Pană majoră de curent în Capitală, din cauza unei avarii la o staţie a Transelectrica

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe cartiere din Bucureşti au fost afectate miercuri după-amiază de o pană de curent. Defecţiunea a lăsat în beznă cartierele Tei, Colentina, Calea Moşilor, Băneasa, Aviatorilor, Dacia, Andronache, Pipera şi Dorobanţi. Din cauza defecţiunii, a fost afectat şi iluminatul de pe peroanele staţiilor de metrou Iancului şi Pipera, dar şi traficul rutier.

UPDATE 17.52  „În după-amiaza zilei de 1 noiembrie 2017, a apărut un defect în reţeaua de electricitate din zona Bucureşti, nu în instalaţiile E-Distribuţie Muntenia. Aceasta a afectat alimentarea unor staţii de transformare operate de E-Distribuţie Muntenia în partea de nord şi de est a Bucureştiului. E-Distribuţie Muntenia lucrează pentru alimentarea clienţilor, fie cu ajutorul sistemelor automate fie prin manevre de telecontrol”, arată un comunicat Enel.

UPDATE 17.50 „În Bucureşti, sectoarele 1 şi 2, în zonele Barbu Văcărescu - Pipera - Tei - Pantelimon, nu funcţionează iluminatul stradal şi nici semafoarele, fluenţa traficului rutier fiind asigurată de către poliţişti din cadrul Brigăzii de Poliţie Rutieră”, anunţă reprezentanţii Poliţiei Rutiere.

UPDATE 17:30. Reprezentanţii Poliţiei Rutiere spun că la această oră sunt înregistrate valori ridicate de trafic pe străzile Ştefan cel Mare, Mihai Bravu, Barbu Văcărescu, şoseaua Colentina.

„Multe dintre avariile de la semafoare au fost remediate”, au precizat aceştia.

Pana de curent a fost provocată de o avarie la o staţie a Transelectrica, au precizat reprezentanţii societăţii Transelectrica. 

În anumite zone, defecţiunile au fost deja remediate. „Miercuri, 1 noiembrie, la ora 16.44, s-a înregistrat o avarie în reţeaua Transelectrica, fiind afectate mai multe cartiere din zona de est şi de nord a Capitalei. În acest moment, se lucrează pentru realimentarea cât mai rapidă a tuturor consumatorilor afectaţi“, anunţă pe pagina sa de Facebook Transelectrica.

Probleme sunt în cartierele Iancului, Moşilor, Colentina, Bucur Obor, Dristor, Pantelimon, Bănseasa, Pipera şi Aviaţiei.

Inclusiv semafoarele din aceste zone sunt afectate de pana de curent din Bucureşti.

O pană de curent de proporţii similare a afectat zone din Bucureşti şi din judeţul Ilfov în 21 octombrie, fiind vorba despre o avarie o avarie în staţia electrică 220 / 110 /10 kV Fundeni, generată de deteriorarea unui echipament de înaltă tensiune, după cum anunţa Transelectrica.

Atunci, cartierele bucureştene Obor şi Fundeni, precum şi o parte din localităţile Otopeni, Afumaţi şi Fundeni au rămas fără energie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite