicitări de interviuri. A mai trăit astfel de perioade, aproape de fiecare dată după ce câştiga un premiu la cele 130 de concursuri (dintre care 18 internaţionale) la care a participat până acum, din clasa a cincea. La fel a fost în mai când a luat marele premiu la ISEF (o competiţie de ştiinţă organizată anual de Intel), în Arizona, cu un prototip de maşină fără şofer.  Era cunoscut şi înainte, dar acest premiu i-a adus marea notorietate şi datorită lui a primit telefonul din seara zilei de 12 noiembrie, când vocea de la celălalt capăt al firului îi transmitea că revista Time l-a inclus pe lista celor mai influenţi adolescenţi ai momentului.  Ionuţ a proiectat o maşină care se conduce singură şi costă 4.000 de dolari, de 37 de ori mai puţin decât un model similar produs de Google (principala componentă a acesteia este un radar 3-D care aduce marea economie de cost).

Lângă Malia Obama

Prezenţa lui Ionuţ Budişteanu pe o listă, în compania lui Justin Bieber, Dante de Blasi, celebru pentru frizura sa afro sau Malia Obama, (doar) fiica preşedintelui american, este puţin bizară, la o primă vedere. De altfel, au existat comentarii chiar pe pagina revistei americane care subliniau acest lucru. Ce caută un adolescent savant alături de vedete de cinema, cântătreţi, sportive şi un fashion icon?

Se face 9 şi 15. Îl sun din nou şi îmi spune că a ajuns la Unirii, nu înţelege foarte bine cum funcţionează metroul pentru că e în Bucureşti de puţin timp, de pe 1 octombrie când a început anul întâi la Matematică şi Informatică. ”Ajungi probabil în zece minute.” ”Da.” Chiar dacă nu ajunge la  timp, mă gândesc că totuşi pot scrie despre el pentru că l-am întâlnit, de fapt, pe Ionuţ Budişteanu. Ideea asta mă linişteşte şi mă uit mai calm la negustorii ambulanţi de flori şi miere de lângă intrarea de pe colţ a facultăţii.

Se întâmpla la Los Angeles, tot la ISEF, în urmă cu doi ani, când l-am văzut pentru prima dată pe Ionuţ. Venisem la acest eveniment împreună cu Marc Ulieru, redactorul şef de la Ştiinţă şi Tehnică. Nu ştiam prea multe, aproape nimic despre adolescentul care pe atunci avea 17 ani şi studia la liceul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea. Marc mi-a spus că este un copil genial. Venise cu un proiect de inteligenţă artificială, de recunoaştere a vocii şi figurii pentru care a câştigat premiul al patrulea, însă nu a venit să îl ridice pentru că a plecat la un alt concurs, la Ankara. Am apucat să discutăm preţ de o oră la cafeteria complexului Convention Center unde avea loc competiţia ştiinifică. Îmi amintesc că lucra până la trei dimineaţa în fiecare zi şi profesorii de la alte materii decât informatica erau îngăduitori cu el. Trebuia să citesc sau să trimit un email şi l-am rugat să mă ajute cu un computer conectat la internet. M-a dus la centrul de presă unde erau zeci de calculatoare legate  la internet şi legate de pupitrele pe care erau aşezate cu sisteme de siguranţă, cu cifru. Cât timp eram pe mail a început să se joace cu unul dintre cifruri. ”Dacă reuşesc să găsesc combinaţia unuia le voi şti pe toate.” Era un mic exerciţiu de hacking (testarea vulnerabilităţii unui sistem). Cu trei luni înainte revista Wired publicase un articol cu titlul ”Welcome to Hackerville: the Romanian cybercriminal hotspot.” Era despre Râmnicu Vâlcea.

Aveam să aflu că Hackerville este mai mult un mit, când l-am reîntâlnit pe Ionuţ în dimineaţa aceea răcoroasă de mijloc de noiembrie. M-am bucurat când am văzut că se îndreaptă spre mine un tânăr îmbrăcat într-un costum verzui, cămaşă albă şi cravată care mă priveşte cu nişte ochi albaştri de sub sprâncene dese şi vag unite pe frunte, puţin stânjenit că a întârziat (metroul e încurcat, a intrat pe la Litere care e în capătul celălalt al Universtităţii etc). Ca şi la Los Angeles, cămaşa îi era puţin lărguţă la gât. Ionuţ e în mare acelaşi, dar nu pot să nu recunosc că mă raportez la el oarecum diferit după ce Time l-a inclus pe lista celor mai influenţi adolescenţi din lume.

Grafică: Daniela Donciu 

De care dintre ceilalţi tineri de pe lista Time auzisei deja? (îl întreb la scurt timp după ce mi-am aşezat carnetul cu întrebări pe una dintre mesele de la Edgar’ s Pub, restaurantul de viziavi de intrarea în facultatea lui. Comandasem două ceiauri.)

Cine n-a auzit de Justin Bieber (Ionuţ nu ascultă muzică) sau de fiica preşedintelui Americii?! Şi de Malala din Pakistan  (Malala Yousafzai - militantă pentru dreptul la o educţie mai bună pentru fetele din lumea musulmană) …

Tot de ei am auzit şi eu (îi răspund). De tipul care a vândut o aplicaţie către Yahoo! (Nick d’ Aloisio figurează pe locul al treilea în ierarhia Time), ştiai?

Am citit despre el…

Ionuţ nu vrea să facă aplicaţii pe care să le vândă şi să se îmbogăţească, îmi spune tranşant. Îşi aminteşte că printr-a şaptea a creat un embrion de antivirus (a programat singur 15-20% dintr-un astfel de program) iar inginerii de la Bitdefender i-au spus că, dacă l-ar fi făcut în urmă cu câţiva ani ar fi câştigat milioane de dolari de pe urma lui.  

Nu îl interesează banii, poate şi pentru faptul că, pentru un adolesecent, e bine plătit. Fundaţia ”Dan Voiculescu” îl finanţează de acum patru ani şi jumătate – de pe vremea când nu era atât de cunsocut. Doar anul acesta a câştigat din premii 92.000 de dolari, cam cât CEO-ul unei companii listate pe bursa de la Bucureşti.

Ionuţ despre Zuckerberg, Edison, Jobs

Modelele sale nu sunt nici Mark Zuckerberg, nici Steve Jobs, nici Edison. Poate Einstein. De exemplu, ”Edison a dus o campanie murdară împotriva lui Tesla, fostul său angajat, după ce acesta a început să îl concureze”. În schimb, ”dacă Einstein ar fi patentat formula E=mc2 şi ar fi cerut un dolar sau 1.000 de dolari fiecărui student sau profesor care a folosit-o, ceea ce nu a făcut, nu am mai fi avut progres în ştiinţă”. Iar Steve Jobs ”era un bun orator.”

Când a participat, acum o săptămână, la o conferinţă TEDx de la Bacău, a avut ocazia să întâlnească oratori de profesie. Cineva i-a spus că îşi pregătise speech-ul preţ de cinci zile şi s-a oferit să îl înveţe şi pe el să prezinte mai bine. ”Dacă m-aş pregăti cinci zile pentru un discurs, nu aş mai avea timp să lucrez la proiectele mele, deci nu aş mai avea ce să prezint”, a venit refuzul lui Ionuţ.

Mi s-a părut oarecum inutil să îl întreb despre adevăratele sale modele pentru că urmărisem înainte să ne (re)întâlnim o înregistrare a emisiunii ”Profesioniştii” în care Ionuţ a fost invitatul Eugeniei Vodă. Profesorii universitari care au început să programeze cu decenii în urmă pe mainframe-uri mari cât un bloc de locuinţe sunt sursa sa de inspiraţie. Din aceeaşi emisiune am aflat şi numele concret al unui profesor pe care Ionuţ îl admiră. Este Rollo Carpenter un cercetător britanic, preocupat să ridice inteligenţa computerului la nivelul inteligenţei umane. ”Se va putea peste 20-30 de ani.” Tot atunci, e convins că jumătate dintre maşinile care vor circula pe străzile lumii vor fi maşini care se conduc singure, la fel ca prototipul datorită căruia e considerat azi mai influent decât fiica preşedintelui american – Ionuţ este pe locul al nouălea, iar Malia Obama pe zece.

Necunoscând criteriile pe baza cărora Time şi-a alcăuit lista, putem doar specula. Dinamica influenţei pe care a dobândit-o Ionuţ a funcţionat cel mai probabil aşa: invenţia sa ar putea avea un impact ridicat asupra umanităţii, în condiţiile în care, anual, mor 1,24 milioane de oameni din cauza accidentelor rutiere, iar 90% dintre acestea se produc din eroare umană. Şi acest impact l-a transformat într-un model pentru adolescenţii din lumea întreagă.  

”Imediat după publicarea listei am primit mesaje de la copii din ţările arabe, aflaţi într-o criză de identitate, care mă întrebau cum ar putea ajunge la fel de succes, ca mine”, îşi aminteşte Ionuţ primele reacţii pe care le-a primit pe pagina sa de Facebook. Secretul său este că nu există niciun secret: ”obişnuim să spunem că pentru a face ceva important 99% e muncă şi 1% e harul divin. Toţi ne naştem cu harul divin. Problema e dacă îţi place să faci ceva.” Simt nevoia să îi povestesc despre regula celor 10.000 de ore de exerciţiu, necesare pentru a crea o operă de succes în orice domeniu, enunţată de jurnalistul american Malcolm Gladwell în cartea Excepţionalii. Nici Mozart nu a scris o piesă muzicală care să fie considerată cu adevărat genială înainte să împlinească 21 de ani, adică înainte să aibă zece ani de compoziţie în care să fi parcurs cele 10.000 de ore de studiu.

Aproape 5.000 de ore într-un an

Ionuţ a făcut aproape jumătate din aceste ore de muncă într-un singur an cât a lucrat pentru proiectul de maşină fără şofer, timp de 12-14 ore pe zi. Primul calculator l-a avut la trei ani, iar la şapte, administra reţeaua dintr-un internet café al părinţilor săi.  

Vine un moment al discuţiei în care observ un paradox. Ionuţ îmi explicase cu câteva zeci de minute înainte, apropo de Einstein şi de curentul în care se înscria, acela ca oamenii de ştiinţă să nu-şi mai patenteze invenţiile pentru progresul universal, că dacă toate invenţiile care au dus la apariţia telefonului mobil ar fi fost brevetate, astăzi am fi avut un telefon inaccesibil maselor.  Cei de la Intel l-au sfătuit să-şi breveteze radarul 3D care face ca prototipul său de maşină fără şofer să fie de aproape 40 de ori mai ieftin decât prototipul de la Google. Lucru pe care vrea să-l şi facă – chiar are o promisiune de la Guvenul României că îl va sprijini să obţină un brevet în străinătate pentru că are un cost ridicat: 100.000 de dolari.

Asta nu intră în contradicţie cu ce spuneai despre Einstein?

(Râde). Vreau să văd şi eu cum e să înregistrezi un brevet. Şi continuă: o să-mi cumpăr nişte roboţi cu 20-30.000 de dolari ca să produc în serie mai multe echipamente electronice, inclusiv lidarul (termen tehnic pentru radarul 3-D) meu.

Ionuţ spune că poate produce lidarul cu 2.000 de dolari în vreme ce maşina inteligentă de la Google foloseşte unul de 75.000 de dolari, produs de Velodyne. În plus, el crede că produsul său poate fi folosit pe orice tip de maşină, în condiţiile în care cele existente se limitează la câţiva producători – Volkswagen, BMW, Lexus, GM. Google, de exemplu, a făcut experiementul pe Toyota Prius. Toată industria auto cercetează astfel de protototipuri şi se estimează că până în 2020 vor fi doar câteva mii funcţionale.   

Până la practică însă mai e o călătorie lungă. Gabriel Marcu, inginer în cadrul Apple care a obţinut peste 20 de brevete de invenţie pentru compania americană spune că ”tehnic vorbind, un produs are nveoie de o grămadă de lucruri pentru succes: de la proiectare tehnologică la marketing, întreţinere şi utilizare”. Iar pentru o aplicaţia din industria auto, ”cerinţele sunt extraordinar de sofisticate, cu mult mai mari decât la un produs obişnuit, pornind de la rata de eroare, care este factorul esenţial, la condiţiile de funcţionare.” Inginerul Apple lasă de înţeles că răspunsul la întrebarea ”ce elemente sunt necesare pentru ca o invenţie să ajungă produs de succes” e o chestiune atât de dificilă încât, dacă ar fi aflat-o, acum ar fi avut propria companie.   

Probabil că şi lui Ionuţ i-ar fi fost mai simplu dacă ar fi acceptat ofertele de angajare de la Google sau de la Tesla Motors. I se pare că menirea lui e să aibă succes aici, în România. E născut pe 1 decembrie 1993, de Ziua Naţională şi discursul său invită de multe ori la mândrie naţională. Imediat după ce a câştigat marele premiu cu prototipul său de maşină, declara că se poate face un Facebook şi în România. A refuzat ideea de a studia în străinătate, deşi, evident, i s-a propus, pentru că în matematică şi informatică crede că se poate învăţa la fel de bine şi în România. ”Am fost cel mai bucuros că s-a scris despre România”, a fost chiar primul lucru pe care mi l-a spus, înainte să ne aşezăm la masa de la Edgar’ s Pub.  

Fără Hackerville

Uşor de bănuit că îi displace eticheta de Hackerville pe care Wired a dat-o oraşului său natal. Crede că e multă exagerare când se vorbeşte de două-trei miliarde valoarea pagubelor pe care le produc hackerii din Râmnicu Vâlcea. În primul rând, infractorii de acolo nu sunt hackeri  (hacking-ul care poate fi benefic sau dăunător este o activitate mult mai sofisticată), ci, pur şi simplu, hoţi de date de carduri. În al doilea rând, aceşti bani s-ar vedea în stilul de viaţă de la Vâlcea. ”Probabil că sub 1% din aceşti bani rămân acolo”. Restul rămân în America, locul în care se află capetele de pod ale infractorilor români.

De fapt, îi displac toate etichetele, mai ales cea de geniu. Ceea ce îl diferenţiază de restul adolescenţilor este capacitatea de efort (programul lui se împarte, cu regularitate, între şcoală şi camera de cămin din Grozăveşti unde locuieşte singur) şi pasiunea. M-am simţit destul de vinovat că l-am reţinut din ora de curs, iar el se simţea vinovat că a întârziat la întâlnire. ”Nu m-am prins cum e cu RATB-ul”, îşi scuză el întârzierea încă o dată. Îmi povesteşte că a înţeles cu greu când o casieră i-a spus că trebuie să-şi facă un card pentru a plăti o călătorie. Se gândea la un card bancar. Iar cu automobilul e, deocamdată, prea complicat pentru cineva care tocmai a venit în Bucureşti şi are permis doar din septembrie. Oricum, vremea maşinilor autonome se apropie.