Tatiana Niculescu Bran a demisionat. Ea a spus: ”Decizia mea a fost motivată de constatarea că în perioada decembrie 2014 - aprilie 2015, colaborarea mea cu presa nu a fost cea pe care aş fi dorit-o.” Bine, dar de ce nu a fost? Presa abia aşteaptă să declari ceva, mai ales dacă eşti purtătorul de cuvînt al Administraţiei Prezidenţiale. Sau nu s-au putut înţelege cu preşedintele României ce să declare?

Oricum, e o frază nu prea fericită, ca şi aceea a lui Adrian Streinu-Cercel cînd a demisionat din funcţia de secretar de stat în Ministerul Sănătăţii cum că ar avea probleme de sănătate, deşi în aceasta e o dîră de cinism (sănătate-sănătate...) Klaus Johannis oricum comunică mai puţin şi mai greoi decît ar trebui într-o lume atît de facebookizată şi youtubizată. Poate fi, aceasta, o strategie a opoziţiei spirituale sau de atitudine: eu nu sunt ca lumea de azi, eu sunt mai temeinic! De fapt, pe asta s-a bazat întreaga sa campanie, ca şi speranţele noastre, ale multora. Dar demisia Tatianei Niculescu Bran e mai curînd simptomul inerţiei decît a unei strategii bine gîndite.

Nu sunt adeptul dezamăgirii după un interval prea scurt: cred că lucrul bun cere timp îndelungat şi răbdare din partea privitorilor. Demisia aceasta însă, citită în lumina declaraţiei purtătoarei de cuvînt, mi se pare totuşi îngrijorătoare. Nu cred că domnul Johannis ar fi la fel de ”jucător” ca preşedintele precedent, dar nu pot crede nici că e totul în cea mai mare ordine, şi că putem să stăm foarte liniştiţi.