Nu e stare de urgenţă, dar ceva intermediar. Urmează amânarea alegerilor locale?

Deocamdată este doar un scenariu, dar va veni curând momentul, chiar în următoarele două-trei săptămâni, când va trebui să vorbim serios despre programarea alegerilor locale. Iar dacă infecţiile cu coronavirus vor fi mai multe decât acum (13 la această oră dintre care 4 deja vindecate), se va pune inclusiv în discuţie amânarea scrutinului până în toamnă.

În această situaţie, mandatele actuale ale autorităţilor publice locale ar urma să fie prelungite în baza articolelor 128, 151, 177 din Codul administrativ. Rămâne să dezbatem altă dată cine are de câştigat politic şi cine nu de pe urma unei eventuale amânări a alegerilor locale.

Liste de semnături, pixuri, discuţii 1 la 1 sau în grup, cărţi de identitate, adunări publice, pagini care trebuie analizate şi date din mână în mână, din nou adunări publice, mitinguri, liste, buletine de vot, pixuri, cărţi de identitate, ştampile şi aşa mai departe. Un întreg lanţ logistic care are la bază milioane de interacţiuni umane şi care face ca riscul de răspândire rapidă a coronavirusului să fie foarte mare în contextul desfăşurării alegerilor locale la termen fără să fi scăpat de această infecţie.

În ultimele zile, s-au întâmplat lucruri şi s-au luat decizii care ne dau de înţeles că ne îndreptăm spre o situaţie de urgenţă mascată: şedinţe CSAT, scenarii de închidere a unor oraşe la nivelul structurilor de ordine publică, activarea Grupului de Comunicare Strategică, interzicerea adunărilor publice şi private cu peste 1.000 de participanţi, închiderea şcolilor unde se raportează cel puţin un caz de coronavirus, fără vizitatori, aparţinători ai pacienţilor sau studenţi aflaţi în practică în spitale şi aşa mai departe. Toate, anunţate de Raed Arafat, poate unul dintre puţinii birocraţi care pot să inspire încredere într-o astfel de situaţie. Imaginaţi-vi-l pe nevroticul Florin Cîţu ieşind la declaraţii despre înmulţirea cazurilor de Coronavirus şi instituirea unor măsuri de urgenţă. E o imagine care are mari şanse să devină realitate mâine, ca urmare a votului din Parlament.

Totuşi, dacă avem o situaţie de urgenţă şi aceasta e mascată, trebuie să ne punem problema respectării OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă. N-ar fi mai bine ca o astfel de situaţie să fie pusă sub control parlamentar? Vorbim, în fond, de restrângerea unor drepturi şi libertăţi constituţionale. Poate fi aceasta decisă prin dispoziţii ale MAI? E un precedent periculos.

E interesant ce am citit pe subiectul ăsta la un amic de-al meu, absolvent de studii de securitate: In prezent, institutiile politice au fost suprimate de ceata de birocrati care decid ce masuri de urgenta sa se ia, cu impact asupra restrangerii exercitiului drepturilor si libertatilor fundamentale. Este un precedent periculos pentru democratie, mai ales cand ai politicieni mamaligari si fara cultura de securitate care nu pot comunica si decide in situatii de criza.

Totuşi, eu nu mă panichez când îl văd pe Raed Arafat, ba dimpotrivă. Omul emană încredere şi competenţă. E acolo mereu, ştie ce face, are experienţă. Totuşi, asta nu înseamnă că decizia politică trebuie eliminată din peisaj, iar cei care ne reprezintă să se ascundă prin birouri. Hai, că de asta aţi fost votaţi, să vă asumaţi decizii, nu ca să îl trimiteţi pe Arafat la înaintare când vouă vă tremură mâna pe pix şi eventual să îi fluturaţi din nou ordinul de eliberare din funcţie după ce trece criza.

Iar prima decizie politică majoră, întorcându-mă la ceea ce spuneam în startul articolului, va viza alegerile locale. Hotărârea de Guvern pentru organizarea alegerilor trebuie adoptată în următoarele 2-3 săptămâni dacă vrem alegeri în iunie, că aşa e procedura pentru stabilirea calendarului şi aprobarea modelului de listă a semnăturilor (care sper să fie fără CNP, apropo de asta).