Cel mai mare protest din ultimii 25 de ani: peste 300.000 de români din toată ţara au ieşit în stradă. Violenţe în Capitală. SRI a transmis către MAI informaţii despre intenţiile ultraşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Inquam Photos / Alexandru Busca
FOTO Inquam Photos / Alexandru Busca

Peste 300.000 de oameni au ieşit în stradă, miercuri seară, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, ca urmare a adoptării de către Guvern a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea codurilor penale. În Capitală, au avut loc incidente provocate de grupuri izolate în urma cărora jandarmii au folosit gaze lacrimogene.

UPDATE 8.30 SRI a anunţat, joi dimineaţă, că instituţia a transmis informaţii privind intenţia unor membri de galerii să meargă la proteste către Jandarmeria Română, IGPR şi SPP. Explicaţia SRI vine în contextul în care ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, într-o intervenţie la RTV, că nu a avut nicio informare.

UPDATE 8.20 Peste 60 de persoane au fost conduse la audieri, joi dimineaţă, în prezent sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în urma incidentelor violente care au avut loc miercuri seară la protestele din Piaţa Victoriei din Capitală.

UPDATE 01.32 Premierul Sorin Grindeanu a reacţionat după izbucnirea violenţelor la protestele din Capitală, spunând că respectă dreptul românilor de a protesta, dar trăim zile în care manipularea atinge cote alarmante.

„Din nefericire, un protest paşnic s-a transformat, în această seară, într-unul violent. De la bun început, ţin să precizez că respect dreptul românilor de a protesta. Trăim, însă, zile în care manipularea atinge cote alarmante. Cum spuneam, din păcate, în această seară, situaţia a degenerat şi vorbim despre doi jandarmi şi trei protestatari răniţi care se află la spital pentru îngrijiri medicale. Fac un apel la calm şi la o informare corectă a românilor care sunt îngrijoraţi de situaţia de astăzi. Mulţumesc Jandarmeriei Române pentru modul în care a acţionat în această seară, convins fiind că totul ar fi decurs normal dacă anumite grupări nu ar fi recurs la violenţă”, a scris Grindeanu pe Facebook.

UPDATE 01.10 SRI anunţă că a avut informaţii despre prezenţa ultraşilor la protestele din Capitală şi le-a transmis către Ministerul Afacerilor Interne.

Ministrul de Interne Carmen Dan a spus în cursul serii într-o intervenţie la România TV că ea nu a avut nicio informare şi nici nu a luat vreo măsură pentru protejarea cetăţenilor.

Într-un comunicat transmis joi dimineaţa, SRI arată: „Serviciul Român de Informaţii a acţionat potrivit competenţelor legale deţinute, datele şi informaţiile obţinute cu privire la intenţiile de organizare sau deturnare a acţiunilor publice  de protest din centrul Capitalei fiind transmise operativ instituţiilor legal abilitate să intervină pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice”.

„În această situaţie a existat un schimb de informaţii operativ, potrivit procedurilor stabilite la nivelul instituţiilor, cu Ministerul Afacerilor Interne, la nivelul Secretarului de Stat Ştefu Viorel si Bogdan Despescu - IGPR, precum şi la nivelul Jandarmeriei şi SPP. Conform Legii 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată în 2014 şi Legii nr. 14/1992, SRI are competenţe pentru obţinerea de date necesare prevenirii şi contracarării activităţilor extremiste. Pe această zonă, SRI nu a avut surprize operaţionale. SRI nu are competenţe în ceea ce priveşte manifestările grupărilor ultras, însă dacă se obţin date de interes pentru instituţiile cu atribuţii pe ordine publică, acestea sunt furnizate cu celeritate, aşa cum s-a întâmplat în cazul protestelor din data de 1 februarie din Capitală", mai scrie SRI

UPDATE 00.55 Manifestaţia din Piaţa Victoriei din Capitală s-a încheiat, la ora 00.40, incidentele luând sfârşit după o zi de proteste care au început la ora 9.00 şi au atins punctul culminant la ora 21.00, când în faţa sediului Guvernului s-au aflat circa 120.000 de demonstranţi.

Mai multe persoane au fost reţinute, până la această oră, în urma incidentelor din Piaţa Victoriei, unde forţele de ordine au fost atacate de către grupuri izolate de persoane, care au aruncat cu petarde, cu torţe, cu fumigene şi cu diverse obiecte contondente.

Secretarul de stat Raed Arafat a precizat, joi, la Antena 3, că un număr de doi protestatari au fost răniţi şi spitalizaţi, precum şi trei jandarmi, dar cu toţii se află în afara pericolului. El a precizat că jandarmii au suferit leziuni după ce au fost atacaţi cu petarde şi cu cărămizi, iar unul dintre ei a inhalat gaze lacrimogene. Bilanţul anterior era de doi jandarmi răniţi şi doi civili.

UPDATE 00.35 Un bărbat a fost arestat cu o sacoşă plină de cocktailuri Molotov. Acesta susţine că „un prieten i-a dat 50 de lei ca să vină cu ele în Piaţa Victoriei”.

Realitatea.net confirmă această informaţie, scriind: „Ultraşii au avut intenţia să folosească cocktail-uri molotov, existând fotografii în acest sens”.

UPDATE 00.34 Peste 100 persoane au fost reţinute şi audiate, scrie Realitatea, care precizează că o parte dintre ei au recunoscut că au fost plătiţi şi au precizat cine sunt persoanele care le-au dat banii. 

UPDATE 00.26 Mai multe discuţii de pe grupuri ale suporterilor de fotbal arată că aceştia s-ar fi organizat pentru a deturna protestele paşnice.

protest discutie suporteri

UPDATE 00.20 Jandarmii au lansat o nouă ofensivă asupra ultraşilor, încercând să îi îndepărteze pe aceştia de piaţă. 

UPDATE 00.19 Şase persoane au fost reţinute, iar patru jandarmi au fost răniţi, aceştia fiind duşi la Spitalul Floreasca, scrie Realitatea TV. 

Ultraşii reţinuţi au fost audiaţi chiar în sediul Guvernului, potrivit sursei citate.

UPDATE 00.10 Ultraşii continuă atacul asupra jandarmilor, cu pietre şi petarde. Ei încearcă să se întoarcă în Piaţa Victoriei. 

UPDATE 23.49 În Piaţa Victoriei din Bucureşti mai protestează, la această oră, circa 1.000 de oameni.

La această oră mai au loc ciocniri sporadice între jandarmi şi un grup ce circa 200 de persoane aflate pe Calea Victoriei. Ele aruncă, din când în când, cu bulgări de zăpadă şi sticle, în timp ce jandarmii ripostează cu gaze lacrimogene, scrie News.ro.

UPDATE 23.43 Imagini cu cei care au aruncat cu petarde: 

UPDATE 23.38 Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat la Antena 3 că au fost pregatite echipaje de intervenţie de la SMURD. 

Au fost transferaţi un jandarm şi un protestatar şi vor mai fi duşi la spital încă un jandarm şi un protestatar, a declarat el.

UPDATE 23.25 un stand publicitar a fost incendiat pe Calea Victoriei, iar pompierii intervin pentru stingerea focului. 

Panoul publicitar cuprins de flăcări este amplasat la intrarea pe Calea Victoriei, lângă staţia de metrou.

Tot în acea zonă, au avut loc noi incidente provocate de câteva dintre persoanele din grupul violent, care reuşiseră să fugă pe Calea Victoriei, în zona blocurilor. Acolo, aceştia au aruncat cu sticle şi cu bulgări de zăpadă în jandarmi, care au intervenit din nou cu gaze lacrimogene.

violente protest mircea barbu

UPDATE 23.23 În piaţă au rămas circa 2.000 de oameni care manifestează paşnic. Mulţimea s-a retras pe bulevardele Mihalache şi Aviatorilor, după ce jandarmii au dat cu gaze lacrimogene în zona Antipa, scrie HotNews.

