O nouă lege pentru taximetrişti, discutată în Parlament, îngroapă Regulamentul primăriţei Gabriela Firea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În plin scandal legat de noul regulament de taximetrie din Bucureşti, iniţiat de Primăria Capitalei, prin care serviciile de dispecerat devin obligatorii, în defavoarea celor care folosesc aplicaţiile de taximetrie, mai mulţi deputaţi au iniţiat un proiect de modificare a legii taximetriei.

Dacă se va contretiza, iniţiativa va da o grea lovitură regulamentului iniţiat de Primăria Capitalei, activitatea de taximetrie urmând să fie adusă în era digitată, în care aplicaţii precum Taxi Clever sau Star vor avea rolul principal. Anunţul a fost făcut, marţi, de deputatul PNL Lucian Bode, preşedintele Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor, în cadrul unor dezbateri pe proiectul regugulamentului de taximetrie, organizate de Point Public Affairs.

La dezbatere au participat reprezentanţi ai societăţii civile, experţi, reprezentanţi ai transportatorilor şi parlamentari. Deşi au fost invitaţi, de la dezbateri au lipsit actorii principali: reprezentanţii Primăriei Capitalei.

„Legislaţia actuală este învechită şi nu corespunde nevoilor utilizatorilor şi realităţilor economice din România. Lucrăm la un proiect de modificare a Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, în care vom ţine cont de trendul actual, o iniţiativă de tip smart city. Vom desemna un raportor pe acest proiect, astfel încât în 30 de zile să venim cu o formă a legii, care să corespundă nevoilor consumatorilor. Vrem ca până la finalul sesiunii parlamentare, în iunie, proiectul să fie gata“, a anunţat deputatul Lucian Bode.

La rândul său, deputatul USR Ionuţ Moşteanu a spus că s-au făcut paşi importanţi în acest proiect, fiind analizată legislaţia europeană din domeniu.

„Vm ţine cont de noul trend al digitalizării, pentru că nu e nevoie de staţie şi de dispecerat ca să faci taximetrie. În prim plan va fi cetăţeanul şi nevoile sale de mobilitate. Cu siguranţă, nu vor fi cu toţi mulţumiţi. Pe OLX se vând licenţe de taxi cu 10.000 de euro. Este normal să avem o piaţă neagră a licenţelor de taxi?“, s-a întrebat retoric parlamentarul.

„Dictatura“ dispeceratelor

Reprezentanţii transportatorilor au criticat dur prevederile proiectului de regulament, iniţiat de Primăria Capitalei, care prevede că serviciile de dispecerat să devină obligatorii.

„Doamna primar Gabriela Firea a afirmat că vrea să facă din Bucureşti Smart City, având ca model Viena. Ce facem cu zona digitală, în condiţiile în care dispeceratele vor dicta totul? Proiectul de regulament a fost făcut pe sub masă, încalcă legislaţia de bază. Uitaţi de Smart City, noul regulament nu are legătură cu asta“, a spus Augustin Hagiu, liderul Federaţiei Operatorilor Români de Transport – FORT.

Mihai Rotaru, cofondator al Clever Taxi, aplicaţie mobilă de comenzi online, lider de piaţă la nivel naţional, având cele mai multe companii de taxi înscrise, a acuza şi el „dictatura“ dispeceratelor pe care vrea să o impună Primăria Capitalei.

„Dacă regulamentul va fi aprobat, vom fi de râsul Europei. Am fost hăituţi de dispecerate, iar acum acestea vor primi mai multă putere administrativă“, a afirmat Rotaru.

La rândul său, Vicol Moldoveanu, administratorul aplicaţiei Star Taxi, a criticat şi el modificările. „Se doreşte întoarcerea în timp a taximetriei cu 20 de ani în urmă şi monopolizarea totală a acesteia. Interesul cetăţeanului nu există, a fost călcat în picioare. În 2012, când am pornit, am avut discuţii cu toate instituţiile. Primarul de atunci, Sorin Oprescu, ne-a asigurat că produsul este legal şi nu necesită autorizare specială. Am făcut demersuri şi la Poliţia Locală, care ne-a răspuns la fel. Avem răspunsurile de atunci, le folosim deja în instanţă“, a afirmat Vicol Moldoveanu.

Mărul discordiei

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi-a propus să modifice regulamentul de taximetrie din Bucureşti. Edilul vrea ca serviciile de dispecerat să devină obligatorii pentru toate taxiurile autorizate de Primăria Municipiului Bucureşti. Vor fi automat afectate de această prevedere servicii precum Clever Taxi, Star Taxi, Uber şi Taxify, care nu sunt dispecerizate. Primarul Capitalei a susţinut că taximetriştii vor fi obligaţi să-şi monteze POS-uri pentru ca doritorii să poată achita cursa şi cu cardul.

„Sunt elemente care vor duce la securitate şi confort pentru toţi cetăţenii care folosesc taxi. Toţi taximetriştii vor fi obligaţi, sub sancţiuni severe, să ofere posibilitatea clientului să plătească cu cardul. Deci toţi taximetriştii, în colaborare cu băncile existente, să-şi instaleze POS-uri pe maşini. De asemenea, toţi vor trebui să aibă, prin companiile pe care le reprezintă sau individual, să aibă aplicaţii: orice client să solicite un taxi prin telefon sau prin aplicaţie. (...) În plus, pentru siguranţă şi confort, se instituie obligativitatea ca activitatea de taxi să se realizeze exclusiv printr-un dispecerat autorizat. Primăria Capitalei va sta la dispoziţie tuturor celor interesaţi să-şi îmbunătăţească activitatea de taximetrie. Le stăm la dispoziţie cu repr noştri în compania de IT pentru a dezvolta aplicaţiile necesare“, a declarat Gabriela Firea.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite