Obiectivele vizitei experţilor Comisiei de la Veneţia, în România. Secţia specială în vizorul UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Stan - Adina Florea, şefii Secţiei Speciale / FOTO Inquam Photos / George Călin / 28 feb 2019
Gheorghe Stan - Adina Florea, şefii Secţiei Speciale / FOTO Inquam Photos / George Călin / 28 feb 2019

Activitatea Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţiei (SIIJ) este principalul motiv pentru care o delegaţie a Comisiei de la Venenţia vine, miercuri, în România.

„Cei de la Veneţia au avut dreptate când au cerut să nu se înfiinţeze. Ultimele episoade, modul în care au cerut să preia dosarul Tel Drum şi dosarele deschise fostei şefe DNA arată că ceea ce au spus este corect. Vorbim aici de o instituţie a Comisiei Europene, experţii acesteia sunt consultaţi de toate ţările din lume în ceea ce priveşte modificările din domeniul justiţiei. Evident actuala putere nu va ţine seama de această Comisie. Li s-a dat în scris să nu înfiinţeze această secţie specială şi ei ce au făcut? Este clar că nu le pasă de ceea ce zic aceşti experţi”, este de părere fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean.

Reprezentanţii societăţii civile susţin că în dicuţiile cu experţii Comisiei de la Veneţia va fi subliniată inoportunitatea acestei secţii, în ciuda avizului de constituţionalitate primit din partea CCR. „Dincolo de faptul că aceste ordonanţe vin în contradicţie cu recomandările Comisiei, vom sublinia faptul că se preferă în continuare acest proces de legiferare, de pe repede înainte. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în Parlament săptămâna aceasta cu modificarea Codurilor penale, însă la Comisia juridicătoate modificările au fost trecute val vârtej. În plus vom sublinia inoportunitatea unor decizii, cum este înfiinţarea SIIJ. De altfel aceasta era şi critica Comisiei, că poate deveni un instrument de intimidare a magistraţilor. Din păcate ultimele luni ne-au arătat acest lucru, lăsând impresia unei doze de subiectivitate”, a declarat Elena Calistru, preşedintele organizaţiei non-guvernamentale Funky Citizens. 

Reamintim că, Secţia Specială a încercat în luna februarie să preia dosarul Tel Drum în baza unui denunţ anonim, fapt pentru care Adina Florea, adjunctul acestei secţii s-a ales cu o plângere la Inspecţia Judiciară din partea Procurorului General. Tot Secţia Specială a decis urmărirea penală a fostei şefe DNA, Laura Codruţa Kovesi, interzicându-i să părăsească ţara, măsură anulată de Curtea Supremă.

Experţii Comisiei, întrevedere şi cu ministrul demisionar Tudorel Toader

Delegaţia va avea întâlniri cu conducerea Ministerului Justiţiei (MJ), a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), a Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi a Secţiei de Investigare a Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ). Ministrul demisionar al Justiţiei, Tudorel Toader, cel care a girat ordonanţele de urgenţă pentru modificarea legilor justiţiei, este cel care va reprezenta ministerul în întâlnirile cu experţii Comisiei. „Miercuri, 24 aprilie 2019 – Întrevedere cu grupul de raportori ai Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), la sediul Ministerului Justiţiei”, se arată în agenda ministrului demisionar al Justiţiei.

Săptămâna trecută, Tudorel Toader a fost ţinta atacurilor directe ale lui Liviu Dragnea, care a susţinut că ministrul s-a dus în umilinţă la Bruxelles, cu doar câteva articole din proiectul de OUG privind modificarea Codurilor penale. În replică ministrul a avertizat că va veni un moment în care va vorbi „mai mult şi mai multe”. „Eu, sigur, vedeţi că dau răspunsuri uneori parţiale, dar probabil că va veni un moment în care voi vorbi şi mai mult şi mai multe”, a declarat Toader.

„E foarte bine că vin, au venit şi alte dăţi. Nu e problemă poate să vină oricând, modificările care au fost nu au fost făcute modificări ca să fie foarte clar, au fost luate articolele constituţionale şi trecute prin Comisia specială şi în plenul Senatului. Deci nu au fost alt gen de modificări decât articolele constituţionale au fost puse într-o lege, aşa cum trebuiau făcute de Ministerul Justiţiei de cinci luni de zile, în rest nu s-a făcut absolut nici un fel de modificare”, a declarat luni deputatul PSD, Cătălin Rădulescu.

Vizita delegaţiei Comisiei de la Veneţia vine după ce liberalii au semnalat, în luna martie, într-o scrisoarea către APCE modificările aduse sistemului judiciar din România prin adoptarea celor trei ordonanţe OUG 92/2018, OUG 90/2018 şi OUG 7/2019 şi atrag atenţia asupra protestelor fără precedent ale magistraţilor generate de Ordonanţa 7.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite