Omar Hayssam se plânge din puşcărie: „Am fost răpit de două ori. Am fost ţinut sub pământ 20 de zile, fraţii mei au fost torturaţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omar Hayssam Foto: Adevarul
Omar Hayssam Foto: Adevarul

Sirianul Omar Hayssam, condamnat definitiv la 24 de ani de închisoare în patru dosare, a dat primul său interviu, din închisoare, postului Antena 3. El dă detalii inedite despre modul în care a ajuns în România şi spune că ar fi dat şpagă pentru a i se închide anchetele în care era cercetat pentru infracţiuni economice, dar şi pentru magstraţi.

Cele ma interesante detalii au fost cu privire la modul în care a fost adus din Siria în România. „Am fost răpit de două ori. Odată în aprilie 2013 şi eu şi fraţii mei, ei au fost torturaţi, dar au fost lăsaţi. A doua oară în iunie, am fost răpit cu un prieten şi am fost ţinut sub pământ 20 de zile. Apoi legat la ochi am văzut scara avionului. A fost un pretext, au venit să mă ia”, a mai declarat Omar Hayssam, pentru Antena 3.

Omar Hayssam spune că a fost vizitat de două ori de Dorin Iacob, secretar în stafful executiv în PD. “Dorin Iacob m-a vizitat de două ori în Siria. O dată singur, apoi cu Buzăianu, cu avionul privat. Era cu referendumul din mai 2007. A vrut să vadă ce dovezi am şi dacă am de gând să dau ceva în presă împotriva lui Traian Băsescu. Când m-a arestat, Adriana Săftoiu anunţa la televizor că am fost arestat, dar eu eram liber. Abia după 15 minute m-au arestat. Am fost arestat pe baza relaţiilor româno-siriene. Am stat 4 ani în închisoare în Siria“.

Cum arată Omar Hayssam, captură Antena 3

image

„Cred că 700.000 de euro au ajuns la judecător”

„Când am revenit în România, m-a scos procurorul Nastasiu, seara, din Penitenciarul Rahova şi m-a dus într-o locaţie lângă Academia de Poliţie, fără avocat, fără nimic. Şi acolo l-am găsit pe Yassin. (…) Lui Yassin nu i-am dat doar 2 milioane de euro. După ce am fost arestat, mi-a zis dacă vreau să ies din ţară că trebuie să-i dau 1.500.000 de euro. Cred că 700.000 de euro au ajuns la judecător. După ce am ieşit, am mai dat bani. Nastasiu a cerut nişte contracte de armament făcute de Patriciu în Sudan şi alţi oameni de afaceri. Voia orice informaţie care îi compromite“, a mai spus Hayssam. (Foto: Fostul procuror Ciprian Nastasiu şi fosta judecătoare Sofica Dumitraşcu)

image

Ciprian Nastasiu nu mai este procuror din 2008, când a intrat în avocatură. Atunci, CSM a luat act de demisia lui dupa un an si jumatate de tensiuni cu sefii din Ministerul Public. Daca in martie 2007 i se taia din salariu pentru ca a cerut personal eliberarea din închisoare a fugarului Omar Hayssam, în vara acelui an a fost exclus din DIICOT.

Fosta judecătoare Sofica Dumitraşcu, cea care în 2006 l-a eliberat pe Omar Hayssam, a murit, pe 20 ianuarie 2017,  la Institutul Clinic Fundeni din Capitală, unde era internată la secţia de terapie intensivă, în urma unei intervenţii chirurgicale pentru o afecţiune gravă.  "Avocata Sofica Dumitraşcu a decedat, vineri, în secţia de terapie intensivă a Institutului Clinic Fundeni, decesul survenid secundar unei afecţiuni grave, diagnosticată şi apoi tratată timp de aproape trei luni în spital”, a anunţat conducerea unităţii sanitare.

Sofica Dumitraşcu a decedat la două zile după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale de mare amploare, cu un grad înalt de complexitate. În 2014, Sofica Dumitraşcu s-a pensionat, iar de atunci a fost avocat.

Ce spunea Băsescu despre operaţiune

În iulie 2013, preşedintele României, Traian Băsescu, dădea detalii despre această operaţiune. „A fost o operaţiune asumată, la nivelul la care trebuia asumată, şi s-a desfăşurat, slavă Domnului, cu bine. Nu confirm, repet, nu confirm că Omar Hayssam fost preluat din Siria. De asemenea, nu confirm că a fost preluat cu un avion al Armatei Române. Şi, în sfârşit, nu confirm că a fost repatriat în baza unui acord de extrădare”, spunea Băsescu.

„A fost un efort al unui colectiv foarte mic de oameni care circa de cinci ani se ocupă de acest proces de aducere a lui Omar Hayssam în ţară… Vreau să felicit instituţiile implicate în eforturi în aceşti cinci ani că sunt singurele care nu vorbesc şi nu fac declaraţii publice. Nu este nicio secretomanie, ci sunt motive de securitate pentru care nu pot să dau alte detalii. Este un mod de a acţiona al instituţiilor statului român, care trebuie protejate, pentru că s-ar putea să mai avem nevoie de el”; preciza Băsescu.
 

Cine este Mohamad Yassin

„Un beneficiar cinstit al transferurilor de avere facute de Omar Hayssam” - astfel l-a caracterizat presedintele Traian Băsescu pe Mohamad Yassin, vicepreşedintele Uniunii Arabilor din Romania. El a cumpărat casa de pe strada Gârlei a lui Hayssam, precum si un teren al acestuia, pe care le-a platit cu 1 milion de dolari, potrivit infomaţiilor din mass-media.

Mohamad Yassin a fost condamnat, pe 25 octomrbie 2016, de judecătorul Mihai Valeriu Terceanu de la Tribunalul Bucureşti, la trei ani de închisoare cu suspendare, în procesul în care este acuzat că i-a cerut lui Omar Hayssam două milioane de euro, în schimbul intervenţiei sale pentru a obţine anularea condamnării omului de afaceri sirian. Cazul a  pornit de la denunţurile făcute de Omar Hayssam şi fii acestuia.  Decizia nu este definitivă.

„Aşa declară Yassin, că i-a dat banii lui Vasile Blaga”

Omul de afaceri a povestit şi episodul când l-a cunoscut pe Mohamed Yassin şi i-a dat bani lui Vasile Blaga.
„Pe 2 noiembrie 2004, m-am trezit cu poliţişti, cu mascaţi, cu procurori, care percheziţionau afacerile mele. Şi au deschis un dosar economic de evaziune fiscală sau spălare de bani. A doua zi, Mohammad Yassin a venit la mine. Ne cunoşteam din vedere. În lipsa mea vorbea de mine nu tocmai bine. Eram un fel de lider la arabi. Mi-a spus că ştie ce s-a întâmplat cu acest control si el are posibilitate să mă ajute dacă vreau. Şi cu această ocazie să mă mut de la PSD la PD. I-am spus să-mi dea răgaz câteva zile şi discutăm. Am revenit la Yassin şi i-am spus hai să ne vedem. Mi-a spus că poate să mă ajute să nu mai calce nimeni. Mă costă două milioane de dolari şi mai finanţezi şi tu campania. Aveam doar 150.000 cash, i-am trecut drept garantie o parte din averea mea (...) Mohamad Yassin mi-a cerut 150.000 de dolari. Nu am avut decât 50.000. Am mers cu ei la al, apoi am mers la Ministerul de Interne. El a coborât, a intrat în sediu, a stat 30 de minute şi a ieşit. Mi-a zis că a rezolvat. Aşa declară Yassin, că i-a dat banii lui Vasile Blaga. Mi-a spus că a rezolvat dosarul. Nu a mai venit nimeni, dar s-a reluat în 2008-2009. Dar nu am mai fost căutat atunci“.

Nu este pentru prima dată când Omar Hayssam face astfel de acuzaţii la adresa lui Vasile Blaga. Despre aceşti bani el a spus şi judecătorilor, când a fost audiat în dosarul lui Mohamed Yassin. Blaga a reacţionat, în octombrie 2015: „Declaratiile lui Omar Hayssam sunt la fel de adevărate ca ale fostului şef al PRM, domnul Corneliu Vadim Tudor, Dumnezeu să îl ierte. NU am avut nici o implicare in Dosarul Hayssam sau dosarele pe care le are acest om si in general în  tot ce inseamna rapirea jurnalistilor”,

Despre Traian Băsescu şi episodul răpirii jurnaliştilor din Irak

„Traian Băsescu m-a sunat direct. Mi-a cerut să mă duc la dânsul şi să ajut la criza jurnaliştilor răpiţi. Eu pe 28 seara când am aflat, l-am sunat pe Yassin, a venit la mine seara şi mi-a spuns că nu este nicio problemă cu răpirea asta, ce se întâmplă cu asta. Merg mâine în Irak şi o rezolv. Şi a doua zi a fost delegat de preşedinte Băsescu şi a plecat în Irak“.

Dosarul privind operaţiunea prin care cei trei jurnalişt au fost salvaţi este secretizat pentru 50 de ani.

Penalcoteca lui Omar Hayssam

Omar Hayssam a primit, pe 2 noiembrie 2016, o pedeapsă definitivă de 24 de ani şi patru luni de închisoare în dosarul „Manhattan”, în timp ce fratele acestuia, Omar Mohamad, a primit o pedeapsă de 22 de ani de închisoare, ambii find acuzaţi de delapidare în dosarul „Manhattan”.

hayssam diicot

Condamnarea din dosarul „Manhattan” a fost contopită la cea de 23 de ani şi patru luni de închisoare rezultată după contopirea pedepselor primite în dosarele „Volvo”, „Foresta Nehoiu” şi cel al „Răpirii celor trei jurnalişti”.
Omar Hayssam a primit cea mai mare condamnare, 20 de ani de închisoare, în lipsă, pe 20 februarie 2008, pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.

Întrebat de reporterul Antena 3,  este cel mai periculos om din ţara noastră, cu referire la cazul de terrorism, Omar Hayssam a spus: „Niciodată. Nu poate fi vorba să fiu cel mai periculos. Mă aflu în acestă situaţie probabil pentru că anumite persoane vor să motiveze anumite lucruri din viaţa lor. Să discute cu toţi cei care m-au însoţit, dacă măcar unu la o mie are în sinea lui să spună că eu pot să fiu periculos. (...) Cei mai periculoşi oameni sunt cei care m-au făcut cel mai periculos prin vorbe. Din start sunt câteva persoane în frunte cu Mohamed Yassin“, a declarat Hayssam.



 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite