O duminică îngrijorătoare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri seară dl. Liviu Dragnea, încă şi din nefericire preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele principalului partid de guvernământ din România, a avut la falimentarul post România tv care nu mai poate să îşi plătească angajaţii o apariţie stranie. Care a depăşit cu mult penibilul specific personajului.

În compania moderatoarei Denisa Pascu, aceeaşi falsă jurnalistă care a scos pe gură, în iarnă, megaprostia potrivit căreia cei ce protestează faţă de acţiunile anti-justiţie ale coaliţiei PSD-ALDE şi ale guvernului ce îl avea drept prim-ministru pe Sorin Grindeanu sunt plătiţi de Soros şi de multinaţionale, domnul Liviu Dragnea s-a întrecut pe sine. Preţ de oră şi mai bine preşedintele PSD a debitat enunţuri, tot atâtea ameninţări care ar trebui să îi pună serios pe gânduri pe toţi concetăţenii noştri interesaţi de viitorul democratic şi euro-atlantic al României.

Condamnatul penal Liviu Dragnea, cel pe care preşedintele Curţii Constituţionale, dl. Valer/Valet Dorneanu va încerca iar marţi să îl înălbească, să-l scoată la vopsea şi să îl declare condamnat de conştiinţă (nu mai lipseşte din peisaj decât Lucia Hossu-Longin spre a face anunţul că va realiza în regim de maximă urgenţă un episod din Memorialul durerii pe tema suferineţelor lui Dragnea) s-a comportat de parcă ar fi un alter-ego al liderului ultra-naţionalist şi anti-european maghiar Orbán Viktor.

Dl. Dragnea a anunţat că gata, s-a sfârşit cu vorba bună şi cu pacea, că PSD şi el însuşi vor întoarce foaia, că nu vor mai fi acceptate sub nici o formă atacurile plănuite din afară de agenturi şi de George Soros, că ne vor arăta ei (care ei?) ce înseamnă autoritatea. Asta după ce descinderile ANAF la sediul unor redacţii precum Rise Project şi HotNews au constituit avertismentul că se va cam termina foarte curând cu presa liberă.

Nici nu a încheiat de debitat noianul de ameninţări numitul Dragnea Liviu că Jandarmeria Română a şi făcut dovada că PSD chiar nu glumeşte. Că într-adevăr s-a schimbat foaia. Că la ordinele ferme şi precise ale ministresei Carmen Dan, tovarăşa de afaceri dubioase a lui Dragnea, angajaţii Jandarmeriei au lăsat deoparte bruma de comportament profesionist, european şi democratic. Că, în schimb şi cât ai zice peşte, au şi adoptat o conduită ostilă, brutală, la adresa celor care încă mai cred că în România s-ar mai putea manifesta paşnic. Că sunt deja create toate premisele ca ţara să se întoarcă în anii 90, atunci când se mimau aspiraţii euro-atlantice, se făceau ochi dulci Consiliului Europei, dar gândul şi modelul guvernanţilor se aflau în Federaţia Rusă.

Nu cetăţeni care nu acceptă arbitrariul, falsul, minciuna vor fi lăsaţi să se exprime liberi, ci indivizi cu un comportament golănesc precum acela al deputatului PSD Liviu Ioan Adrian Pleşoianu. Cel lăudat insistent de revista Sputnik. Oricât de mult s-ar strădui dl. Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, să ne convingă de contrariu.

Evenimentele îngrijorătoare consumate duminică sunt un semnal că nu vom avea nicidecum parte de o vară liniştită. Că teama de binemeritaţii cu vârf şi îndesat ani de puşcărie a lui Liviu Dragnea naşte monştri şi acţiuni necugetate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite