Într-un interviu pentru NPR, radioul public din Statele Unite ale Americii, Laura Kovesi face un bilanţ: agenţia pe care o conduce a trimis 890 de inculpaţi în judecată, foşti miniştri, parlamentari, primari, judecători şi oameni de afaceri printre care îl găsim şi pe fratele fostului preşedinte Traian Băsescu.

Statisticile mai arată 200 de milioane de dolari confiscate, nouă foşti miniştri anchetaţi în dosarul licenţelor (Microsoft) şi procurorul şef al DIICOT arestat preventiv tot într-un dosar de corupţie.
Imaginea asta nu spune chiar totul despre marea şi micuţa corupţie care roade la temelia ţării de ani de zile încetinindu-i dezvoltarea. Zilnic, în acest ziar dar şi în jurnalele televiziunilor, s-a scris despre arestări, anchete ale DNA, descinderi, încătuşări şi termene de judecată. DNA aproape a ajuns Biserica, poate chiar a depăşit-o, în topul încrederii publice. 

Dacă am fi revista "Times" poate că Laura Kovesi sau DNA ca instituţie ar ocupa locul "omul anului". De ce spun că, de fapt, corupţii sunt ocupanţii locului fruntaş în topul meu subiectiv şi nu cei care i-au prins. Pentru că dacă ei, corupţii mici şi mari, n-ar fi acţionat atât de arogant, fără frică şi fără ruşine, populaţia României nu ar fi ieşi într-un număr record la vot răsturnând sondajele prezidenţiale. Pentru că spiritul civic, un alt pretendent la locul întâi din acest top subiectiv, nu s-ar fi format în absenţa corupţilor fără scrupule. Pentru că diaspora, alţi "oameni ai anului", nu s-ar fi bătut pentru ţara pe care au lăsat-o temporar în urmă dacă sistemul de corupţie nu s-ar fi observat atât de bine şi de pe lună.

Vizibilitatea corupţilor a mişcat ţara şi poate a aşezat-o pe un drum mai bun, precum un cutremur de acum zece ani se spune că a mişcat pământul de pe axa de pe care nu deviase mii de ani.

Primul loc în top nu înseamnă că le mulţumesc corupţilor, ci arată că fără nesimţirea şi lipsa lor de scrupule, fără hoţiile strigătoare la cer, fără "nevinovăţia" strigată fals pe TV când au fost prinşi, ţara asta ar fi rămas în aceeaşi stare de lehamite, încremenire sau băltire din anii trecuţi. Dacă n-a rămas a fost, în mare parte, "opera" lor.