1. Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu“ al Academiei Române (ISPRI), ca instituţie autonomă, cu personalitate juridică, îşi poate selecta singur temele şi obiectivele de cercetare, în acord cu profilul şi obiectivele instituţiei şi în consultare cu Academia Română (AR).

2. AR nu este responsabilă în niciun fel de rezultatele cercetăriilor desfăşurate de institutele din subordine, dar sprijină orice demers de cercetare ştiinţifică, în orice domeniu, care vine în concordanţă cu agenda de cercetare a respectivelor institute. Barometrul de opinie prezentat în Aula Academiei Române în ziua de luni 13 mai 2019, este în concordanţă cu agenda de cercetare a ISPRI şi a fost realizat strict în conformitate cu aceste obiective. ISPRI a realizat, în parteneriat cu institutul Inscop Research, primul Barometru de opinie al după 2007, realizat profesionist, ştiinţific şi pe toate dimensiunile societăţii româneşti: socială, politică, economică, financiară, politică externă şi de securitate etc.

3. Barometrul cuprinde circa 100 de întrebări, din domenii diverse, altele decât cel politic. Nu a existat şi nu există vreo tentă politică sau electorală în acest demers care să poată fi reproşată cuiva, fie iniţiatorului al proiectului (ISPRI), fie realizatorului tehnic (INSCOP Research), fie instituţiei diriguitoare (AR). De altminteri, cu ocazia prezentării publice (vezi aici), aceste precizări au fost făcute explicit şi repetat de către vorbitorii la eveniment (acad. Victor Voicu, vicepreşedinte al Academiei Române, prof. Univ. Dumitru Sandu, prof. Univ. Dan Dungaciu, conf. Univ. Darie Cristea, cercetător Lucian Dumitrescu). Singura interpretare aşa zis electorală a cercetării este analiza corelaţiei dintre rezultatele votului şi nivelul de participare la vot al populaţiei. Stric pe baza acestei corelaţii au fost făcute estimările, sugerându-se limpede, argumentat ştiinţific/metodologic, că ierarhiile politice finale se vor decide pe baza acestui criteriu. În acest spirit cercetarea a prezentat mai multe variate de rezultate, în funcţie de criteriul mai sus amintit, sugerând şi o serie de tendinţe din această perspectivă. Nu există nicio altă implicaţie a cercetării noastre, după cum vom prezenta pe larg în materialele dedicate analizei rezultatelor (larics.ro, inscop.ro, ispri.ro).

4. Precizăm şi cu această ocazia că ISPRI şi INSCOP Researh vor pune la dispoziţia publicului şi a specialiştilor nu doar rezultatele sondajului, dar şi baza de date utilizată în acestă cercetare. Precizăm că acest demers este aproape unic pe piaţa cercetărilor de acest tip din România, dar care vine să probeze, odată în plus, buna credinţă a celor care au realizat cercetarea.

5. În concluzie: a. nu există nicio intenţie politică sau electorală în demersurile de cercetare ale institutelor AR, şi orice interpretare de acest tip este neinformată, neavenită şi neconformă cu realitatea. Reacţia presei, de înţeles, poate, în atmosfera de campanie electorală, nu se poate substitui unui demers de bun simţ, care înseamnă plecarea de la realităţi, de la cercetarea concretă, nu de la relatări (de multe ori) partizane şi simpliste; b. nu există niciun război între AR şi institutele sale, după cum abuziv şi neadevărat au acreditat unele organe de presă. Există doar intenţia fermă şi declarată a AR şi a institutelor din subordine de a nu se implica în demersuri de tip politic sau electoral.

6. În ceea ce priveşte ISPRI, acesta îşi va continua activitatea pentru care funcţionează sub egida AR. Rezultatele sale vorbesc de la sine despre rolul şi menirea acestuia. De asemenea, va continua Barometrul de Opinie aşa cum s-a angajat, ca un demers strict ştiinţific, academic, menit să dea seama nu doar de profilul actual, dar şi de evoluţia societăţii româneşti în ansamblul său. Dimensiunea politică este doar una dintre ele, nu singura, iar orice referire directă sau indirectă la acestă dimensiune va încerca să evite, ca şi până acum, dar cu mai mult succes, orice tentă sau aluzie de tip electoral. Orice încercare de a denatura faptele, intenţiile sau rezultatele unor acţiuni ale ISPRI sau ale AR este neproductivă şi nu ajută în niciun caz societatea românească, care vede în AR astăzi al treilea pilon al încrederii publice, după Armata Română şi Biserica Ortodoxă.

Prof. Univ. Dr. Dan Dungaciu
Director, Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu“ al Academiei Române