Filmul răpirii orchestrate de Hayssam

Teroristul Omar Hayssam este în ţară, în arestul Poliţiei Capitalei

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Parchetului General, ideea răpirii jurnaliştilor români în Irak i-a venit lui Omar Hayssam în ianuarie 2005, după ce a urmărit la Al-Jazeera cazul jurnalistei italiene Giuliana Sgrena, răpită şi ea pe 4 februarie 2005 de Organizaţia Jihadului Islamic.

Ştiri pe aceeaşi temă

În rechizitoriu este citat un martor, angajat în cadrul uneia dintre firmele lui Hayssam, căruia i s-a spus că sirianul era agitat din cauza problemelor juridice pe care le avea, dar că acestea se vor rezolva în cel mai scurt timp.
 
Iniţial, Omar Hayssam intenţionase să organizeze răpirea unor parlamentari români sau a unor oameni de afaceri influenţi, având de gând chiar să se automutileze, folosind un cuţit sau o armă de foc astfel încât să se creadă ca şi-a pus viaţa în pericol pentru a salva viaţa ostaticilor.
 
Politicienii urmau a fi invitaţi în Irak de către oficiali din această ţară, pentru a discuta despre recuperarea de către România a datoriei de la Irak, şi apoi răpiţi de Ibrahim Al Giuburi (cumnatul lui Mohammad Munaf) sau de membri ai tribului Kubeisi, implicaţi şi în alte acţiuni de răpire. 
 
Hayssam urma să fie contactat de răpitori, care trebuiau să-i ceară o răscumpărare de un milion de dolari pentru fiecare persoană sechestrată, iar eliberarea urma să fie condiţionată de deplasarea lui Hayssam la Bagdad, pentru a negocia personal totul. El ar fi vrut să iasă din România cu 4 milioane de euro.
 
Pentru operaţiunea de răpire a jurnaliştilor, Omar Hayssam avea nevoie de ajutorul lui Munaf, motiv pentru care i-a cerut acestuia să se ocupe de detalii. Numai că Munaf ar fi refuzat. În aceste condiţii, Hayssam l-ar fi ameninţat cu atragerea lui într-o anchetă penală, dar şi cu moartea.
 
Munaf a declarat că l-a crezut capabil pe Hayssam de aşa ceva, având în vedere antecedentele sale: la începutul anilor '90, sirianul ar fi contactat o grupare teroristă cecenă pentru a asasina un funcţionar al Ambasadei Siriei, care l-ar fi ameninţat că va divulga autorităţilor că deţine un paşaport fals, folosit pentru deplasări în Ungaria. 
 
În aceste condiţii, Munaf ar fi fost de acord cu planul răpirii. Cei doi ar fi stabilit să-i răpească pe cei trei jurnalişti, dar doar pentru două-trei zile, cât ar fi durat să fie achitată „răscumpărarea”. 
 
Hayssam spera ca, invocând contribuţia sa în eliberarea marinarilor în Yemen şi, ulterior, implicarea sa în răscumpărarea ziariştilor români răpiţi în Irak, îşi va dezvolta relaţiile politice şi de afaceri şi va primi recunoştinţă autorităţilor române, în special ale preşedinţiei.
 
Omar Hayssam ar fi stabilit ca suma pe care răpitorii urmau să o ceară ca răscumpărare să fie iniţial de patru milioane de dolari, pentru ca, în urma unor aşa-zise negocieri, să scadă până la două milioane de dolari.
 
Filmul răpirii
 
Cei trei jurnalişti răpiţi, Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci care atunci lucrau la Prima TV şi Ovidiu Ohanesian  (România Liberă) au povestit că, de la sosirea în Irak pe 23 martie, s-au deplasat numai cu maşina, fiind luaţi de la hotel şi duşi la interviurile pe care le-au luat acolo de către Muhammad Munaf şi fratele acestuia.
 
Pe 28 martie, cei trei au plecat să-i ia un interviu preşedintelui Ligii de Prietenie Româno-Irakiană. Au fost conduşi acolo cu o maşină condusă de Munaf. În biroul preşedintelui, se afla un inginer irakian care ştia limba română şi care le-a vorbit despre nişte fabrici de ciment, subiect care îl interesa pe Ohanesian. 
 
De la interviul cu preşedintele Ligii de Prietenie, cei trei jurnalişti au plecat în maşini separate: Marie Jeanne Ion şi Sorin într-un autoturism cu Munaf, iar în altul se afla Ovidiu Ohanesian şi inginerul irakian. Au mers acasă „la un personaj” care ştia mai multe despre acest subiect, unde au intrat doar Ohanesian şi inginerul abia cunoscut. 
 
Au fost răpiţi când au mers să-şi ia îngheţată
 
Era târziu, aşa că în jurul orei 19.00 – oră la care erau de obicei deja la hotel – cei trei jurnalişti au plecat de la
 
casa personajului necunoscut în maşina lui Munaf. Marie Jeanne şi Sorin povesteau că au ieşit în strada principală din Bagdad, unde erau magazine pentru că voiau să cumpere îngheţată şi ţigări. 
 
Din maşină a coborât Munaf pentru a face cumpărăturile. Acesta le spusese deja că nu cunoaşte zona, însă a arătat spre o moschee luminată, aflată la o depărtate de un kilometru şi jumătate şi a spus că de-acolo ştie să ajungă la hotel. 
 
După ce a făcut cumpărăturile, Munaf a virat la dreapta pe o stradă întunecată, apoi la stânga, unde era o coloană lungă de maşini. Ca să nu stea în traffic a întors maşina, încercând să găsească o scurtătură.
 
La aproape o sută de metri după ce s-a întors din drum, maşina în care se aflau cei trei jurnalişti a fost depăşită de un autoturism alb, care claxona şi avea sirenă şi care le-a barat calea. Marie Jeanne şi Sorin credeau că e vorba de o maşină a poliţiei. Din maşină au coborât însă nişte bărbaţi înarmaţi cu mitraliere Kalaşnikov, care au înconjurat autoturismul în care se aflau şi au început să strige: „Open!” „Open!”. Sorin Mişcoci, care se afla pe scaunul din dreapta al maşinii, a deblocat portiera şi a fost tras afară şi aruncat în portbagajul unei maşini. 
 
Imediat a fost aruncat în portbagaj şi Ohanesian, iar Marie Jeanne a fost pusă pe bancheta din spate a maşinii. După ce a fost aruncată acolo i s-a spus: „Sleep!”, iar ea s-a întins. În maşină se aflau doi răpitori, cel care conducea şi un bărbat care se afla în dreapta sa. Potrivit jurnaliştilor, aceştia se agitau şi erau foarte atenţi la drum.
 
Marie Jeanne a reuşit să dea un telefon şi două mesaje de pe telefon
 
Marie Jeanne a spus că, fiind acoperită de scaunul şoferului a putut să apeleze un număr de telefon şi să trimită două SMS-uri. Telefonul a fost însă descoperit de răpitori în momentul în care a primit un mesaj.
 
Pe drum, Sorin şi Ovidiu au deschis de două ori portbagajul în care se aflau, maşina fiind oprită de fiecare dată. Prima oară, unul dintre răpitori a coborât şi a închis portbagajul, iar a doua oară acesta a urcat într-o altă maşină, în care se afla şi Mohammed Munaf. 
 
Cei patru (împreună cu jurnaliştii era şi Mohammad Munaf) au fost duşi într-o casă aflată într-o zonă întunecată. Acolo au fost închişi într-o cameră, în care iniţial era întuneric, iar după câteva minute a fost aprinsă lumina. Au fost controlaţi, li s-au luat actele, telefonul şi au fost întrebaţi dacă au cip-uri sub piele. 
 
În acea noapte, răpitorii au venit la ei nervoşi şi au spus că s-a aflat deja de răpire şi i-a făcut semn cu mâna la beregată lui Marie Jeanne. 
 
A doua zi a fost făcut prima înregistrare video difuzată de Al-Jazeera. Textul pe care l-a spus Marie Jeanne în limba engleză în înregistrare era dictat de răpitori lui Munaf, care îi traducea ziaristei. 
 
Pe 30 martie 2005, s-a produs al doilea moment tensionat, când răpitorii au aflat de la postul de televiziune Al-Jazeera că s-a cerut suma de patru milioane de dolari pentru răscumpărare. Atunci, s-a luat hotărârea să se realizeze două filmări, când ostatecii au fost puşi să stea pe podea, iar, din cauza faptului că răpitorii aveau armele îndreptate către ea, Marie Jeanne Ion a început să plângă. 
 
Filmările au fost oprite şi reluate, după ce armele au fost puse într-o poziţie relaxată, pentru ca jurnalista să se poată linişti. 
 
Jurnaliştii au fost filmaţi din nou, iar Marie Jeanne Ion a rostit un mesaj, în limba engleză, cu următorul conţinut: „Am fost răpiţi şi am aflat de la răpitori că cineva a cerut ceva, în schimbul libertăţii noastre. Acest lucru nu este adevărat. Singurul adevăr este că se intervievează acum”, se arată în documentele de la dosar. 
 
Le-a fost frică să evadeze
 
Marie Jeanne Ion, Ovidiu Ohanesian şi Sorin Mişcoci ar fi avut posibilitatea de a evada, însă aceştia au refuzat de frică să nu li se întindă o capcană, se arată în dosar. 
 
„La sfârşitul perioadei de detenţie în prima locaţie, unul din gardieni le-a propus jurnaliştilor să evadeze, propunere cu care nu au fost de acord, fiindu-le teamă să nu fie vorba de o capcană. La un moment dat, gardianul i-a întins arma lui Ovidiu Ohanesian, care a refuzat să o primească, după care acesta a părăsit încăperea, lăsând acolo arma şi muniţia aferentă. Pentru că propunerea lui nu a fost acceptată, gardianul i-a dus pe ostateci în camera de detenţie, cerându-le să nu spună celorlalţi gardieni că au fost în încăperea gărzilor”, se precizează în actul citat. 
 
Jurnaliştii români au fost ţinuţi în captivitate, într-o primă locaţie, în perioada 28 martie - 1 aprilie 2005. Ei erau păziţi de patru persoane din cele care executaseră răpirea, la care s-au alăturat, ulterior, încă două persoane. 
 
În ultima zi petrecută în această locaţie, jurnaliştii români au fost anuntaţi că vor fi duşi într-un loc mai sigur, unde vor avea condiţii mai bune, iar în dimineaţa zilei de 1 aprilie 2005, după ce capetele le-au fost înfăşurate cu bandă adezivă, iar mâinile şi picioarele legate cu sfoară, Marie Jeanne şi Ohanesian au fost băgaţi în portbagajul unui autoturism, iar Mohammad Munaf şi Sorin Mişcoci în portbagajul altei maşini. 
 
Ajunşi la cea de-a doua locaţie, li s-a tăiat banda adezivă şi li s-au pus căciuli negre pe cap, după care au fost introduşi printr-o trapă, într-un beci, fiind atenţionaţi să nu vorbească şi să nu ridice căciulile de pe ochi, pentru că undeva sus erau amplasate camere de luat vederi. Beciul era constituit dintr-o singură încăpere, de aproximativ patru metri lăţime şi doi metri lungime, iar înălţimea de 160 de centimetri. 
 
În colţurile opuse camerei erau câte două pături suspendate, prinse cu lanţuri de ţevile care sprijineau tavanul, temperatura depăşea 40 de grade Celsius, umiditatea era de 80%, aerul fiind irespirabil. 
 
Reguli stricte 
 
Ostatecii au observat că în interior se mai aflau şapte persoane. În timpul celor 55 de zile de detenţie, regulile impuse de răpitori erau foarte stricte, în sensul că nu aveau voie să vorbească între ei, să se mişte sau să se dezlege la ochi, în fiecare dimineaţă erau scoşi – pe rând - la toaletă cu ochii legaţi, iar mai târziu, un gardian aducea un vas cu apa, ostatecii încercând să se spele, pe rând. 
 
Marie Jeanne Ion era scoasă de trei ori pe zi la toaletă, iar peste zi erau lăsate în încăpere două bidoane pentru necesităţi fiziologice. Primeau două mese pe zi, respectiv sandwich-uri şi bomboane. 
 
Momentul critic a fost înregistrarea în care s-a dat ultimatumul, în care Sorin Mişcoci era îmbrăcat în portocaliu - „culoarea morţii”. Atunci li s-a dat de înţeles că Sorin va dispărea. Atunci acesta ar fi fost agresat, întrucât a fost surprins când privea pe sub legătura pe care o avea la ochi. Marie Jeanne Ion nu a fost agresată fizic, însă atât Ovidiu Ohanesian, cât şi Mohammad Munaf au fost agresaţi în repetate rânduri şi sub diverse motive, respectiv că Ovidiu Ohansian nu reuşea să pronunţe în limba arabă numărul „99”, care i s-a dat pentru identificare şi pentru că era bănuit ca fiind spion. 
 
Cei trei jurnalişti au fost eliberaţi pe 23 mai. Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanessian au fost întâmpinaţi pe Aeroportul Otopeni de rude, prieteni dar şi de preşedintele Traian Băsescu. 
 
 

 

 

Citeşte mai multe:

8 ani de la „Răpirea din Irak”. Întreaga poveste, aşa cum şi-o amintesc cei trei ziarişti luaţi ostatici de complicii lui Omar Hayssam

La 28 martie 2005, trei jurnalişti români, Marie-Jeanne Ion, Sorin Mişcoci (ambii la Prima TV) şi Ovidiu Ohanesian (de la „România liberă”), au fost răpiţi în Bagdad, capitala Irakului. Împreună cu cei trei jurnalişti a fost luat ostatic şi Mohammad Munaf, cetăţean american de origine irakiană. Acesta din urmă se oferise să fie ghidul românilor pe durata deplasării jurnalistice la Bagdad.

Teroristul Omar Hayssam a fost adus în România

Omar Hayssam a fost adus în România. Aşa a anunţat vineri dimineaţa purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, Bogdan Oprea. Hayssam a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru acte de terorism după ce a fost găsit vinovat de răpirea în Irak - în martie 2005 - a jurnaliştilor români Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie Jeanne Ion. La aflarea veştii jurnalistul Ovidiu Ohanesian s-a arătat surprins de vestea aducerii în ţară a teroristului.

Remus Ştefureac, analist politic: „Recuperarea lui Hayssam transmite un semnal: statul nu se mai joacă”

„Recuperarea lui Omar Hayssam este importantă. Epoca privilegiilor de grup şi a negocierilor subversive începe să apună”, comentează analistul politic Remus Ştefureac, pe blogul său de pe adevarul.ro.

Ion Petrescu, analist militar: Hayssam Khaled Omar, prima piesă căzută într-un Domino abia început

„Hayssam, acest fost partener de dialog, evident pragmatic, al unor figuri cunoscute, consacrate, încă prezente în arena politică internă, a fost returnat autorităţilor române de oficiali sirieni, care au demonstrat astfel că se ţin de cuvânt, respectă acordurile bilaterale şi deţin puterea reală, dincolo de sincopele războiului civil, la Damasc”, scrie analistul militar Ion Petrescu, pe blogul său de pe adevarul.ro.


Răpirea celor trei jurnalişti români la Bagdad, în 2005, a ţinut cu sufletul la gură o ţară întreagă.  Mai apoi, drama ziariştilor s-a pierdut în spatele unui val de speculaţii şi jocuri politice. La 28 martie 2005, trei jurnalişti români, Marie-Jeanne Ion, Sorin Mişcoci (ambii la Prima TV) şi Ovidiu Ohanesian (de la „România liberă”), au fost răpiţi în Bagdad, capitala Irakului.

Sorin Mişcoci: „Băsescu a crezut că sunt mort“

Fostul jurnalist capturat în Irak, în prezent cameraman al Preşedinţiei Române, explică motivele pentru care Traian Băsescu s-a ataşat mai mult de el decât de ceilalţi doi colegi ai săi. Sorin Mişcoci crede că este în viaţă datorită preşedintelui Traian Băsescu. La rândul său, şeful statului s-a ataşat de Sorin şi l-a luat cameraman la Cotroceni.

Marie Jeanne Ion: „Nu am de gând să fac jocul acesta”

Jurnalista Marie Jeanne Ion, care a fost răpită în 2005, a declarat în legătură cu diverse confirmări în ceea ce priveşte informaţiile pe care le deţinea înainte de răpire, că sunt "tot soiul de confirmări care nu sunt decât nişte speculaţii".

Cum a reuşit statul român să-i elibereze pe cei trei jurnalişti răpiţi în Irak, în 2005

Măsurile luate de statul român pentru eliberarea celor trei jurnalişti şi a însoţitorului lor, Muhammad Munaf, după ce au fost răpiţi în Irak, în 2005, de o grupare necunoscută, au dat roade după două luni, timp în care cei patru au fost ţinuţi ostatici.

Hayssam i-a trimis pe ziaristi la moarte pentru 25.000 tone de zahar

Omar Hayssam a dezvaluit in fata magistratilor Curtii de Apel Bucuresti dedesubturile rapirii celor 3 jurnalisti. Sirianul a spus ca, la baza acestei plecari, s-au aflat relatiile de afaceri pe care le

Cum au fost achitaţi complicii la fuga lui Omar Hayssam

SRI a reconstituit întregul traseu până în Siria al teroristului condamnat în România, stabilind la nivel de minut fiecare pas al său şi al celor care l-au ajutat să fugă. Judecătorii însă nu au luat în seamă în raportul SRI.

Omar Hayssam nu a fugit: „A avut un zbor confortabil“

Avocaţii sirianului nu au negat faptele de terorism ale clientului lor, dar au încercat să-i obţină o pedeapsă pentru o banală trecere frauduloasă a frontierei.

Omar Hayssam, liber în Siria. Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a afirmat în 2010: Hayssam va fi extrădat în România după ce-şi va ispăşi pedeapsa din Siria

Autorităţile siriene ar trebui să-l pună în libertate astăzi pe Omar Hayssam, condamnat în ţara natală pentru subminarea puterii de stat. Omar Hayssam urmează să fie eliberat după patru ani petrecuţi în Penitenciarul nr. 1 din Siria, acolo unde se află încarcerat din ianuarie 2008.

 

   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: