Pagina cititorului

Ştiri pe aceeaşi temă

Botez la iarbă verde

August 2009, pe pajiştea de lângă o pensiune din Valea Doftanei, judeţul Prahova. O familie a avut dorinţa de a-şi creştina fiul în mijlocul naturii, departe de civilizaţie. Martori au fost şi jucătorii de table, sport naţional la români, pe lângă grătarul şi reparatul Daciei, în fiecare duminică, în faţa blocului.

Aşteptăm, în continuare, la adresa fotografiata@adevarul.ro, imaginile surprinse de tine, alături de o scurtă explicaţie, numele autorului şi numărul de telefon.

Premiul lunar este o cameră digitală! Regulamentul concursului este publicat pe www.adevarul.ro.

Măcelul nu e o soluţie!

Frumoasă scrisoare v-a trimis domnul Silviu Gheorghiu despre eradicarea câinilor fără stăpân! Îl şi văd indignându-se la vederea unui maidanez costeliv căruia, în loc să-i dea ceva de mâncare, îi aplică o lovitură bine ţintită şi pleacă mai departe mulţumit de sine. E greu să-i explici unui asemenea om că e o cruzime să condamni nişte fiinţe de a căror stare suntem noi de vină. S-au născut fără să ştie că era mai bine să nu o facă, trăiesc de azi pe mâine din ce primesc, devin răi pentru că întâlnesc mai ales oameni agresivi. Sterilizările (făcute doar când e vreo campanie care să dea bine politic, pentru că în rest banii alocaţi nu ajung nici pentru seringile şi serul anestezic) sunt mici picături în ocean, atât timp cât o femelă poate naşte de două ori pe an.

Adăposturile pentru ei (chiar şi acolo unde personalul nu fură din banii pentru mâncare şi menţin curăţenia) sunt totuşi nişte puşcării cu boxe reci şi neîncăpătoare. Încercaţi într-un bloc, oarecare, să strângeţi bani pentru castrarea câinilor comunitari care s-au pripăşit prin jur. În cel mai bun caz veţi obţine refuzuri politicoase. În schimb, toţi locatarii sunt indignaţi de ritmul înmulţirii lor, îi bat cu pietre ca să-i alunge şi-i reclamă pe vecinii care le dau de mâncare. Nimeni nu se gândeşte că o haită flămândă e mai rea decât una sătulă. Oricum, de când se vorbeşte despre legea eutanasierii câinilor fără stăpân, agresivitatea oamenilor a crescut înzecit. Până să se voteze legea, sau nu, prin parcuri apar din ce în ce mai mulţi câini otrăviţi. Omul iese încă odată victorios în lupta cu alte specii.

Lucia Albinescu

„Un barometrual României"

Abonatul „Adevărul" pe care vi-l prezentăm astăzi este Horia Simu, în vârstă de 42 de ani. Clujeanul îşi petrece mare parte din timp coordonând echipele de medici de urgenţă. El este şeful Serviciului Judeţean de Ambulanţă Cluj. În fiecare dimineaţă însă, acesta nu merge la serviciu până nu citeşte ziarul „Adevărul". Mărturiseşte că răsfoirea ziarelor este cea mai bună modalitate de a fi la curent cu evenimentele din ţară, dar şi cu cele internaţionale.

„«Adevărul» este echidistant, complet, cantitatea de informaţii este mult mai mare decât în cazul altor surse de informaţii. Citind ziarul, poţi să prevezi ce se întâmplă în România, este un barometru în multe domenii", spune Horia Simu. Abonatul nu ratează nici cărţile din Colecţia „Jules Verne", pe care le citeşte cu plăcere fiul său, de şapte ani. „Până acum, am reuşit să termin «20.000 de leghe sub mări». Mi-a plăcut şi mie, dar mai ales băiatului", spune Simu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările