Noi reguli pentru achiziţiile publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primele achiziţii centralizate au fost pentru înzstrarea SMURD cu noi elicoptere de intervenţie
Primele achiziţii centralizate au fost pentru înzstrarea SMURD cu noi elicoptere de intervenţie

Economii substanţiale la buget şi transparenţă în cheltuirea banului public. Cel puţin asta promit autorităţile odată cu înfiinţarea Unităţii de Achiziţii Centralizate, prin care se vor derula toate „cumpărăturile“ făcute de autorităţile publice.

În România, există circa 15.000 de entităţi publice care sunt şi autorităţi contractante. De foarte multe ori, deşi licitează aceleaşi produse sau servicii, diferenţele între preţurile de achiziţie sunt uriaşe.

Pentru a evita aceste situaţii, dar şi pentru a aduce transparenţa în cheltuirea banului public, autorităţile vor să înfiiţeze o unitate de achiziţii centralizată.

Măsura ar putea genera o economie de peste 1,8 miliarde de euro, anual, la bugetul de stat, care reprezintă 10% din totalul achiziţiilor publice realizate în fiecare an în România, potrivit concluziilor unui studiu recent al Institutului pentru Politici Publice.

Noul organism se va numi Oficiul National pentru Achizitii Centralizate (ONAC) şi va funcţiona ca direcţie generală în cadrul Ministerului Finanţelor Publice, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă pus, recent, în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

Structura ar fi trebuit realizată încă din 2016, la solicitarea Comisiei Europene, însă decizia a tot fost amânată. De altfel, nu o dată oficialii europeni au atras atenţia că fraudele din achiziţiile publice rămân o provocare pentru România.

Ce produse vor fi luate în sistem centralizat

ONAC va începe să funcţioneze, efectiv, la începutul anului viitor, urmând ca până atunci să fie pregătite aplicaţiile şi sistemele electronice de achiziţii centralizate.

Centralizarea achiziţiilor va începe cu câteva domenii-pilot. Astfel, de la 1 ianuarie 2019, produsele în domeniul IT, medicamentele şi produsele farmaceutice, mobilierul, autoturismele, combustibilii pentru parcul auto, precum şi produsele de birotică vor fi cumpărate pentru toate instituţiile statului, în sistem centralizat, de ONAC.

Cum va funcţiona sistemul

Potrivit proiectului MFP, ONAC va atribui contracte de achiziţie publică în numele utilizatorilor pentru produsele şi serviciile stabilite prin Ordin al ministrului Finanţelor Publice.

Concret, pentru fiecare tip de achiziţie va fi iniţiat un acord-cadru, care va putea fi utilizat apoi de instituţiile publice pentru încheierea de noi contracte.

ONAC are obligaţia de a implementa un sistem de control intern al achiziţiilor, care trebuie să asigure optimizarea condiţiilor de achiziţii în funcţie de criteriile economice şi calitative.

 MFP a umblat şi la procedurile de achiziţie publică, astfel încât contractele să nu mai poată fi blocate. 

Agenţii economici care se consideră nedreptăţiţi pot sesiza Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), dar formularea unei notificări prealabile nu va mai avea ca efect suspendarea dreptului de încheiere a contractului.

Pe de altă parte, CNSC va fi obligat să soluţioneze contestaţiile în 20 de zile calendaristice, nu 20 de zile lucrătoare cât este în prezent.

Centralizarea nu elimină posibilele fraude

Specialiştii în politici publice sunt de acord că înfiinţarea unei unităţi centrale de achiziţii publice poate duce la economii consistente, dar spun că nu există nicio garanţie că licitaţiile vor fi „curate“ de acum înainte.

„Centralizarea nu e o garanţie că achiziţiile se vor derula corect, iar preţurile vor fi mai mici. Este un principiu normal de piaţă: dacă volumul de achiziţii este mai mare, preţul ar trebui să se ducă mai jos. Nu trebuie să facem acestor oameni procese de intenţie şi să spunem că vor să centralizeze şpaga. Dar nu e exclus ca la un volum mai mare de servicii sau produse să crească şi comisioanele încasate de unii, iar preţurile să nu scadă“, a declarat, pentru „Adevărul“, Adrian Moraru, directorul Institutului de Politici Publice.

Specialistul atrage atenţia şi asupra avantajelor achiziţiilor centralizate, care nu sunt de neglijat. „Achiziţiile centralizate ar trebui să simplifice munca unor departamente. În loc să faci 40 de achiziţii, se face o singură mare procedură, în care se regăsesc nevoile mai multor instituţii publice. Asta înseamnă o simplificare, mai puţină muncă, mai puţin personal dedicat acestei munci şi, în principiu, mai puţine greşeli“, a mai arătat Adrian Moraru.

Elicoptere pentru MAI

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) derulează deja achiziţii publice în sistem centralizat. MAI a inţiat un proiect de hotărâre privind desemnarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) ca unitate de achiziţii centralizată pentru achiziţia de elicoptere şi simulatoare de zbor necesare gestionării situaţiilor de urgenţă

Concret, este vorba de achiziţia de elicoptere uşoare pentru intervenţii de salvare în mediul montan echipate medical, elicoptere de căutaresalvare şi achiziţia unui simulator destinat pregătirii personalului navigant.

„IGSU este instituţia cea mai în măsură să fundamenteze necesarul de resurse pentru asigurarea misiunilor de căutare-salvare, inclusiv cele în care se

utilizează resursa de zbor aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, care are calitatea de operator aerian SMURD“, se arată în expunerea de motive.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite