Până la Sf. Aşteaptă, boală lungă, moarte sigură

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia prezentă, este agravantă, cu tendinţe de explozie populară. Pare fără ieşire pentru majoritatea populaţiei afectată! Ce să facă săracii cei mulţi ai României în faţa scumpiri fără precedent a vieţii şi a suprafacturărilor pe care nu le pot plăti? Habar nu au! Sunt disperaţi, caută soluţii, dar dacă nu au cu ce să plătească, ce să facă? Promisiunile guvernanţilor nu le plătesc nici lumina, nici gazele şi nici nu le ţin de foame!

Dragi români, tăvălugul bulgărelui de zăpadă mătură totul în cale, sunteţi obligaţi să plătiţi/plătim milioanele de facturi umflate. Nimeni nu le plăteşte în locul vostru/nostru, iar neplata acestora duce la debranşare sigură şi încărcarea facturilor şi aşa încărcate. În limbajul popular, neplata sau amânarea facturilor, înseamnă boală lungă, moarte sigură. Anul 2022 poate fi declarat anul suprafacturărilor nejustificate! 

Deja, în urma primelor facturi umflate au început să apară şi consecinţele-oameni săraci aflaţi în imposibilitatea de a plăti ce li se cere de către furnizorii de gaze, energie electrică, întreţinere şi aşa mai departe-preţul lanţului de scumpiri ale vieţi. 

Fără speranţă, unii au anunţat chiar că nu mai au de ce şi mai ales cum să trăiască! Sunt consecinţele fireşti ale băieţilor de la guvernare, ale evoluţiei politico-economice-sociale din ultimii ani. Iar acestea de la început de an care vin în avalanşă sunt cadourile puterii politice actuale. Sunt ”laptele şi mierea” anunţate de băieţii deştepţi, exact cei care nu se tem de facturile la utilităţi şi nu-şi fac griji că nu au ce să mănânce mâine. 

Ei nu se tem decât de pierderea funcţiilor, privilegiilor, averilor şi evident, puterii politice. Poate şi de răspunderea în faţa legii, dar, în acest caz, legea o fac tot ei şi tot ei subordonează şi justiţia. 

Ce, nu se vede?

Şi, dragi români, tăvălugul scumpirilor la energie şi a tot ceea ce se scumpeşte de aici înainte nu ţine exclusiv, doar, numai de ceea ce se întâmplă la nivel global, cum încearcă să ne mintă în continuare, cu neruşinare, guvernanţii, politicienii puterii şi afaceriştii care profită din plin de fenomen, de ani de zile. 

Creşterea preţurilor la energie, gaz, combustibili se întâmplă şi în alte ţări, dar acolo unde guvernanţii şi specialişti adevăraţi au luat măsuri ferme, adecvate, consecinţele economice şi sociale nu au acelaşi impact devastator ca la noi în ţară.

Ceea ce se întâmplă acum în România sunt consecinţele, în primul rând, guvernărilor iresponsabile, incompetenţei şi corupţiei. Statul eşuat nu este o sintagmă nefericită, ci o realitate tristă!

Nici tovarăşii mai noi sau mai vechi, aflaţi în fruntea bucatelor, nu se aşteptau la efecte atât de puternice ale guvernării lor! Totuşi, au fost surprinşi, parcă suntem în filmul acela ”Iarna nu-i ca vara!”, de amploarea fenomenului scumpirilor în masă şi a suprafacturărilor nu doar pentru populaţia casnică, ci şi cu efecte negative în lanţul economic.

 Nici nu au apucat barosanii să se dezmeticească după marea relaxare şi după sărbătorile de iarnă, că sunt puşi în situaţia de a face faţă valului de revolte şi nemulţumiri ale poporimii disperate! Era de aşteptat!

Mai mult, guvernanţii nu ştiu ce să facă, să drege busuiocul, nu au soluţii, idei, competenţe pentru rezolvarea urgentă a situaţiei care se agravează într-un ritm galopant. 

De ochii lumii, au început să-şi dea cu părerea, să dea sfaturi pe la tembelizoare, să-şi arate verbal îngrijorările şi preocupările, dând asigurări cât cuprinde că fac totul pentru a scoate lucrurile din impas. Cohorte de analişti, specialişti, politicieni, oameni de bine, se adună oră de oră, prin faţa camerelor de luat vederi, unde analizează, despică, taie firul în paişpe şi oferă soluţii fără număr. 

Degeaba! Guvernarea nu se face în şi din studiourile tembelizoarelor, cu atât mai puţin de către nişte politicieni capabili, cum se întâmplă la noi!

Asta în timp ce amărăştenii disperaţi, nu ştiu ce să mai facă, pe unde să mai scoată cămaşa, să adune bani, să-şi plătească facturile şi dările în acelaşi timp.

Pe zi ce trece, clivajul dintre poporime şi băieţii deştepţi este tot mai mare, ca între moarte şi viaţa în roz!

”Guvernul meu”, pardon guvernul preşedintelui României, Klaus Iohannis, dragi români, controlat de ciolacii roşii, nu stă, lucrează din greu, face totul pentru ţară şi popor. ”Gândeşte” şi anunţă tot felul de măsuri asiguratorii şi de compensare pentru românii loviţi de tsunami scumpirilor necontenite. 

”De la 1 aprilie” (sic, nu este o păcăleală, nici vorbă) ne anunţă, citind parcă un necrolog trist, generalul premier, Nicolae Ciucă, la tembelizor, pus în fruntea unei guvernări de cumetrie, ba nu, ”de la 1 martie”, corectează autoritar marele şef Marceeel Ciolacu, vor intra urgent în vigoare măsurile guvernamentale de protecţie socială pentru amărăştenii care acum, se dau de ceasul morţii că nu au cu ce să mai plătească facturile la utilităţi, darmite să mai şi trăiască aici în ”grădina Maicii Domnului!”

În ciuda asigurărilor ferme, verbale, orale, a prafului în ochi, amărăştenii văd totuşi că acestea nu au nicio treabă cu realitatea din vieţile lor. Nu toţi români sunt proşti, dar cei mai mulţi se lasă prostiţi continuu şi în mod repetat de politicieni. Iar acum, când le-au ajuns facturile la os, cum să mai creadă în ziua păcălelilor, în mărţişorul roşu şi cu atât mai puţin în Sf. Aşteaptă? Chiar dacă unii mai aşteaptă şi acum cadourile de pe la moaşte şi de la moş Gerilă, pensiile mărite la poporime!

A, a, a... S-au mărit nişte salarii şi pensii mari dinainte, la început de an!!! Pentru respectarea legii, zice neconvingător ministrul Justiţiei, Predoiu, şi întărirea controlului justiţiabililor, zic cârcotaşii! S-or fi adunat ceva bani la buget din primele taxe şi impozite plătite de români, în acest an.

Pentru restul plebei s-au terminat banii, firesc, ca întotdeauna.

Dar dacă nu cetăţenii nu şi-ar mai plăti dările către puşculiţa naţională, ce ar face statul român fără bani, s-au întrebat vreodată politicienii?

Situaţia prezentă, însă, este agravantă, cu tendinţe de explozie populară iminentă şi pare fără ieşire pentru majoritatea populaţiei, care se află la limita supravieţuiri.

Ce să facă săracii cei mulţi ai României în faţa scumpiri fără precedent a vieţii şi a suprafacturărilor pe care nu le pot plăti? Habar nu au! Sunt disperaţi, caută soluţii, dar dacă nu au cu ce să plătească, ce să facă? 

Promisiunile guvernanţilor nu le plătesc nici lumina, nici gazele şi nici nu le ţin de foame!

Poate familiilor disperate care nu ştiu cu ce să-şi mai crească copiii le va veni în ajutor noul minister al mamei Firea, Ministerul Familiei, cu toţi noii angajaţi, cu buget, soluţii, idei, fapte! Zic şi io! Nu de asta a fost creat? Nu! Nu ştiţi, nu ştim? Ha, ha!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite