Oraşul unde NU s-au realizat piste cu foarte mulţi bani

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De prin 2007, primarii se laudă că fac piste. Banii s-au cheltuit, însă ele nu pot fi folosite în siguranţă. OPTAR, o asociaţie care militează pentru încurajarea mersului cu bicicleta, a fost obligată să pună presiune pe autorităţi pentru ca legea să fie respectată în cazul pistelor periculoase pentru pietoni şi biciclişti. Acesta este motivul pentru care Brigada Rutieră a solicitat desfiinţarea pistelor din Bucureşti.

Se împlinesc 3 ani de când au început demersurile. În primul an, am cercetat traseele contractate pe vremea lui Videanu şi recepţionate de administraţia lui Oprescu. Toate pistele din 2008 au fost materializate prin încălcarea legii.

Dacă funcţionarii Administraţiei Străzilor ar fi refuzat recepţia lucrărilor, pe motiv de nerespectarea legii, paguba de un milion de euro ar fi rămas la constructor. Prin semnarea documentelor de recepţie, constructorul şi-a primit banii, iar paguba a revenit bucureştenilor. Niciun funcţionar nu şi-a pierdut slujba după aceasta pagubă. Niciun euro n-a fost recuperat cu toate că legea permite acest lucru.

Pe 15 septembrie 2011, Brigada Rutieră Bucuresti „supune dezabaterii” desfiinţarea pistelor ilegale din Bucureşti. De fapt, legea permite poliţiei să desfiinţeze pistele ilegale. Însă, în loc să aplice legea, poliţia „dezbate”.

„În scopul asigurării desfăşurării în condiţii de siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, poliţia rutieră poate solicita administratorului drumului public executarea sau, după caz, desfiinţarea de amenajări rutiere.”

În aceeaşi zi, pe 15 septembrie 2011, Administraţia Străzilor Bucureşti semnează recepţia altor piste pentru biciclete. Legea este ignorată şi de data aceasta.

Dacă funcţionarii ar fi refuzat recepţia lucrărilor, pe motiv de nerespectarea legii, paguba estimată la 10 milioane de euro ar fi rămas la constructor. Prin semnarea documentelor de recepţie, constructorul şi-a primit banii iar paguba a revenit bucureştenilor. Niciun funcţionar nu şi-a pierdut slujba după această pagubă. Niciun euro n-a fost recuperat cu toate că legea permite acest lucru.

În aprilie 2014, după desfiinţări succesive de trasee, Brigada Rutieră a anunţat că dintre cele 40 de trasee recepţionate în 2008 şi 2011, doar două ar respecta legea: Aviatorilor şi Prezan.

De fapt, pista de pe Aviatorilor se termină în liftul metroului. Iar Bulevardul Maresal Constantin Prezan are 510 m. Pentru aceste „performanţe”, Primăria Municipiului Bucureşti a cheltuit aproximativ 11 milioane de euro.

Menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete este unul dintre motivele marşului de protest din data 10 mai 2014. (ora 14:30, Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle).

Fie că ieşi cu bicicleta, rolele, trotineta, în scaun rulant sau în plimbare uşoară, te aşteptăm pe 10 mai cu acest mesaj simplu: Vrem oraşe pentru oameni!

Marian Ivan – membru fondator al OPTAR


Dacă locuieşti în Bucureşti şi vrei să militezi pentru drepturile bicicliştilor şi cele ale pietonilor izgoniţi de pe trotuare, te poţi înscrie în grupul Facebook.

Daca nu locuieşti în Bucureşti dar vrei să susţii demersurile bicicliştilor şi pietonilor bucureşteni, te poţi înscrie pe pagina Facebook.

Indiferent de localitatea în care trăieşti, dacă susţii munca noastră, te poţi înscrie ca membru simpatizant al OPTAR. Nu durează mai mult de un minut !

Despre realizările asociaţiei noastre sau ale partenerilor noştri poţi afla dacă te înscrii pe pagina Facebook a OPTAR.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite