UPDATE Operaţia fetiţei de 7 ani cu o malformaţie rară a antebraţului a reuşit. Este a doua astfel de intervenţie la nivel mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan, (stânga) primul copil care a beneficiat de intervenţia în premieră monidală a medicului Gheorghe Burnei. Ariana (dreapta) va fi supusă aceleiaşi operaţii astăzi la Spitalul Marie Curie Foto Marian Iliescu
Bogdan, (stânga) primul copil care a beneficiat de intervenţia în premieră monidală a medicului Gheorghe Burnei. Ariana (dreapta) va fi supusă aceleiaşi operaţii astăzi la Spitalul Marie Curie Foto Marian Iliescu

O fetiţă de şapte ani diagnosticată cu o malformaţie rară a antebraţului va fi operată la Spitalul Marie Curie din Capitală. Procedura medicală prin care se efectuează intervenţia a mai fost realizată o singură dată în România, în urmă cu un an şi două luni, de profesorul Gheorghe Burnei, şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, cel care o va opera azi şi pe Ariana Bejan.

UPDATE: Micuţa a trecut cu bine prin operaţie, după cum a precizat prof. dr. Gheorghe Burnei. Conform acestuia, fetiţa va mai sta la reanimare încă două - trei zile.

“În trei luni de zile, mobilitatea braţului va fi de 80%, iar într-un an, recuperarea ar trebui să fie completă. Totul a decurs foarte bine”, a declarat prof. dr. Gheorghe Burnei imediat după operaţie.

Primul copil care a beneficiat de reconstrucţia oaselor din antebraţ a fost Bogdan Izbăşescu, un băieţel de 8 ani care la vârsta de 3 ani şi jumătate a fost descoperit cu o malformaţie rară a antebraţului, manifestată prin imposibilitatea de a roti corect mâna. 

Nediagnosticată la timp, boala degradează calitatea vieţii pacienţilor, ei ajungând în situaţia în care activităţi simple cum ar fi scrisul şi pieptănatul sunt imposibil de realizat. Statisticile arată că anual se nasc şapte copii români care suferă de sinostoză radio-ulnară proximală. 

Cu o zi îaninte de operaţie optimismul era cuvântul de ordine în Spitalul Marie Curie. Micuţa Ariana ştie exact că va trece printr-o operaţie complexă, efectuată de o echipă formată din şase chirurgi, doi anestezişti, patru asistenţi medicali şi două infirmiere, dar asta nu o înspăimântă deloc.

 Pentru că abia aşteaptă să reia orele de balet la care a renunţat tocmai din cauza bolii. “Colegele ei îi reproşau că nu are o poziţie corectă a braţelor şi o şicanau din acest motiv“, povesteşte mama micuţei pe faţa căreia emoţiile sunt evidente.

 “Sunt mama, nu îmi este uşor. Am venit aici pentru că ştiu că totul va fi bine. Fiica mea este puternică şi a înteles de ce e aşa importantă operaţia”, spune ea.

“Practic, vom lăsa extremităţile celor două oase şi între ele vom pune un grefon osos autogen care să ne permită să realizăm o structura normală a elementelor osoase componente, a elementelor de rezistenţă de la nivelul antebraţului”, a explicat procedura de astăzi prof. dr. Gheorghe Burnei, adăugând că operaţia va dura între trei şi cinci ore. Medicul vizează recuperarea integrală a copiilor, astfel încât aceştia să poată răsuci normal braţele. 

Pe lista sa se aşteptare se află alti 14 micuţi care au nevoie de o intervenţia chirurgicală. În ceea ce priveşte costurile, ele sunt acoperite în întregime de părinţi.

Speră că pot duce o viaţă normală

Întâmplător sau nu, în acelaşi timp, în acelaşi spital şi chiar în acelaşi salon se află Bogdan, băieţelul operat în premieră mondială în urmă cu un an şi două luni. „Mâna mea avea oasele în formă de X şi nu puteam să o îndrept. Puteam să cânt la pian, deşi era destul de greu. Acum mă simt bine. Am luat chiar şi un premiu pentru interpretare la şcoală”, povesteşte Bogdan. Este zglobiu şi vorbăreţ şi i-a intrat la suflet profesorului Burnei. 

„Sper că visul lui, acela de a ajunge un bun pianist, se va realiza”, mărturiseşte chirurgul. 

Bogdan mai acuză mici dureri, dar recuperarea în urma operaţiei a fost rapidă. Băiatul a revenit la Spitalul Marie Curie, pentru ca profesorul Burnei să-i scoată o parte din materialele pe care i le-a introdus în antebraţ în timpul operaţiei din 2011. 

Prof. Burnei: “Părinţii lui Bogdan au fost nevoiţi să vândă pianul pentru a asigura o parte din costuri”

Adevărul: Ce ne puteţi spune despre malformaţia de care suferă cei doi copii?

Prof. dr. Gheorghe Burnei: Este vorba de o malformaţie care apare încă din naştere la nivelul antebraţului, iar în timpul evoluţiei copilului acesta ajunge să nu-şi mai poată folosi normal mâinile. Spre exemplu, nu se poate încheia la cămaşă sau nu poate să îşi facă toaleta zilnică.

În ce constă intervenţia pe care o veţi efectua marţi?

Este o operaţie complexă, în care îndepărtăm muşchii de pe os pentru că nu îşi exercită corect funcţiile fiziologice. Apoi, construim o structura osoasă care să nu mai fie contorsionată. Vom reconstrui articulaţia radio humero-ulnară cu ajutorul unei endoproteze pe care ne-o va face Institutul de Mecatronică din Bucureşti. 

Iniţial, operaţia urma să aibă loc luni. Ce v-a determinat să o amânaţi cu o zi?

Institutul de Mecatronică a trebuit să mai pună la punct câteva detalii legate de endoprotezare, care este efectuată cu ajutorul unui dispozitiv special. Şi în cazul primei intervenţii am beneficiat de sprijinul institutului, care a avut nevoie de un minim necesar de bani pentru a construi dispozitivul. Spre exemplu, ştiu că la momentul respectiv părinţii lui Bogdan au fost nevoiţi să vândă pianul pentru a asigura o parte din costuri. Din fericire, au reuşit să îi cumpere un altul, printr-o campanie mediatică al cărui scop a fost strângerea de bani. Acum, având în vedere că acele dispozitive au fost făcute într-un număr mai mare pentru a standardiza această metodă, familia lui Bogdan va primi recompensă costul unei proteze (aproximativ 300 de euro).

Care este evoluţia post operatorie a primului pacient pe care l-aţi operat?

Este formidabil că interpretează atât de bine partiturile muzicale, având în vedere faptul că nu a exersat la pian în perioada de recuperare. După ce am constatat că operaţia a fost o reuşită, am chemat al doilea pacient aflat pe lista de aşteptare şi am decis ca cei doi să împartă acelaşi salon (zâmbeşte). 

Intenţionaţi să faceţi mai des astfel de intervenţii? 

Cu siguranţă că nu vom mai aşteptam la fel de mult şi vom da curs operaţiilor pentru ceilalti pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare. Vom face în aşa fel încât această operaţie să devină una curentă. 

Credeţi că procedura dvs. va fi preluată şi de chirurgi ortopezi din alte ţări?

În medicină trebuie să treacă ani pentru ca operaţiile să fie preluate. Răspândirea unei intervenţii operatorii şi acceptarea ei nu durează nici câteva luni şi nici un an sau doi, ci ani în şir. Va trece mult timp până când această intervenţie va fi apreciată şi cotată pe plan internaţional. Trebuie să aibă cineva curajul să o preia şi trebuie să se ştie că această operaţie dă rezultate. Pentru asta, toţi cei de pe lista de aşteptare trebuie operaţi şi ulterior, trebuie comunicate rezultatele.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite