Parada ipocriţilor. Cum au contaminat politicienii marşul solidarităţii din Paris

Politicienii, în prima linie a marşului solidarităţii

Pe cât de înălţător s-a vrut a fi, pe atât de ironic-revoltător a fost, exclusiv în dimensiunea sa politică, acest marş simbolic al solidarităţii din Paris. Sigur, politicienii n-au stat în prima linie a marşului de duminică (ăsta chiar ar fi fost un scandal), dar prezenţa lor a fost de ajuns pentru a contamina o manifestaţie sublimă prin diversitatea cetăţenilor normali care au onorat-o.

Marşul, dintr-un început, a fost o iniţiativă a ziariştilor ca idee spontană şi neorganizată formal. S-au autoinvitat politicienii, fără să întrebe pe nimeni. Aceştia, natural, pentru că asta fac mereu, au deturnat greţos această acţiune civică spontană.

Privesc cum se aliniază şefii de stat şi de guvern pe lângă François Hollande. Stau toţi, cu mâinile atârnate pe lângă costume şi paltoane şi aşteaptă. Aşteaptă ca marşul original  - cel la care oamenii au venit fără securişti  şi figuri de ceară - să ajungă la ei ca să-l infiltreze, să-l contamineze cu formalismul lor. Cei aproximativ 60 de politicieni primesc indicaţii. Cine să se aşeze unde, care lângă cine să stea, apoi speră la nişte secunde de vizibilitate mondială. Dezgustător moment, cât teatru plin de ipocrizie.

Când poliţia franceză încă îi alerga cu elicopterele de luptă prin jurul Parisului pe fraţii zevzeci criminali Kouachi, iar cetăţenii Republicii trăiau sub teroare, preşedintele Franţei negocia cu şefa Frontului Naţional invitaţii formale de participare la acest marş al solidarităţii. Nu-mi imaginez ceva mai jenant.
Am privit întâmpinarea şefilor de stat şi de guvern la Palatul Élysée, cu un François Hollande primind, în capul scărilor, condoleanţele într-o stare ţanţoş-afectată. Cine erau cei cu care dădea mâna şi cu care a mers pe străzile Parisului în sprijinul libertăţii? Cum preţuiesc ei, invitaţii la marşul libertăţii de expresie, subiectul marşului?  

Să luăm câteva exemple: Premierul turc Davutoğlu (n-a trecut luna de când o întreagă redacţie a fost arestată la Istanbul),  premierul Ungariei Orban (taxează internetul, calcă opoziţia şi ONG-urile pe cap şi trimite inspecţii fiscale la media critică), Sameh Choukry – ministrul de Externe al Egiptului (aceeaşi ţară care ţine de mai mult de un an de zile trei jurnalişti Aljazeera în închisoare #FreeAjeStaff), Serghei Victorovici Lavrov, trimisul lui Putin (remember Anna Politkovskaia?) etc.

Practic, politicieni care acasă la ei sugrumă libertatea de exprimare  s-au infiltrat într-o manifestaţie pe care puteau să o ocolească şi nu se supăra nimeni, nu să o contamineze cu spiritul lor de autocraţi constipaţi.