O femeie din Bucureşti a descoperit că mormântul mamei sale a dispărut, cu tot cu oseminte. Mai multe persoane sunt în aceeaşi situaţie

O femeie din Bucureşti a descoperit că mormântul mamei sale a dispărut, cu tot cu oseminte. Mai multe persoane sunt în aceeaşi situaţie

Foto: Arhivă

O femeie din Capitală a descoperit recent că mormântul în care era îngropată mama sa, în cimitirul Bellu, a dispărut. Chiar şi osemintele au fost scoase, iar acum familia nu ştie unde au fost depozitate. Problema ar fi că locul în care se afla mormântul aparţine unei alte persoane.

Ştiri pe aceeaşi temă

După 50 de ani, femeia a descoperit, de Paşte, când a mers la cimitir, că mormântul în care era îngropată mama sa a dispărut. Inclusiv osemintele au fost scoase şi depozitate într-un loc pe care aceasta nu îl cunoaşte. Femeia a explicat, pentru „Adevărul”, că nu avea acte pe locul respectiv care să corespundă cu legislaţia în vigoare, întrucât terenul fusese negociat de tatăl său în 1967, fiind semnată doar o chitanţă cu proprietarul de la acea vreme. Ulterior, femeia ar fi încercat să caute actualul proprietar pentru a intra în legalitate, însă fără succes. În total au fost deshumaţi patru morţi.

„Eu nu am avut act pe groapa aceea, mama era înmormântată din 1967 acolo. A fost semnată o chitanţă între tatăl meu şi proprietarul de la acea vreme. Ulterior, am încercat să dau de proprietar, nici cei de la cimitir nu ştiau în posesia cui este locul. Nu este vorba numai de mama mea, acolo au fost dezgropaţi patru morţi.

Eu nu sunt decât în posesia chitanţei de la vremea respectivă, pentru că atunci nu se făceau acte. Abia prin 2019, pentru că am lăsat numărul de telefon la cimitir, m-a sunat cine este acum în posesia locurilor şi mi-a spus atunci «să veniţi să vă luaţi morţii, pentru că vreau să vând». Ştiind că o aveam acolo pe mama, aveam tot interesul să intru legal în posesia locului. Mi-a spus că nu are ce să discute şi să vrea să vândă. Ulterior i-am trimis pe Whatsapp o poză după chitanţa pe care o aveam şi am aşteptat să văd ce se întămplă. Nu s-a întâmplat nimic, nu m-a sunat”, a declarat, contactată de „Adevărul”, Vladu Maria, femeia care a descoperit că mormântul mamei sale a dispărut din cimitirul Bellu.

Proprietara avea obligaţia morală să mă anunţe

Femeia bănuieşte că mormintele au dispărut cu cel mult o săptămână sau două înainte de Paşte. „Acum eu nici măcar nu pot să ridic oasele, pentru că proprietara nu vrea să îşi dea acordul pentru că vrea să îi plătesc toate taxele pe care le-a avut acolo. În afara faptului că a spus că oasele sunt puse în saci şi cu etichete, eu nu ştiu unde sunt”, a mai explicat aceasta, precizând că a insistat să intre în legalitate de-a lungul timpului. „Proprietara avea obligaţia morală să mă anunţe”, a mai completat Vladu Maria. 

Cum explică avocatul 

„În principal, discutăm despre o problematică cu actele. Pănă acum câţiva ani, doamna putea să îşi plătească toate dările, nu era niciun fel de problemă. La un moment dat i-au spus să îşi facă actele, dar nu avea ce acte să îşi facă pentru că primise concesiunea printr-un soi de dontaţie. Are o chitanţă unde a dat un avans pentru construirea unei cruci şi tot ce înseamnă cavoul respectiv.

Când a apărut această lege prin care preoţii şi administraţia cimitirelor să nu mai ia bani de la morţi şi să îşi facă prima dată succesiunea ca să ia banii în mod normal, ei au rămas în pom. Şi a fost imposibil practic să îşi rezolve chestiunea cu actel. Doamna le-a zis «contactaţi-mă, să vedem cum plătim, dacă apare cineva». Când s-a dus după Paşte la cimitir nu a mai găsit nimic acolo. Nu s-a respectat niciunul din regulamentele care se ocupă de reglementarea acestor chestiuni în cimitire. Trebuia să fie prezentă familia la deshumare” a explicat, la solicitarea „Adevărul”, avocatul Adrian Cuculis, care o va reprezenta pe femeie în instanţă.

Întrebat care sunt următorii paşi în soluţionarea cazului, avocatul a transmis: „Am deschis o acţiune, pentru că ne dăm seama că s-a întâmplat recent şi am cerut instanţei să ne autorizeze să ridicăm camerele video din cimitir. O să depunem, dacă va fi cazul, şi o plângere penală pentru profanare de morminte. Administraţia cimitirelor nu poate să producă nicio probă că ar fi înştiinţat-o pe femeie cu privire la acest caz”. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările