Nu ştiu dacă e bine, domnule minima moralia

Prin anii '80, tatăl meu îmi punea letconul în mînă, chinuindu-se să-mi stîrnească interesul pentru electronică. Era simplu: tatăl meu era inginer automatician / electronist şi spera probabil să-mi dea mai departe patima rece, inginerească pentru tranzistoare, tiristoare, circuite integrate şi logica plină de sîrme a curentului electric.

N-a fost să fie. Încet-încet, adică incremental, băiatul său s-a făcut intelectual de-ăla moale, din secta ştiinţelor sociale, din ce în ce mai departe de ştiinţele exacte ori de verişoarele lor aplicate, ştiinţele inginereşti.

Chiar dacă nu m-am făcut nici inginer, nici matematician, din perioada aceea am rămas totuşi cu o seamă de cuvinte în cap pe care şi acum le rostogolesc uneori pe cerul gurii, apreciindu-le gustul exotic deosebit.

Rezistenţă, dar cu totul alta decît cea prin cultură. Aia mică şi cu dungi colorate care nu lasă curentul să treacă şi se măsoară în ohmi.

Tiristor. Bază emiţător colector. Adică tranzistor, pentru voi ăştia şi mai laici decît mine. PNP şi NPN, care înseamnă cu totul altceva decît PNL ori PMP.

Histerezis. Lampă. Efect Dirac. MOSFET. Letcon. Sacîz. Cablaj. Ştrap (o sîrmă trecută prin placă, atunci cînd e cablajul dublu, şi pe o parte şi pe alta). Condensator. Potenţiometru. Modulare în amplitudine şi modulare în frecvenţă. Logica booleană.

Printre multele cuvinte auzite atunci, a fost şi acesta care face obiectul patimii din zilele noastre: "incremental".

Cuvînt despre care sînt acuzat că nu-i cunosc sensul. Că zilele trecute, cînd am vorbit într-o emisiune despre "creştere incrementală", făceam de fapt un pleonasm de om prost, necunoscător al marilor fineţuri semantice pe care le stăpînesc doar iniţiaţii.

Am fost acuzat că de fapt spun "creştere crescătoare", pentru că pur şi simplu doar asta înseamnă "incremental", venind dinspre latină: "crescător". Ce ştie ţăranul ce-i şofranul? Ce ştie ticălosul guvernamental ce scria Dimitrie Cantemir acum sute de ani despre creşterea şi descreşterea imperiului otoman? Incrementum et decrementum, măi excrementum mic şi guvernamental şi scîrbos. Pardon: incrementorum atque decrementorum. Mai învaţă, măi loază. Dacă nu, te învăţăm noi.

Cu părere de rău în glas şi cu tărie în tastatură, ţin să-i atrag atenţia distinsului intelectual băsescian care şi-a rupt din răgazul său de meditaţie transcendentală pentru a admonesta un biet guvernamental că nu are dreptate. De data asta dînsul este pe post de nepriceput, de necunoscător al limbii române.

De fapt, şi aici începe problema, pentru a spune lucrurilor pe nume şi a nu ne mai învîrti incremental în jurul cozii pline de succesuri semantice şi propagandistice: distinsul exeget băsescian nu este pe post de nepriceput, ci pe un post mult mai ingrat. Nu-l putem acuza de neştiinţă, ci de rea voinţă. Dînsul este pe post de politruc băsescian înfocat care caută nod în papură, în cu totul alte scopuri decît doar cel de a despica firul în patru în jurul unui cuvînt.

Pînă recent, distinsul exeget băsescian nu vedea absolut deloc nici greşelile jenante, dar pline de succesuri ale progeniturii prezidenţiale, nici guvernarea în dispreţul bunului simţ a clicii băsesciene, Videanu şi Udrea şi Fuia şi Dobre şi Rădulescu ejusdem farinae (Na, că recidivez şi fac din nou pe telectualul. Am voie, domnu' Pleşu, la cuvinte în latină?).

În schimb acum, după ce o perioadă s-a dat dezamăgit de marele cîrmaci al cuburilor de gheaţă şi a cam tăcut, nemuritor şi rece şi mai ales intelectual, iată că dintr-o dată a căpătat subit glas şi l-a apucat iubirea de gramatică şi a început să se ia de cuvintele folosite de oameni la televizor.

Adică, după cum ar spune specialiştii în domeniu, a fost reactivat pentru a scrie în plină criză de pierdere a puterii băsesciene şi în plină campanie electorală texte cît mai acide şi mai combative la adresa lui Ponta şi alor lui, căci e groasă: cîştigă Ponta alegerile şi să vezi atunci dezastru incremental, fraţilor. 

Nasol. Să scrim. A zis Ponta ceva? Repede, să-l bălăcărim, să i se mai ia un pic, adică incremental, smalţul de popularitate.

Gata, l-a bălăcărit. A scris despre Ponta un text săptămîna trecută, numa-numa. Ce mai poate face, căci clar nu e de ajuns?

Ia, să vedem, cine mai e prin jurul lui? Aha. Uite-l pe nasolul ăla la televizor, e omul lui, e purtătorul lui de cuvînt. Foloseşte cuvinte complicate. Nu se poate aşa ceva! Nu are voie! Henţ! Doar noi, intelectualii omologaţi ai lui Băsescu, avem voie să folosim cuvinte care necesită dicţionarul.

Iată un prilej nemaipomenit de a continua efortul de luat la ciocane pe Ponta şi pe-ai lui. Ia, repede, să-i dăm peste nas guvernamentalului că nu l-a citit pe Dimitrie Cantemir şi că foloseşte cuvinte latine şi pleonasme şi oximoroane şi alte succesuri semantice, să-i mai luăm din nou un pic din smalţ lui Ponta. Că prea e groasă: ăsta chiar cîştigă alegerile şi atunci să vezi pe unde mai scoatem incremental cămaşa.

Din păcate pentru dînsul, iarna nu-i ca vara: filosoful nu e inginer şi nici arbitrul corectitudinii lingvistice nu e infailibil.

Îl anunţ pe distinsul fost consilier prezidenţial băsescian că e în greşală. Incremental nu înseamnă doar ce ştie dînsul. Mai înseamnă şi altele, căci e un cuvînt cu multe succesuri semantice la activ.

Incremental are, atît în inginerie cît şi în matematică, adică prin zona aia a ştiinţelor exacte pline de integrale şi de tiristori, exact sensul pe care l-am folosit la emisiune: "pas cu pas", "puţin cîte puţin".

Putem vorbi despre creşteri ori descreşteri incrementale ale curentului. Putem vorbi despre algoritmi incrementali. Putem vorbi despre adăugiri incrementale de cantităţi. Şi, în consecinţă, putem vorbi de progres incremental. Puţin cîte puţin, stimabile. Ai puţintică răbdare şi vei vedea luminiţa de la capătul tunelului, sub formă de locomotivă în plină viteză. Incremental, prin decembrie.

Din fericire, "incremental" este un cuvînt care încă n-a căzut sub incidenţa legislaţiei şi moralităţii plesciene. Limba română nu este încă în proprietatea exclusivă a distinsului fost ministru de externe, actualmente cronicar năimit la echipa de zgomote băsesciene.

Deşi ştim că dînsului îi face deosebită plăcere să dea verdicte ireversibile de corectitudine şi se consideră arbitrul inegalabil al eleganţei retorice, din fericire încă mai sînt milioane de alţi români care vorbesc româneşte. Şi, slavă Domnului, vorbesc frumos, gustos, spumos, chiar şi fără voie de la stăpînirea Academiei ori din partea altor arbitri gomoşi şi ţîfnoşi de legislaţie lingvistică.

Dacă însă problema ar fi fost doar una de corectitudine a vorbirii limbii române, zău dacă mi-aş fi bătut capul să scriu rîndurile astea.

Pleşu spune că sînt o loază care nu vorbeşte corecteşte româneşte şi îi pare rău de succesurile mele în viaţă? OK. Shrug. Ridicăm din umeri şi mergem mai departe. Ce ştie ţăranul ce-i şofranul. Ce ştie sociologul cine a fost Dimitrie Cantemir. Ce ştie filosoful ce-i ăla tiristor sau funcţie discretă sau, că tot discutăm, incremental.

Să bem, să ne matrafocsăm. Furtună într-un pahar de apă, ceartă între doi tiriflici cu doctorat. Lăsaţ, domnu' Pleşu, avem altele pe cap. Vorbim la toamnă. Chiar mai bine, vorbim în decembrie. Ştiţi ce repede trece timpul? Incremental şi discret.

Problema este însă că nu e o discuţie despre limba română sau cine are succesurile mai lungi. Nu e doar o problemă de lexic. E, din păcate, îndeosebi o problemă de moralitate.

Ştiţi, dînsul scria pe vremuri o carte, Minima Moralia, care se vindea destul de bine pe sub mînă, dată fiind aura sa de dizident care s-a bătut cu Ceauşescu, cînd de fapt dînsul discuta discuţii cu oamenii ruşilor.

Aici e buba. Că unde nu-i o minimă moralitate, păcat de erudiţie.

Stimabilul fost ministru de externe şi actualmente cronicar năimit la echipa de zgomote băsesciene îşi pune la dispoziţie priceperea retorică şi ascendentul pe care încă îl mai are asupra unora din generaţia mea pentru a legitima chiar şi în ceasul al treisprezecelea un regim care şi-a bătut joc de români, punând interesul personal înaintea interesului public, avansând persoane de o calitate intelectuală, profesională şi mai ales morală în funcţii unde n-ar fi trebuit să ajungă niciodată şi dînd peste cap o ţară întreagă timp de un deceniu, semănînd ură şi dispreţ şi sărăcie şi disfuncţionalităţi.

În loc să trăim bine, cum ne momea sloganul din 2004, am trăit interesant, ca în blestemul chinezesc. Şi asta şi datorită unor oameni precum Andrei Pleşu care l-au legitimat pe Băsescu şi clica din jurul său. 

Ce morală? Lăsaţi, că avem treabă.

Asta e problema. Dacă discutam doar despre cuvinte, tăceam şi îmi vedeam de treabă. Incremental, succesoral, inefabilian, şerpilian şi şeicspirian. Whatever. Cum zici matale, stimabile. Fie ca tine.

Doar că nu cuvintele sînt de fapt subiectul ţîfnei plesciene, ci nevoia absolut imorală de a propti cu meşteşugul cuvintelor sale făţarnice chiar şi în ultimul ceas un regim de ură şi dispreţ, în contra României.

Cu argumente absolut bicisnice: nu are bască, nu ştie ce e aia incremental, aoleu ce prost eşti, domnule purtător de cuvînt. Ia să nu mai cîştigaţi voi alegerile, că nu meritaţi, nu ştii ce e aia incremental. Ia să spunem noi la toată lumea, să punem umărul la efortul de campanie. Nu-l votaţi pe Ponta, va fi catastrofă, oamenii lui nu ştiu ce e aia incremental.

Adică fariseisme eftine, fix de teapa celor pe care tot dînşii ne învăţau să le dispreţuim prin anii '90, în paginile revistei Dilema. Adică manipulare. Cu ştaif, că doar sîntem telectuali. Dar tot manipulare. Doar-doar mai apleacă unii urechea la vorbele frumoase ale distinsului om de cultură, la fel cum o făceam prin anii '90, cînd eram copii şi tineri şi fraieri şi nici nu ne dădeam seama de maniera insidioasă în care ni se spălau creierele.

Ce ironie. Ce ship of fools. Îmi aduc aminte şi mă apucă nervii. Copii tineri şi fraieri, dispreţuiam anii comunismului, cînd chipurile ni se spălaseră creierele, şi tocmai ne zvîrleam cu entuziasm, cu capul înainte, ca graurii cei bezmetici, în plasa altei maniere de propagandă, la fel de orwelliană, doar că îmbrăcată în cuvinte frumoase, meşteşugite.

Asta este faţa urîtă, dar semnificativă a acestui incident lingvistic altminteri de ignorat. Despre asta trebuie să discutăm. Despre propaganda mascată în discurs înalt, moralizator. Despre spălarea de creiere prin intermediul cuvintelor frumoase.

Despre morala la intelectualii băsescieni. Adică despre oximoroane, că tot vorbim de cuvinte complicate.

Scriu aceste rînduri pentru a ne feri, pentru a ne vaccina, pentru a şti să facem diferenţa între bine şi rău, între incremental şi Băsescu, între Minima Moralia şi succesuri. O contra-minima moralia. Să nu uiţi, Darie, să nu uiţi. Să înveţi din greşeli, Darie. Să înveţi.

O să învăţăm. De fapt, am început deja să învăţăm. Incremental.

Adică pas cu pas.