Noua lege pentru transportul alternativ: Ce obligaţii au începând de sâmbătă şoferii de la Uber, Yango, Clever sau Bolt

Noua lege pentru transportul alternativ: Ce obligaţii au începând de sâmbătă şoferii de la Uber, Yango, Clever sau Bolt

Imagine: Adevărul

Şoferii de la Uber, Yango, Clever sau Bolt sunt obligaţi să nu utilizeze mijloacele audio-video fără acordul clientului, să aibă peste 21 de ani şi să deţină permis de conducere categoria B de cel puţin doi ani, potrivit noilor reglementări privind transportul alternativ, intrate în vigoare sâmbătă. Unele abateri se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 5.000 de lei.

Din certificatul de cazier judiciar al conducătorilor auto trebuie să rezulte că aceştia nu a fost condamnaţi pentru infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice, infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri, infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale, traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale sau infracţiuni contra patrimoniului.
 
Potrivit noilor reglementări, şoferii trebuie să aibă ţinută corespunzătoare, un comportament civilizat şi preventiv în relaţia cu clientul. Ei nu au voie să refuze efectuarea cursei în condiţiile iniţial agreate şi nici să solicite plata de către pasager a unei alte sume de bani în schimbul activităţii de transport efectuate.
 
„Conducătorii auto care efectuează transport alternativ au următoarele obligaţii: (…) d) să transporte bagajele clienţilor, în cazul transportului de persoane, în limitele spaţiului destinat pentru acestea, fără perceperea de tarife suplimentare; (…) f) să nu utilizeze mijloacele audio/video fără acordul clientului”, se mai arată în noua lege. 
 

Ecuson special pentru autoturism

Mai mult, maşinile acestor şoferi trebuie să aibă afişat, pe caroserie, un ecuson special. 
 
„În trafic, pe durata efectuării curselor de transport alternativ, autoturismele înregistrate pe platforma digitală vor avea afişat la vedere, în partea din faţă şi din spate a autoturismului, un ecuson pentru transport alternativ cu dimensiunea de 10 cm x 10 cm, ce va conţine următoarele elemente: a) numărul de înmatriculare al autoturismului; b) denumirea platformei digitale pe care este înregistrat autoturismul; c) elemente de siguranţă care să ateste autenticitatea ecusonului”, potrivit noii reglementări.
 

Cine se ocupă de controale

Controlul respectării noilor prevederi legale este asigurat de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier - I.S.C.T.R., Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Române, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor,  inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit actelor normative care reglementează domeniul de competenţă al acestor instituţii.
 
„Constituie contravenţie, dacă potrivit legii penale fapta nu constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 5.000 de lei următoarele fapte ale conducătorului auto: a) efectuarea unei curse fără deţinerea unui certificat de atestare profesională; (…) c) lipsa de la bordul autoturismului, în timpul efectuării transportului alternativ, a ecusoanelor pentru transportul alternativ; d) lipsa de la bordul autoturismului, în timpul efectuării transportului alternativ, a asigurării de răspundere civilă auto, asigurării pentru persoane şi bunurile acestora, ecusonului de transport alternativ şi copiei conforme a autorizaţiei pentru transport alternativ (aceste documente trebuie avute în plus faţă de cele prevăzute de legislaţia rutieră), e) solicitarea către pasager a plăţii unei alte sume de bani în schimbul activităţii de transport efectuate”, se mai arată în lege.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: