Oameni cu ţinută

Cu o minuţiozitate care l-ar face invidios şi pe Claymoor, vestit cronicar monden al secolului al XIX-lea şi furnizor de portrete ultradetaliate, precum: „doamna Lascăr Catargi, în rochie regală din catifea albastru-safir căzând în mantie de curte peste o rochie din satin trandafiriu, şiraguri de perle albe de castelană, corsaj semideschis, brodat cu perle, pe cap, pene albe” etc...

... proiectul de Hotărâre pus zilele trecute în dezbatere descrie în amănunt ţinuta oficială a judecătorilor, a magistraţilor-asistenţi şi a grefierilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în şedinţele de judecată.

Cârcotaşii ar putea spune că, în plin sezon fierbinte, când unora le arde de privelişti epidermice, precum vloggerului celulitofob, iar altora – de proiecte ajunse la avizare în altă... costumaţie decât cea discutată cu „stiliştii” europeni, vestimentaţia magistraţilor n-ar fi chiar o urgenţă. Doar că subiectul pretinde şi el atenţie şi maximă rigoare, după cum o dovedesc precizările: robele judecătorilor ÎCCJ sunt „din stofă de culoare neagră”, „croiala este largă – model raglan închis la gât – cu guler gen tunică, îngust”, „mânecile sunt largi şi au garnituri din mătase de culoare neagră sau roşie, cu lăţimea de 8 cm”, „lungimea este până la 5-20 cm sub genunchi”, „se încheie cu nasturi neaparenţi”, iar „în partea din faţă, începând de la umăr până la poale, au două garnituri paralele din mătase de culoare neagră, cu lăţimea de 8 cm”. Fix.

Aceeaşi scrupulozitate se regăseşte şi la accesorii: bavetele „sunt confecţionate din dantelă sau mătase de culoare albă, au formă trapezoidală – cu baza mică între 6-10 cm şi înălţimea de 25 cm – (...) şi se prind la baza gulerului”, iar insigna, şi ea parte din ţinuta obligatorie, „este de formă rotundă, cu diametrul de 5 cm şi este compusă dintr-o parte exterioară de culoare aurie formată din raze zimţate şi dintr-o parte interioară cu fondul de culoare roşie pe care sunt poziţionate: balanţa cu două talere, sprijinită de o spadă, Constituţia pe care sunt înscrise cuvintele „JUS” şi „LEX”, precum şi două ramuri de lauri”.

În cazul magistraţilor-asistenţi, libertatea stilistică e mai mică, garniturile de pe mâneci putând fi doar roşii, iar la bavetă dispare opţiunea dantelată, dar apare specificaţia „plisată”. Cât despre grefieri, aceştia n-au parte de insignă, ci de robă „de culoare gripetrol” (sic!) şi de baveta magistraţilor-asistenţi. Pentru toţi cei enumeraţi, durata de folosinţă a elementelor ţinutei este de 5 ani pentru robă, 2 ani pentru bavetă şi nelimitată pentru insignă. 

Asemenea discuţii într-un context socio-economic complicat îi pot părea cetăţeanului de rând o... tichie de mărgăritar, scuzată fie aluzia vestimentară. Doar că întâmplări recente din spaţiul occidental ne dovedesc că nu e chiar aşa şi că ţinuta profesională e interpretată şi ca marcă de respect şi de prestigiu. De pildă, în Parlamentul francez, deputaţii s-au certat intens pe marginea vestimentaţiei abordate în plen, preşedinta Adunării Naţionale insistând că nu poţi veni îmbrăcat cum vrei în forul legislativ, unde reprezinţi totuşi câteva mii de oameni, care trebuie „să fie mândri” de aleşii lor. Iar după ce un reprezentant al dreptei, Eric Ciotti, a cerut ca purtarea cravatei să fie obligatorie (spre deosebire de premierul spaniol, care şi-a îndemnat compatrioţii să renunţe la „gâtlegău”, pentru a preveni supraîncălzirea şi a reduce folosirea aerului condiţionat), aleşii din grupul Franţa Nesupusă au condamnat costumele obscen de scumpe ale adversarilor, insistând pentru interzicerea hainelor „cu preţuri indecente”. Ceea ce, în patria modei haute couture, sună oarecum ciudat.

La Bucureşti, unde francofilia este destul de limitată, dispute pe tema codului vestimentar parlamentar e puţin probabil să vedem. În schimb, am asistat la contre pe marginea noilor uniforme ale Poliţiei, de care două sindicate s-a plâns că sunt de „de bazar”, „o glumă proastă”, în ciuda comentariilor favorabile venite de la cetăţeni, care laudă „modelul american”. Sindicaliştii respectivi au formulat şi propuneri detaliate pentru ţinutele profesionale, de la texturi şi croieli la accesorizare (căptuşeală, buzunare, sisteme de prindere) şi chiar cromatică, solicitând „eliminarea galben-verzuiului pentru structurile de O.P. şi reducerea sub formă de benzi, asemeni noului tricou, pentru formaţiunile de poliţie rutieră”. Sigur este că n-o să aleagă un vert-mousse, asortat cu fraise écrasée, cum scria contemporanul lui Claymoor, şugubăţul Caragiale, în „Tren de plăcere”. Deşi, în vremuri cu accente eco, un strop din gama verzulie nu strică niciodată, ca s-o spunem... verde.