Opt migranţi au fost prinşi de Poliţia de Frontieră Mehedinţi. Cetăţenii sirieni şi egipteni au încercat să treacă ilegal Dunărea cu o barcă gonflabilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun. FOTO Poliţia de Frontieră
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun. FOTO Poliţia de Frontieră

Opt migranţi care au traversat Dunărea cu o barcă gonflabilă au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II, judeţul Mehedinţi. Este vorba despre cetăţeni egipteni şi sirieni, care au traversat Dunărea din Serbia.

„Incidentul a avut loc marţi, 19 octombrie, în jurul orei 16.15, când o patrulă a poliţiştilor de frontieră a observat o ambarcaţiune pneumatică cu opt persoane, care se îndrepta din Serbia spre malul românesc al Dunării. La aproximativ 100 metri de malul românesc, cei opt bărbaţi au sărit în fluviul Dunărea şi s-au îndreptat spre malul românesc, iar persoana care conducea ambarcaţiunea s-a întors la malul sârbesc”, se arată într-un comunicat al Poliţiei de Frontieră. 

Cei opt cetăţeni străini au fost conduşi la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical. În cadrul primelor verificări, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Egipt şi Siria, opt adulţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 61 de ani, care au părăsit teritoriul Serbiei încercând să intre fraudulos în România, cu ajutorul ambarcaţiunii gonflabile condusă de un cetăţean sârb.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite