Este vorba în special de licee şi şcoli publice, chiar universităţi, finanţate în perioada habsburgică (la sfârşitul secolului 18) din bani publici. De asemenea, înţelegerea mai marilor de la guvernare ar duce la adâncirea fenomenului de segregare şi chiar de „purificare etnică” în şcolile din Transilvania. În toate cazurile, din şcolile retrocedate bisericilor maghiare, elevii români au fost alungaţi.

Procesul de restituire „in integrum” nu a început de ieri, ci din 1990, cu efecte devastatoare asupra modului de convieţuire între români şi maghiari în interiorul arcului carpatic. Demn de secolele medievale, toate aceste retrocedari s-au facut în jurul bisericilor maghiare, iar învăţamântul este diriguit prin intermediul cultelor religioase. Amintim politicienilor noştri că potrivit Constituţiei, România este stat laic, fiind o separaţie clară între stat şi biserică.

La limita legii

O mare parte din procesul de reconstituire a dreptului de proprietate în Ardeal s-a desfăşurat la limita sau în afara legii, primând decizia politică, nicidecum domnia principiilor constituţionale. Astfel, în cele mai multe cazuri, comisiile locale şi judeţene au respins cererile de restituire a imobilelor care reprezentau, in special,  monumente istorice, dar, la Bucureşti, în urma presiunilor UDMR, aflată la guvernare de 14 ani, situaţia a fost schimbată total. Am prezentat în articole precedente modul în care s-au restituit pădurile către famiile foştilor grofi din Ardeal, acum dorim să aducem informaţii asupra modului  în care se fac retrocedările imobilelor din marile oraşe ale Transilvaniei către bisericile maghiare.

„Epurare etnică

Un fenomen extrem de nociv pentru comunităţile locale, pentru administraţiile publice şi nu în ultimul rând cu efecte dramatice în rândurile elevilor români, alungaţi din şcoli publice. Situaţia este gravă pentru că aceste retrocedări se fac la limita sau în afara legii, pentru că, potrivit documentelor găsite în arhive, aceste imobile (în special licee, şcoli generale) nu au aparţinut de drept bisericilor maghiare. Cultele religioase ale comunităţii ungare au avut, de-a lungul istoriei, doar drept de administrare, nicidecum de proprietate. Dar, în urma înţelegerilor politice, prin presiunile permanente la adresa guvernanţilor, UDMR a obţinut retrocedarea acestor clădiri către bisericile maghiare. Nu s-a ţinut cont de drama trăită de copii români care au fost alungaţi, fără remuşcări, din scoala unde învăţau de ani de zile  şi au fost  trimişi în alte unităţi de învăţământ, de multe ori, la mare distanţă de casă.

Interese politice

Aşa, scopul politic al politicienilor maghiari s-a înfăptuit sau este pe cale să se realizeze: epurarea pe criterii etnice. Procedura este foarte simplă: după ce imobilul este dat în proprietatea bisericii maghiare, clădirea este transformată într-o unitatea de învăţământ exclusiv cu predare în limba ungară. Copiii români care învăţau aici şi asigurau multiculturalitatea unui edificiu cultural sunt transferaţi la alte şcoli, cu predare în limba română. Tot acest proces de epurare etnică se face prin înţelegere cu factorii de decizie români (ministrul Educaţiei, inspectori, directori de şcoli). În acelaşi timp, este de remarcat faptul că segregaţionismul maghiar se face cu implicarea directă a bisericilor maghiare (catolică, reformată şi unitariană), iar întreg ciclul şcolar se desfăşoară sub atentă diriguire primită de la cultele religioase maghiare. Acest lucru, deşi în Constituţia României se spune  clar că statul român este unul laic, iar politicile publice sunt separate de biserică. Şi în acest caz nu vorbim despre şcoli religioase!!!

Apel la istorie

Pentru a exemplifica cele relatate trebuie sa facem apel la istorie. În 1776, împărăteasa Maria Tereza înfiinţează 3 fonduri publice destinate finanţării colegiilor comunitare: fondul de studii, de religie şi de stipendii (burse). Aceste fonduri au fost înfiinţate atât pentru Ungaria, cât şi pentru principatul Transilvania. Amintim că Imperiul Habsburgic avea în componenţa sa regiunea Ardealului (care a purtat denumirea de principat sau voievodat) cu caracter autonom, separată de Ungaria, fiind condusă direct de la Viena. Din aceste fonduri publice erau finanţate şcolile aparţinând cultelor maghiare: catolice, reformate şi unitariene, dar şi şcolile româneşti greco-catolice sau laice.

Aceste instituţii publice nu au fost niciodată în proprietatea bisericilor maghiare, ci au rămas, de-a lungul anilor,  ale statul habsburgic, apoi austro-ungar. În 1866, prin decizia Imperiului Austro-Ungar, aceste instituţii publice de învăţîmânt trec în administrarea cultelor religioase. Singura modificare a statutului juridic al acestor şcoli din Ardeal s-a petrecut în perioada interbelică (1927), atunci când, din dorinţa Casei Regale de a consfiinţi bune relaţii cu Occidentul, este semnat aşa-zisul Concordat cu Vaticanul. Potrivit acestui document, mult hulit în acea epocă, toate bunurile care au aparţinut statului habsburgic şi austro-ungar trec, în perioada României Mari, în posesia bisericilor maghiare, mai exact în coordonarea unui aşa-zis status romano-catolic, un fel de fundaţie, care funcţiona de pe vremea împărătesei Maria Tereza şi care nu avea un caracter juridic bine definit.

Călcâiul lui Ahile

În toate procesele de revendicare din zilele noastre, reprezentanţii maghiarilor fac apel la Concordatul de la Roma semnat de statul român cu Papalitatea pentru a justifica retrocedările. Dar în 1948, guvernul Petru Groza denunţă acest concordat şi anulează efectele sale, iar toate imobilele administrate până atunci de bisericile maghiare, trec în subordinea statului român. Mare parte din specialiştii români, istorici sau experţi de la Arhivele Naţionale susţin că retrocedările făcute în favoarea cultelor maghiare au ignorat total statutul juridic al imobilelor restituite, primând interesul politic, cu efecte grave asupra românilor.

Profesorul Vasile Lechinţan, fost expert la Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca, şi care a publicat mai multe cărţi de specialitate,  susţine că „Statusul Romano-Catolic nu a avut niciodată în proprietate aceste clădiri. Încrengătura este foarte veche, coborând în istoria Transilvaniei, până în timpurile împărătesei Maria Tereza, care, cu bani publici a susţinut bisericile, şcolile şi studenţii ardeleni. În 1866, Statusul romano-catolic, format din clerici şi civili maghiari, dar şi greco-catolici de origine română, a cerut Împăratului de la Viena administrarea acestor fonduri a căror valoare era imensă. În anii care au urmat, uriaşele averi au fost treptat deturnate de la catolici, doar către folosul romano-catolicilor, în interese pur maghiare. Iar în a doua jumătate a secolului XIX, s-a săvârşit un fals grosolan: s-au corectat cărţile funciare pentru ca Statusul romano-catolic să apară ca proprietar al acestor fonduri. Ceea ce reprezintă un abuz pentru că fondurile aveau persoanalitate juridică proprie, deci nu puteau aparţine nimănui”.

O fundaţie dubioasă

 „În tot acest răstimp, pentru a deveni din administrator - proprietar, Statusul Romano-Catolic a căutat să primească recunoaştere juridică, atât de la autorităţile austriece şi austro-ungare, cât şi de la statul roman, după Marea Unire. Nu a reuşit niciodată acest lucru, dar cu toate acestea, în perioada interbelică, şi-a luat ca acte de căpătâi Concordatul cu Vaticanul şi Acordul de la Roma, care reglementau organizarea bisericii catolice de rit latin în România. În textul Acordului de la Roma din 1932, se specifică clar faptul că "dreptul de proprietate rămâne garantat în favoarea respectivelor fonduri reprezentate de Biserica Romano-Catolică". Chiar dacă orice om de bună-credinţă ce citeşte aceste cuvinte trage concluzia indubitabilă că biserica avea doar un rol de reprezentare, Arhiepiscopia de Alba-Iulia consideră că, în virtutea acestui act, dreptul ei de proprietate este de netăgăduit. Atât Concordatul cu Vaticanul, cât şi Acordul de la Roma au fost denunţate de către statul român în 1948, lucru contestat vehement astăzi de cître romano-catolici” a mai spus Vasile Lechinţan.

Sine ira et studio

Dincolo de aceste dispute, care vor fi clarificate de istorici, “sine ira et studio”, realitatea zilelor noastre nu arată prea bine. Acelaşi Lechinţan relata, acum câţiva ani, că parcă trăim vremurile din secolul XIX, când românii erau alungaţi din centrul oraşului (în cazul de faţă Cluj-Napoca) pentru a fi ocupat de maghiari. În urma retrocedărilor politice făcute şi avute în vedere în perioada următoare, multe imobile din centrul oraşului (nu numai în Cluj, ci şi de Târgu Mureş, Alba Iulia, Bistriţa) sunt retrocedate bisericilor maghiare, multe fiind colegii, licee, şcoli, care odată ajunse pe mâna bisericii, sunt purificate etnic, elevii de naţionalitate română fiind alungaţi către şcoli de la marginea oraşului, unde se predă exclusiv în limba română.

Valul retrocedărilor imobilelor din Transilvania a fost deschis de o decizie a instanţei din Miercurea Ciuc (şic!), care a decis, nu se ştie pe ce considerente juridice, că Arhiepiscopia din Alba Iulia este moştenitoarea acelui Status romano-catolic, sub administrarea căruia s-au aflat toate bunurile construite şi finanţate din banii publici instituiţi de fostul Imperiu Habsburgic. Aşa că Arhiepiscopia romano-catolică de Alba Iulia revendică pe bandă rulantă toate monumentele istorice din centrele oraşelor transilvănene.

Retrocedări pe bandă rulantă în Cluj-Napoca şi Târgu Mureş

De exemplu, în Cluj Napoca s-au retrocedat până acum Colegiul din strada Kogălniceanu nr.2, care a primit denumirea de Bathory Istvan, pe frontispiciul căruia scrie: Clădire ridicată din Fondul de studii catolice. Imediat după ce a fost dată pe mâna bisericii catolice maghiare în 1990, toţi elevii români au fost alungaţi din liceu, devenind o şcoală pur maghiară. Acest lucru deşi pe vremea Imperiului Habsburgic şi apoi Austro-Ungar, aici au învăţat Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, Gheorghe Şincai sau Petru Maior, iar profesor a fost Ioan Piuariu Molnar.

Un alt colegiu restituit Arhiepiscopiei de Alba Iulia în 1990 este cel din Miercurea Ciuc, care până la revoluţie a funcţionat ca liceu pedagogic. Şi de aici elevii români au fost daţi afară, ei fiind nevoiţi să se refugieze la liceul din Topliţa. Această instituţie de învăţământ a fost construită tot din fondurile publice ale Imperiului Habsburgic, pe vremea Mariei Tereza, românii fiind parte al acestui imperiu.

La Târgu Mureş a fost retrocedat aşa-zisului Status Romano-Catolic (nimeni nu ştie cum a fost refinanţat şi pe ce temei juridic), Colegiul Naţional Unirea din strada Mihai Viteazu nr. 17. Elevii români au fost nevoiţi să ia drumul pribegiei către ale licee! Tot în acest oraş, Parohia Romano-Catolică a primit cadou clădirea fostei şcoli gimnaziale Europa din strada Horea nr. 23, toţi copiii fiind mutaţi în alte şcoli.

În acelaşi timp, au mai fost retrocedate colegii catolice din Timişoara, Odorheiu Secuiesc, Carei, Sighet, Arad, Lugoş, Braşov. Elevii români au avut aceeaşi soartă: au fost nevoiţi să se retragă în licee cu predare în limba română.

O situaţie asemnătoare s-a petrecut şi pe linia instituţiilor de învăţământ care au fost retrocedate cultului reformat maghiar. Acestea au fost doar administrate de biserica reformată, dar din punct de vedere juridic, nu le-au deţinut în proprietate. În vremea Imperiului Habsburgic, toate aceste colegii, licee, şcoli au fost ridicate şi întreţinute din fonduri publice, nu din fonduri ale bisericii reformate. Nu s-a ţinut cont de acest lucru, iar toate clădirile revendicate, ori au fost date în proprietatea bisericii reformate, fie sunt în curs de retrocedare. Până acum a fost restituit liceul Bolyai Farcaş, la începul anilor 2000, iar toţi elevii români au fost alungaţi.

Tot în Târgu Mureş, Liceul Vocaţional reformat a fost retrocedat acestui cult şi golit de copiii români.  O situaţie explozivă şi inexplicabilă în secolul XXI: un amestec grosolan al unui cult religios în sistemul de învăţământ românesc, tolerat de autorităţile de la Bucureşti.

De asemenea, este pe cale să fie retrocedat şi colegiul reformat de la Cluj-Napoca din strada Avram Iancu, nr 33. Biserica reformată a primit în 2005 şi fosta clădire Bastilia din strada Kogălniceanu nr 16, care a aparţinut unui alt colegiul reformat.

Nici confesiunea unitariană maghiară nu a fost lăsată pe dinafară. Acest cult religios a fost cadorisit printr-o Ordonanţă de Urgenţă în 1999, cu fostul liceu Brassai Samuel din Cluj-Napoca, iar elevii români au fost alungaţi. Din punct de vedere juridic, aceeaşi situaţie: liceu înfiinţat prin fonduri publice, nicidecum cu finanţare din partea acestui cult religios.

Din păcate, perspectivele politice de la Bucureşti nu sunt tocmai încurajatoare. În urma înţelegerilor cu UDMR, situaţia s-ar putea complica şi mai mult.  Pentru că sunt pe rol o mulţime de dosare de restituire fiind vorba în special de clădiri monumente istorice din centrul oraşelor transilvănene. Şi cine să protejeze patrimoniul naţional? Ministrul Culturii, Kelemen Hunor?

Cititi mai multe pe ancheteonline.ro.