O nouă tragedie, aceiaşi politicieni cu interese meschine şi memorie scurtă

A survenit o nouă tragedie, una în plus pe lista lungă din ultimii ani, departe să aibă perspective să se încheie şi care, măcar pentru câteva ore, cât durează pe timp de vacanţă emoţiile publice ale politicienilor, ar trebui să fie un subiect real de revoltă. Din mai multe motive.

Toate la fel de grave deoarece nu este nicidecum vorba doar despre „o întâmplare nefericită”, ci despre o urmare absolut logică şi previzibilă a unui mod de concepere a managementului politic perpetuat de toate guvernările de după Revoluţie.

În primul rând, iată că se dovedeşte din nou, iarăşi şi iarăşi, că nu dispunem de un sistem coerent de intervenţie în caz de urgenţă şi de o capacitate cel puţin satisfăcătoare la nivel de infrastructuri, noi cu al nostru sistem de drumuri cel mai dezastruos calitativ din Europa (calitatea şoselelor plus lipsa aproape totală a sistemelor de iluminare, supra-aglomerarea şi combinaţia adeseori mortală reprezentată de devălmăşia între vehicule şi căruţe, biciclişti, animale venind de la păscut...).

În al doilea rând, iată exemplul de acum, se dovedeşte care este capacitatea reală - nu cea bună de expus la momente festive - a unei Armate profesioniste a României, silită să folosească masiv parcul de maşini şi tehnica de luptă care deja au trecut binişor de perioada de casare şi care sunt ţinute în viaţă, precum avioanele MIG Lancer, de echipe de mecanici geniali, foarte inventivi de altfel, dar cărora le lipsesc deja piesele de schimb deoarece, pur şi simplu, au ieşit din fabricaţie... Asta e, ne descurcăm cu ce avem! Oare de câte ori am auzit fiecare această replică spusă cu disperare, dar şi cu o resemnare devenită simbol naţional? Asta în timp ce, la Bruxelles, curg vizitele miniştrilor noştri ai Apărării naţionale, atât de mulţi încât nici nu-mi mai amintesc numele sau chipul lor, dublaţi de vajnici generali şi colonei, toţi aducând promisiuni, grafice şi imagini frumos colorate. Sigur că măcar a trebuit să fie echipate cât de cât unităţile cu care intrăm în cooperarea avansată cu NATO, cele cu care asigurăm participare la misiuni externe, dar asta înseamnă că pe celelalte le uită Dumnezeu şi Partidul, lăsate să ruginească şi să se degradeze în nepăsarea tuturor?

În al treilea rând, poate, măcar de data asta, cineva să înceapă să pună întrebări serioase şi responsabile privind capacitatea REALĂ de intervenţie de care dispunem în caz de accidente şi, mai departe, în caz de dezastre civile. Întrebarea trebuie pusă în regim de urgenţă mai ales că aflăm că, în toată România, nu există niciun elicopter capabil să efectueze misiuni de noapte şi care să fie echipat special pentru intervenţii în condiţii meteo dificile sau extrem. Nemaivorbind despre faptul că, la nivelul dotărilor armatei, ar fi trebuit să existe elicopterele grele de transport (tip Sikorsky S-64) care să poată efectua operaţiuni cum ar fi ridicarea unui camion dintr-o râpă.

Cred că aţi obosit şi dumneavoastră să auziţi cum, după fiecare accident major, dl. Raed Arafat promite măsuri şi cum miniştrii de resort confirmă că ele vor fi luate în cel mai scurt timp. Şi tot nimic. Oare de ce?

Spre exemplu, auzeam acum că se reia explicaţia - folosită drept paratrăsnet absolut şi în alte cazuri - că elicopterele medicale nu zboară noaptea. Sigur, în unele cazuri aşa este. Numai că există, în ţările unde politicienii se mai ocupă şi de ceea ce este indicat în caietul specific de sarcini al scaunului pe care şi aceştia de acum s-au aşezat pentru foarte scurt timp, şi servicii specializate pe intervenţii de urgenţă pe timp de noapte şi în condiţii dificile.

Poate chiar trebuie să ne ajutăm politicienii, asta ca sarcină tip muncă patriotică. Caz în care le ofer doar un exemplu: Grupul de elicoptere al Securităţii Civile din Franţa. Dispune de un personal de 310 oameni, cu 23 de baze operaţionale unde se află 184 de piloţi şi mecanici de bord. În permanenţă, 24 /24 de ore, 365 de zile pe an, pe fiecare bază se află în alertă echipaje gata să decoleze în mai puţin de 30 de minute de la primirea semnalului de alertă între orele 9 dimineaţa şi apusul soarelui şi în mai puţin de o oră în intervalul orar 21 - răsăritul soarelui.

Elicopter de intervenţie securitate civilă EC145

Elicopter Dragon 64 securitate civilă cu capacitate de navigaţie pe noapte

Oare câte asemenea tragedii trebuie să se mai întâmple (vedeţi că ritmul a devenit din ce în ce mai rapid) pentru ca vreun guvern să dorească să se apuce de treabă şi să înceapă să facă ceva în domeniul acesta al securităţii civile, esenţial pentru vieţile noastre ale tuturor şi parte integrantă a tuturor angajamentelor pe care ni le-am luat pe un ton de mare seriozitate în cadrul NATO şi UE? Numai că angajamentele le-am luat, am fost primite şi consemnate, ne-au lăudat pentru bunele intenţii şi apoi... apoi am venit într-o zi în Bucureşti tocmai când era un exerciţiu de alarmare în cadrul programelor obligatorii de securitate civilă. Doar câteva sirene erau conectate la un sistem unic operat prin comandă computerizată, celelalte trebuiau să fie acţionate manual de administratorii de bloc în urma primirii unei comenzi prin telefon, exact cu se întâmpla în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Dacă n-ar fi vorba despre vieţile noastre, ar trebui să ridicăm din umeri, după obicei, oftând după banii aruncaţi, tot după obicei, pe primitoarea şi adânca Apă a Sâmbetei, zicând în gând şi vorbele de ocară, pe cât de grele, pe atât de ineficiente. Că lor nu le pasă, asta ştim. Dar cu viaţa pierdută a unor oameni nevinovaţi cum rămâne? Va fi suficientă slujba de pomenire plătită de regiment şi clasica ridicare în grad post-mortem, ceremonialul de acum clasic la care participă politicieni de rang mediu, oficialităţile oraşului, un sobor de preoţi şi mass-media locală şi naţională în goană după un Breaking News mortuar, dar zemos în audienţă?

Dacă se va dovedi vehicolul prăbuşit în râpă era vechi, bun de casat şi întreţinut artificial în funcţiune „pentru că altceva n-avem”, cine va răspunde? Cine va trebui să-şi asume demisia de onoare? Cine e răspunzător că serviciul de ambulanţă nu are un elicopter, măcar unul, polivalent şi capabil de intervenţii în condiţii grele şi pe timp de noapte? Un răspuns, dacă vreodată se va da, ar putea să însemne că ţara s-ar găsi pe drumul care ar duce la o bună guvernare. Dar sunt aproape sigur că mai e loc mult sub preş în care să se ascundă gunoiul şi de data asta.

Vine vacanţa, probleme ne mai trebuie?