În acest moment în România avem 6.170 de şcoli, din care jumătate, adică vreo 3.100, se află în mediul rural. Conform datelor oficiale prezentate în urmă cu un an de fostul ministru al Educaţiei Liviu Pop, 2.400 de unităţi şcolare au toaletele în exteriorul clădirii, mai pe scurt, în fundul curţii. Tot din analiza datelor puse la dispoziţie de fostul ministru aflăm că 600 dintre aceste şcoli au mai puţin de 150 de elevi, iar 1.767 au între 150-300 de elevi. Cum era de aşteptat, aceste şcoli sunt, în marea lor majoritate, în mediul rural. Restul, de 3.700 de unităţi, au peste 300 de elevi. Să continuăm cu cifrele, chiar dacă poate ne plictisesc. Să înmulţim 2.400, numărul de unităţi şcolare cu WC-ul în fundul curţii, cu 100, numărul elevilor care învaţă în ele (cifra fiind evident subevaluată). Rezultatul – 240.000 de elevi învaţă, în România anului 2019, în unităţi şcolare în care nu au condiţii minime de igienă. La rândul lor, cadrele şcolare care îi educă pe aceşti copii, în jur de 20.000 de profesori sunt în aceeaşi situaţie.

Dacă în ultimii 30 de ani, fiecare parlamentar, ministru sau alt mare demnitar, numit sau ales în funcţie, şi-ar fi stabilit ca obiectiv minimal al mandatului său dotarea unei şcoli din mediul rural cu toalete incluse în corpul clădirii situaţia s-ar fi îmbunătăţit considerabil. Dar n-au făcut-o. În vremurile trecute, boierii munteni şi moldoveni aveau tradiţia ca familia lor să construiască o biserică, o şcoală, uneori chiar şi un dispensar pentru a asigura ţăranilor aflaţi pe moşiile lor o situaţie cât de cât mai bună în ceea ce priveşte educaţia şi sănătatea. Nu era o regulă generalizată, dar acolo unde existau minţi luminate, acest lucru se făcea temeinic. În acele vremuri, a învăţa să scrii şi să citeşti era un mare pas înainte, mulţi dintre copiii ţăranilor care au urmat aceste şcoli devenind mai târziu dascăli, funcţionari ai statului şi chiar importanţi oameni de cultură. Boierii respectivi scoteau bani din buzunarul propriu pentru astfel de fapte, politicienii post-revoluţionari puteau folosi banii bugetului, dar au preferat să-i fure. Şi-au făcut vile cu cinci toalete în casă, dar pe copiii şi profesorii din şcolile rurale i-au lăsat să meargă prin noroaie la WC.

Până ne lămurim ce programe şcolare elaborăm, ce cursuri opţionale introducem, ce fel de Bac organizăm, miniştrii şi parlamentarii ţării ar putea declanşa o campanie simplă, intitulată „O toaletă normală pentru o şcoală de la ţară“. Pentru „funcţionarea“ biroului parlamentar, aleşii primesc 15.000 de lei pe lună, sumă forfetară pe care o bagă în mare parte în propriile buzunare. Sunt 465 de parlamentari care primesc lunar aproape 7 milioane de lei. Să renunţe o lună la banii ăştia. Câte WC-uri se pot face cu ei?