FOTO Sute de angajaţi Oltchim şi Arpechim au protestat în faţa Guvernului: ei îşi revendică salariile şi resping măsurile de disponibilizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de angajaţi Oltchim protestează în faţa Guvernului FOTO Sever Gheorghe
Sute de angajaţi Oltchim protestează în faţa Guvernului FOTO Sever Gheorghe

Aproximativ 1. 000 de angajaţi Oltchim şi Arpechim au protestat, marţi, în faţa sediului Guvernului, fiind nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile şi că urmează să fie disponibilizaţi.

Sindicaliştii au discutat la Guvern cu ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, aceştia spunând că speră ca revendicările lor să ajungă la premier, întrucât decizia privind soarta combinatului este politică.

Potrivit preşedintelui Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, Executivul a dovedit încă o dată dezinteresul pentru situaţia combinatului din Râmnicu Vâlcea, întrucât discuţiile pe care ei le-au solicitat nu s-au purtat cu premierul, ci cu ministrul delegat pentru Dialog Social, cu un secretar de stat din Ministerul Economiei şi cu doi consilieri ai premierului Victor Ponta.

Protestatarii, care au stat într-un scuar din Piaţa Victoriei, spun că nu şi-au primit salariile de mai multe luni. Angajaţii Oltchim au avut bannere pe care scria „Vrem să muncim!”, „Jos Guvernul!”, dar şi „Ponta, te-am votat şi ne-ai furat!” şi au scandat lozinci împotriva premierului. „România, trezeşte-te!” a fost îndemnul care a acompaniat fiecare lozincă. 

Protestul a fost unul paşnic, cu un singur incident minor legat de câţiva sindicalişti care au refuzat să traverseze strada prin locul indicat de jandarmi, aceştia ajungând să se împingă puţin cu forţele de ordine.

Angajaţii  îşi cer salariile restante

Pe lângă angajaţii de la Oltchim, protestatarilor li s-au alăturat şi angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu. Aceştia cer acordarea salariilor restante şi a tichetelor de masă până miercuri, 10 aprilie, precum şi menţinerea instalaţiilor în funcţiune până la privatizarea societăţii, în iunie 2013, astfel încât să se poată renunţa la şomajul tehnic şi la concedierile colective până la aprobarea planului de reorganizare.

„În primul rând protestăm pentru a ne primi bani, pentru locuri de muncă, dar şi pentru copii noştri. Nu mi-am mai primit salariul de trei luni. Prin protestul ăsta vrem să atragem atenţia prim-ministrului şi guvernanţilor, ei sunt cei care trebuie să ne ajute. Nu vrem nimic în plus decât să ni se respecte drepturile”, a declarat pentru adevărul.ro Gabriela, o muncitoare din Râmnicu Vâlcea care lucrează de 24 de ani.

Protestatarii au adus steguleţe cu Oltchim, dar şi pancarte cu texte precum „Urmează Sărăcie Lucie”, „V-am votat şi ne-aţi minţit”, „Joi capitalismul sălbatic de colonie. Luptaţi fraţilor pentru o nouă Românie”, „Ponta ne-ai minţit, cu Vosganian ai venit,  planul B s-a năruit, investitorul a fugit. PCC e fericit” sau „Ponta murim de foame. Asta-i ţara ta?”.

Cei prezenţi la protest, pe lângă pancartele cu mesaje adresate către conducerea statului, au adus şi steaguri ale României, cu gaura în mijloc.

„Avem atât de multe motive să protestăm, încât nici nu ştim cu ce să începem. Unul dintre motive este că nu ne-am primit salariile de foarte mult timp. Alt motiv ar fi că legile ţării nu se respectă. Noi nu ne-am mai primit salariile din decembrie, iar pe lângă salariu şi bonuri de masă, în contractul de muncă scrie că se alocă, pentru decese şi alte probleme, se alocă fonduri separate. Vreau să vă spun că în ianuarie am avut un necaz în familie, decesul mamei mele, iar drepturile pentru acest incident nu au fost respectate”, a explicat Sorin, un bărbat care lucrează de 32 de ani la Arpechim.

Potrivit acestuia, de la Arpechim au venit aproape toţi angajaţii, mai puţin cei care au erau în concediu şi care au rămas să asigura mâna de lucru la combinat. 

Planul sindicaliştilor pentru repornirea combinatului

Sindicaliştii cer accesarea urgentă de către societatea Oltchim a capitalului de lucru de 45 de milioane de euro, necesar repunerii în funcţiune la 65% din capacitatea instalaţiilor din activul Râmnicu-Vâlcea, urmată de repornirea instalaţiilor Petrochimie Aprechim Piteşti, Monomer şi Policlorura de vinil. Totodată, sindicaliştii solicită ca planul de reorganizare să includă funcţionarea tuturor instalaţiilor Oltchim, dar şi capitalizarea societăţii prin majorarea capitalului social, prin conversia creanţelor Electrica, AVAS, bănci în acţiuni.

„Guvernul trebuie să pună deasupra oricăror altor interese soarta oamenilor şi păstrarea locurilor de muncă”, spun sindicaliştii.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite