O victorie pentru România

Astăzi, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat publicităţii decizia în cazul Adrian Coman şi Clai Hamilton privind recunoaşterea căsătoriei acestora oficiată în Belgia şi nerecunoscută de statul român.

Curtea a hotărât că termenul de soţi din directiva europeană privind dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul UE al cetăţenilor europeni se referă inclusiv la cuplurile gay care se căsătoresc în jurisdicţii unde acest lucru este permis.

De-a lungul ultimilor ani trei teme majore au creionat dezbaterea publică în jurul comunităţii LGBT: încercarea de modificare a definiţiei familiei în Constituţie, legalizarea parteneriatelor civile şi cazul Coman. Legate ombilicat, cele trei teme ţin de locul în Europa al României şi de democraţia pe care ne-o dorim. Vrem să fim o ţară care-şi respectă toţi cetăţenii în mod egal sau vrem să fim o societate a dezbinării, captivă forţelor conservatoare?

Faptul că cele trei teme au mers braţ la braţ a dus la schimbări de oportunitate politică pentru parteneriatul civil, de exemplu. Dacă acum trei ani niciun politician nu avea curajul să spună deschis că este necesară recunoaşterea legală a cuplurilor gay, astăzi liderii marilor partide par să fie toţi de acord cu acest lucru. Dezbaterea publică a aprins reflectoarele asupra comunităţii LGBT, iar societatea trebuie să discute onest, pentru prima oară, despre locul acestei minorităţi în schema mai largă a lucrurilor. Da, am câştigat şi numeroşi aliaţi, însă în acelaşi timp acţiunile Coaliţiei pentru Familie, ale Bisericii Ortodoxe şi ale grupurilor neo-protestante sprijinite de forţele reacţionare americane au dus şi la un val de ură, de ocară, de eliberare a sentimentelor negative faţă de persoanele LGBT.

Decizia CJUE trebuie citită şi în cheia deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în cazuri cum ar fi Oliari v. Italia spune negru pe alb că statele membre ale Consiliului Europei trebuie să legalizeze fie căsătoriile gay, fie parteneriatele civile. 

Revenind la cazul Coman, decizia de astăzi este una extrem de importantă atât pentru România, cât şi pentru ţări ca Polonia, Letonia, Lituania, Bulgaria, Slovacia, care astăzi nu recunosc cuplurile gay sub nicio formă. Estul Europei trebuie să facă paşi mai hotărâţi măcar spre oficializarea parteneriatelor civile pentru a-şi demonstra ataşamentul faţă de valorile europene. Scriam în trecut despre cazul referendumului privind căsătoriile gay din Slovacia, acum politicienii de la Bratislava trebuie să acţioneze pentru comunitatea LGBT.

Decizia CJUE trebuie citită şi în cheia deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, care în cazuri cum ar fi Oliari v. Italia spune negru pe alb că statele membre ale Consiliului Europei trebuie să legalizeze fie căsătoriile gay, fie parteneriatele civile. Principalele curţi europene transmit acum ambele semnale cu privire la faptul că drepturile LGBT sunt drepturi ale omului, parte în schema mai largă a drepturilor civile.

Mingea este acum în terenul Curţii Constituţionale, care trebuie să ia o decizie în cazul Coman în perioada următoare.

Într-un fel decizia CJUE este răzbunarea istoriei pentru cele trei decenii de criminalizare a homosexualităţii în România, iar acum avem prima generaţie de persoane LGBT născută în afara articolului 200 (care împlineşte azi 17-18 ani) şi care vede că lucrurile se pot schimba în bine.

De subliniat este în acelaşi timp şi tonul prudent al CJUE care nu se aruncă, asemeni Curţii Supreme a SUA (în 2015) într-o situaţie care să forţeze toate statele UE să legalizeze căsătoriile gay, reiterând faptul că în chestiunea căsătoriilor statele îşi păstrează dreptul de a alege ce cale urmează. Un prim pas pentru egalitate, totuşi.

Mingea este acum în terenul Curţii Constituţionale, care trebuie să ia o decizie în cazul Coman în perioada următoare. Decizia CJUE le dă judecătorilor constituţionali români mai mult spaţiu de manevră în cazul în care doresc să declare alineatele 2 şi 3 din articolul 277 din Codul civil ca fiind neconstituţionale. Curtea românească s-a remarcat în mai multe rânduri ca necedând presiunilor publice sau mediatice în speţe dificile.

Drumul pentru egalitate nu are cum să se oprească aici, ci trebuie să continue astfel încât să ajungem în punctul în care să fim respectaţi în societate atât de către con-cetăţenii noştri, cât şi de către statul român,

De cealaltă parte clasa politică are noi bătăi de cap dar şi o soluţie salvatoare care să reprezinte justificarea pentru legalizarea parteneriatelor civile. Mergând pe refrenul „ne obligă Europa” politicienii se pot deroba de obligaţii şi responsabilităţi şi în acelaşi timp să acorde drepturi comunităţii LGBT fără a-şi ridica în cap grupurile conservatoare. Iniţiativa cetăţenească de modificare a Constituţiei rămâne momentan în aer, cel puţin până în toamnă.

Din punctul meu de vedere, ca persoană gay, decizia de astăzi este dătătoare de speranţă, într-un context în care văd zilnic cum comunitatea LGBT se confruntă cu numeroase probleme ce ţin de acces pe piaţa muncii, acces la servicii medicale sau la educaţie. Drumul pentru egalitate nu are cum să se oprească aici, ci trebuie să continue astfel încât să ajungem în punctul în care să fim respectaţi în societate atât de către con-cetăţenii noştri, cât şi de către statul român, care a făcut mult prea puţin în aceşti 17 ani de la dezincriminarea homosexualităţii.

Pe 9 iunie, de la ora 17:30 ne vedem în stradă la Marşul Bucharest Pride, în Piaţa Victoriei, pentru a sărbători împreună şi a ne cere drepturile pe care cu prisosinţă le merităm.