Potrivit sursei citate, grupurile de ultraşi s-au dus pe Calea Victoriei şi au continuat să arunce de acolo cu petarde în manifestanţi. Jandarmii s-au deplasat dupa ultraşi spre agenţia Tarom de pe Buzeşti.

UPDATE 23.21 Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri, la Antena 3, că un jandarm a fost rănit în urma altercaţiilor din Piaţa Universităţii, el fiind transportat la Spitalul Floreasca unde se află sub îngrijire medicală şi este în afara pericolului, iar alţi membri ai forţelor de ordine au fost răniţi uşor, dar au revenit în dispozitiv.

Ministrul de Interne a spus că, din informaţiile ei, un singur jandarm a fost rănit, el fiind transportat la Spitalul Floreasca, dar din informaţiile ei se află sub îngrijire medicală şi "îşi va reveni".

Ea a precizat că şi alţi jandarmi au fost răniţi, dar au primit îngrijiri la faţa locului şi au revenit în dispozitiv.

Carmen Dan a făcut un apel la manifestanţi să părăsească Piaţa Victoriei şi să se delimiteze de grupul de "huligani" care provoacă violenţe.

Ministrul de Interne a adăugat că sunt peste 1.000 de jandarmi în piaţă în acest moment.

UPDATE 23.14 Majoritatea manifestanţilor din Piaţa Victoriei au plecat, în jurul orei 22.30, în grupuri de sute de persoane, în timp ce aproximativ 30.000 de oameni continuă protestele, la această oră. 

Mulţi protestatari au plecat după ce un grup de oameni a aruncat spre jandarmi cu petarde şi torţe, iar forţele de ordine au lansat gaze lacrimogene.

Circa 30.000 de oameni continuă, însă, protestele, scandând: "Nu aşa!", "Fără violenţă".

UPDATE 23.12 Forţe de la Brigada Specială de Intervenţie şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au ajuns în Piaţa Victoriei, în urma incidentelor provocate de două grupuri izolate de câteva zeci de persoane care au aruncat spre jandarmi cu petarde, cu torţe şi cu sticle. 

O persoană din grupul violent a fost ridicată şi dusă în curtea Guvernului, în timp ce incidentele continuă. 

UPDATE 23.07 Cei care au iniţiat violenţele ar face parte din galeriile echipelor Rapid şi Dinamo, care veneau de la un meci de handbal, potrivit Realitatea. 

Sursa citată transmite că agitatorii ar fi fost antrenaţi în această dimineaţă să compromită ptotestele la Rin Grand Hotel, deţinut de fraţii Negoiţă, membrii marcanţi ai PSD.

Manifestanţii paşnici consideră că această instigare este o contra-manifestaţie a PSD.

UPDATE 23.05 Cineva a aruncat chiar în mijlocul mulţimii paşnice cu o petardă şi a speriat lumea. O parte însemnată a pieţei s-a golit după ce a fost aruncată petarda, scrie HotNews.

Cordonul de jandarmi a înaintat la câteva zeci de metri de gardul guvernului, însă violenţele continuă. Se atuncă în continuare cu petarde şi cu sticle.

UPDATE 22.47 Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române, anunţă că mai mulţi jandarmi au fost răniţi.

El sfătuieşte oamenii să părăsească Piaţa Victoriei şi să se delimiteze de instigatori.

      

UPDATE 22.38 Un grup de manifestanţi din Piaţa Victoriei aruncă cu sticle, cu torţe şi cu petarde spre jandarmi, la ora transmiterii acestei ştiri. Jandarmii au dat cu gaze lacrimogene către protestatarii instigatori.

Incidentele au fost provocate de un grup de aproximativ 40-50 de persoane aflate în faţa intrării principale a Guvernului. Aceştia au foarte multe torţe, sticle şi petarde, pe care le aruncă spre jandarmi. În acelaşi timp, grupul strigă spre restul manifestanţilor "Nu aşa!".

Mai multe persoane au fost imobilizate de către jandarmi, în timp ce mulţimea huiduie.

Incidentele la manifestaţia din Piaţa Victoriei au început în jurul orei 21.00, fiind provocate de acest grup de 40-50 de persoane, dar şi de un altul, aflat în capătul bulevardului Iancu de Hunedoara, existând informaţii că aceştia ar face parte din galeriile echipelor Steaua şi Dinamo.

Restul mulţimii strigă: „Nu suntem cu voi”, „Fără violenţă” şi „Nu aşa”. 

S-a facut scut uman între jandarmi şi ultraşi. Oameni paşnici, participanţi la protest, au încercat să împiedice violenţele

În faţa sediului Guvernului jandarmii au format un cordon care a reuşit să îndepărteze mulţimea de clădirea Palatului Victoria.

La acest moment, mare parte dintre manifestanţii paşnici din faţa clădirii Guvernului plecaseră.

violente protest foto ovidiu vanghele
violente protest foto ovidiu vanghele

FOTO Ovidiu Vanghele

UPDATE 22.25 Se aruncă petarde spre jandarmi. Aceştia nu reacţionează deocamdată.

UPDATE 22.23 Jandarmeria face apel către protestatarii din Piaţa Victoriei să se manifeste ”în limite normale”, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, precizând că în mulţime sunt persoane care aruncă spre jandarmi cu obiecte pirotehnice şi cu obiecte contondente, iar cei care observă astfel de persoane să se delimiteze de acestea, scrie News.ro.

”Sunt persoane care se manifestă în limite normale, dar sunt şi unele care aruncă spre jandarmi cu obiecte pirotehnice şi cu obiecte contondente. Facem apel către cei care observă astfel de manifestanţi să se delimiteze de ei. În continuare vom avea aceeaşi atitudine, dar este important să prevenim orice fel de incidente şi să ne asigurăm că toţi aceşti oameni vor ajunge acasă în siguranţă”, a declarat Enache. 

El a sublinat că Jandarmeria nu face estimări publice privind numărul manifestanţilor pentru că nu are la dispoziţie instrumentele ”pentru astfel de estimări care să nu poată fi contrazise”.  

”Estimările noastre sunt empirice şi pur operative, făcute doar pentru a le comunica reprezentanţilor Jandarmeriei care stabilesc numărul de dispozitive”, a mai spus reprezentanţul Jandarmeriei Bucureşti. 

UPDATE 22.02 Deşi s-au înregistrat câteva incidente minore atunci când un grup de tineri au aruncat cu petarde şi fumigene spre cordonul de jandarmi, protestul continuă să fie unul paşnic. În Piaţă, oamenii dezbat ideea unei greve generale pentru vineri.

protest piata victoriei foto mircea barbu

UPDATE 21.55 Un reprezentant al Jandarmeriei s-a adresat mulţimii, din faţa intrării principale a Guvernului, spunându-le manifestanţilor că participă la o acţiune ilegală de protest.

"Vă recomandăm să respectaţi legea, să nu recurgeti la acte de vjolenţă. Atenţiune, activitatea dumneavostră este ilegală, participaţi la o manifestare publică neutorizată, vă rugăm să respectaţi legea!", a fost anunţul făcut prin portavoce de către reprezentantul Jandarmeriei. 

Din acel moment, mulţimea a început să huiduie. 

Anunţul a avut loc după ce câţiva protestatari au aruncat din mulţime cu mai multe petarde în curtea Guvernului, dar şi cu o fumigenă, în timp ce alţi manifestanţi au aruncat cu sticle pline cu pietre spre gardul de la intrarea principală a Executivului. 

UPDATE 21.35 Jandarmii care însoţesc mulţimea de manifestanţi de la Cluj au intonat ”Deşteaptă-te române” alături de aceştia.

UPDATE 21.30 Circa 150.000 de oameni protestează în Piaţa Victoriei din Capitală, în timp ce alţi 200.000 de manifestanţi au ieşit în stradă în mai multe oraşe din ţară.

Protest la Piata Victoriei in seara zilei de 1 februarie 2017 FOTO Dorin Constanda

FOTO Dorin Constanda 

La această oră, manifestanţii din centrul Capitalei huiduie, fluieră şi bat în tobe. La un moment dat, s-au auzit mai multe petarde în mijlocul mulţimii, urmate de scandarea: "Fără violenţă". Una dintre petarde a ajuns în apropierea unui grup de jandarmi, care, însă, nu au reacţionat.

Ieşirea de la metrou se desfăşoară, în continuare, cu dificultate în zonă. Mulţi călători au preferat să ia trenul în alte direcţii, văzând că ieşirea este greoaie.

Garniturile de tren au fost retrase după vârful de trafic, dar pentru că, în loc să scadă, numărul călătorilor creşte, au fost repuse în circulaţie mai multe garnituri, care să facă faţă traficului spre Piaţa Victoriei.

Proteste Bucuresti 1 februarie FOTO Cristian Delcea

FOTO Dorin Constanda 

UPDATE 21.15 Incidente la manifestaţia de la sediul Guvernului

Mai mulţi protestatari au aruncat cu sticle pline cu pietre spre gardul de la intrarea principală a Guvernului, iar unii au aruncat cu petarde în curtea Guvernului, dar şi cu o fumigenă. Imediat, mulţimea a început să strige "Fără violenţă". În urma incidentului, o persoană a fost ridicată de jandarmi şi dusă în curtea Palatului Victoria. 

În Piaţa Victoriei continuă să ajungă sute de oameni, fiind arhiplină zona dintre arterele Barbu Catargiu şi Iancu de Hunedoara. De asemenea, sunt oameni care protestează şi pe Calea Victoriei, bulevardele Ana Ipătescu şi Aviatorilor şi pe Şoseaua Kiseleff, întrucât capacitatea Pieţii Victoriei este de 50.000 de oameni. 

UPDATE 21.00 Într-o oră, numărul protestatarilor din Bucureşti a crescut, de la 100.000 la 150.000, iar la metrou la Piaţa Victoriei e blocaj: oamenii nu mai reuşesc să iasă la suprafaţă. 

În toată ţara au loc proteste în peste 30 de oraşe. 

Protest la Piata Victoriei in seara zilei de 1 februarie 2017 FOTO Dorin Constanda

FOTO Cristian Delcea / Adevărul  

UPDATE 20.50 În jur de 1.000 de români protestează la Londra, în faţa Institutului Cultural Român.  

Protest Londra FOTO Ion George-Alexandru

FOTO Ion George-Alexandru

UPDATE 20.40 La aproape o zi de la adoptarea de către Guvern a unei ordonanţe de modificare a codurilor penale, aproximativ 200.000 de oameni din toată ţara au ieşit în stradă să-şi strige nemulţumirea.

Un protestatar care a sărit gardul în curtea Guvernului a fost reţinut de jandarmi cu puţin timp în urmă. În mijlocul mulţimii, un manifestant a aprins o torţă, iar un altul a aruncat o petardă. 

Piaţa Victoriei din Bucureşti a devenit neîncăpătoare, fiind extrem de dificil pentru oamenii de la metrou să iasă la suprafaţă, aceştia protestând în subteran. 

UPDATE 20.30 Un protestatar din Bucureşti i-a întrebat pe jandarmi „de ce stau cu faţa spre oameni, şi nu spre Guvern, că şi ei reprezintă oamenii“

Protest in Bucuresti 1 februarie FOTO Mircea Barbu

Bulevardul Magheru este ocupat în totalitate, până după Piaţa Romană. Kisseleff  este închis de la Arcul de Triumf spre Piaţa Victoriei, iar bucureştenii continuă să sosească în număr mare la protest.

UPDATE 20.20 Câteva zeci de persoane au ieşit să protesteze şi la Ambasada României din Paris 

UPDATE 20.10 Numărul celor care protestează în Piaţa Victoriei din Capitală faţă de modificările codurilor penale este estimat 100.000 de oameni, iar lumea continuă să vină în piaţă. La nivel naţional. au ieşit în stradă în jur de 180.000 de oameni. Nu se circulă pe Bulevardele Iancu de Hunedoara şi Paris şi nici de la Romană la Victoriei.

Circulatie blocata proteste bucuresti 1 februarie FOTO Mircea Barbu

România este ţara europeană din care s-au făcut cele mai multe live video-uri pe Facebook, în timpul protestelor de miercuri seară, potrivit hărţii live a reţelei sociale. Potrivit hărţii Facebook, în Bucureşti s-au făcut cele mai multe filmări, unele dintre acestea fiind în topul celor mai vizualizate filme la nivel mondial, cu peste 40.000 de vizualizări în timp real. 

UPDATE 19.50 Numărul celor care protestează în Piaţa Victoriei se apropie de 60.000.

La staţia de metrou Piaţa Victoriei este foarte aglomerat. Reprezentanţii Metrorex au precizat pentru News.ro că metroul lucrează la capacitate maximă, fiind oricum vârf de trafic. Numeroşi oameni continuă să se îndrepte către Piaţa Victoriei, ocupată în totalitate.

UPDATE 19.40 Ultimele estimări arată că în jur de 50.000 de oameni se află în Bucureşti. Palatul Victoria este păzit de impresionante forţe ale poliţiei şi jandarmeriei. Nu se circulă pe bulevardele Iancu de Hunedoara, Lascăr Catargiu, Nicolae Titulescu, Aviatorilor, pe Şoseaua Kiseleff şi pe Strada Paris.

UPDATE 19.20 Numărul protestatarilor din Bucureşti creşte rapid, în faţa Guvernului fiind acum în jur de 30.000 de oameni. În plus, oamenii continuă să se îndrepte în grupuri mari spre Guvern, dinspre metrou ieşind constant oameni care se alătură protestului. 

oameni la metrou

Imagine de la metrou

UPDATE 19.00 Sunt peste 15.000 de oameni la Guvern. 

Proteste de amploare au loc şi în ţară:

  • la Timişoara, numărul manifestanţilor adunaţi în Piaţa Operei din Timişora este de peste 15.000. Este cel mai mare protest care a avut loc la Timişoara în ultimii 27 de ani. Oamenii strigă: „Abrogaţi şi plecaţi”. 
  • La Cluj-Napoca, circa 30.000 de oameni sunt în stradă şi scandează ”Haideţi cu noi!”, ”Nu vă fie frică, poporul se ridică”, ”Dragnea, nu uita, România nu e a ta!”, ”Uniţi, salvăm toată România!”. Mulţimea se află în faţa Teatrului Naţional din Cluj-Napoca.
  • la Iaşi, peste 15.000 de ieşeni protestează acum pe străzi. După ce au plecat din Piaţa Unirii, pe Bulevardul Ştefan cel Mare, manifestanţii s-au oprit în faţa sediului PSD unde au scandat împotriva liderilor partidului. Oamenii continuă marşul prin oraş şi-i invită pe cei din case să li se alăture.
  • în Sibiu, peste 20.000 de oameni au ieşit în stradă în Sibiu, după cum arată Turnul Sfatului. Oamenii mărşăluiesc pe bulevardele principale din oraş şi cer alegeri anticipate.
  • La Constanţa, numărul protestatarilor a crescut la 5.000. Celor prezenţi la plecarea în marş li s-au alăturat şi alţi constănţeni. 
  • La Alba Iulia, numărul manifestanţilor a crescut la circa 4.000. Oamenii au plecat în marş prin oraş şi cântă imnul naţional.  
  • la Braşov protestatarii au ajuns în Centrul Civic, numărul lor depăşind acum 8000. Ei vor mărsălui în continuare spre Calea Bucureşti.
  • la Craiova, peste 4.000 de protestatari au plecat din Piaţa Mihai Viteazul către Primăria Craiova.
  • La Baia Mareoamenii s-au împrăştiat după ce numărul a ajuns la aproape 4000, în jurul orei 20.00
  • La Suceava, protestul s-a încheiat. 2.000 de oameni au ieşit în stradă. Jandarmii i-au împiedicat pe oameni să protesteze în faţa sediului PSD
  • în Galaţi coloana de manifestanţi pornită de la Prefectura Galaţi pe strada Brăilei a ajuns la Palatul de Justiţie unde scandează lozinci contra Guvernului. Sunt peste 3.000 de oameni la miting, fiind cel mai mare protest din Galaţi de la Revoluţie încoace.
  • Circa 1500 de oameni sunt adunaţi acum în centrul oraşului, pe scuarul de lângă Teatrul Dramatic, pe trotuarul din faţa Prefecturii şi pe strada Domnească, pe care traficul este blocat.
  • la Satu Mare numărul manifestanţilor a ajuns la circa 500. 
  • la Tulcea, peste 1.000 de oameni au ieşit în Piaţa Civică, apoi au plecat în marş pe străzile oraşului, până la Casa de Cultură şi Prefectură.
  • La Brăila, cei peste 700 de protestatari care au participat la miting au revenit în Piaţa Independenţei, după ce au trecut pe la sediul PSD, scandând lozinci împotriva acestui partid. Lumea deja a început să plece către casă.
  • la Arad, câteva mii de de oameni au mărşăluit pe străzi, dar nu au fost incidente, iar protestul a fost unul paşnic.
  • la Turnu Severin circa 500 de oameni s-au adunat în faţa Prefecturii, înarmaţi cu pancarte pe care scrie „Prostia ucide”, „Marţea neagră, again”, „Refuz acest abuz”, „Mai am un singur dor, Dragnea scriitor” ori „În democraţie hoţii stau la puşcărie”.
  • la Buzău,  peste 300 de persoane au protestat în centrul oraşului. Protestul s-a încheiat în jurul orei 20.45.
  • Piteşti a fost scena unor proteste la care au participat peste 2.000 de oameni, nemulţumiţi de măsurile luate de Guvernul României privind modificarea Codului Penal.
  • La Zalău, cei circa 1.000 de manifestanţii au protestat în cea mai amplă acţiune de acest gen din ultimii 27 de ani. Protestul s-a încheiat cu puţin înainte după ora 21.00, însă zălăuanii sunt hotărâţi să-şi strige şi mâine nemulţumirea faţă de ordonanţa de urgenţă.
  • la Focşani, 400 de persoane s-au adunat în Piaţa Unirii, la protest 
  • La Bistriţa, numărul protestatarilor a trecut de 3.000. Protestatarii au făcut un tur al oraşului, oprindu-se în faţa sediului PSD unde au continuat să scandeze lozinci anti-Guvern. 
  • la Botoşani protestele vor începe la ora 18.00 în Piaţa Revoluţiei 
  • Aproximativ 100 de persoane au protestat miercuri în Olt, protestatarii mărşăluind pe traseul Prefectura Olt - Vâlcea (cu oprire în faţa sediului PSD, unde s-a strigat câteva minute „Hoţii!“) - Casa Tineretului - din nou Vâlcea - Zahana - ACR - Spital, Esplanadă - Prefectură.
  • La Vaslui, zeci de persoane s-au adunat în Centrul Civic şi au protestat împotriva Guvernului. Şi la Bârlad, peste 200 de persoane au protestat şi în centrul municipiului. 
  • La Piatra Neamţ, peste 1000 de nemţeni au ieşit miercuri seară, 1 februarie, în centrul municipiului pentru a protesta împotriva deciziilor luate de Guvern în şedinţa din seara precedentă. 
  • În Teleorman, acasă la Liviu Dragnea, aproximativ 100 de alexăndreni s-au adunat pe platoul din faţa Casei de Cultură din Alexandria pentru a protesta împotriva ordonanţelor adoptate marţi, la ceas de seară, de Guvernul Grindeanu. Protestatarii s-au oprit şi la conacul lui Dragnea de pe strada Ion Creangă.
  • La Ploieşti, peste 4.000 de ploieşteni au protestat în stradă. Ei au făcut un tur de la Palatului Administrativ către sediul PSD şi apoi din nou către centrul oraşului.
  • La Târgovişte, peste 1.000 de oameni au cerut dreptate în stradă. Sediul PSD a fost huduit minute în şir. "Dragnea nu uita, România nu-i a ta".

UPDATE 18.45 Cei aproximativ 10.000 de oameni din Bucureşti scandează „Abrogaţi şi-apoi plecaţi!“. Odată cu înmulţirea numărului de protestatari a fost suplimentat şi numărul de forţe de ordine: pe lângă poliţişti şi jandarmi au venit şi scutierii, dar protestul este paşnic. 

De la Piaţa Romană la Piaţa Victoriei maşinile nu mai circulă.

UPDATE 18.35 Câţiva manifestanţi au forţat gardurile de protecţie, încercând să ajungă în curtea Guvernului. 

În Piaţă, o companie de telefonie mobila a instalat o celulă de suplimentare a reţelei. 

    

UPDATE 18.28 Piaţa Victoriei este blocată de cei aproximativ 6.000 de oameni, circulaţia fiind blocată pe ambele sensuri. Toate bulevardele din jurul Pieţei Victoria au fost, de asemenea, închise. 

    

UPDATE 18.15 Jurnaliştilor acreditaţi la Guvern li s-a cerut de către reprezentanţii Serviciului de Protecţie şi Pază să părăsească Palatul Victoria, pentru siguranţa lor. Toate intrările din Guvern au fost blocate şi asigurate şi, la această oră, angajaţii Guvernului au părăsit Palatul Victoria.

UPDATE 18.05 Trei bărbaţi care au fost văzuţi consumând băuturi alcoolice în Piaţa Victoriei din Bucureşti au fost rugaţi de protestatari să plece din mulţime, ei temându-se să nu fie instigatori. Jandarmii au intervenit pentru a-i îndepărta şi i-au amendat pentru consum de băuturi alcoolice, fapt interzis la manifestaţiile publice.

Numărul manifestanţilor a crescut la peste 5.000 de oameni, jandarmii încearcând să mărească spaţiu alocat protestatarilor. Oamenii cer Guvernului să abroge ordonanţa care modifică Codul Penal. 

UPDATE 17.45 În jumătate de oră numărul manifestanţilor din Bucureşti a crescut de la 2.500 la aproape 4.000. Mulţi oameni vin în grupuri de 50-60 de persoane de la metrou. Forţele de ordine au adus garduri suplimentare în mijlocul Pieţei Victoria, fiind montate şi pe trotuarul din faţa Guvernului. De asemenea, sediul Guvernului e înconjurat de foarte multe maşini ale Jandarmeriei. 

UPDATE 17.15 Numărul oamenilor care protestează în faţa Guvernului creşte rapid: în jur de 2.500 de oameni sunt în Piaţa Victoriei. 

UPDATE 17.00 Mai multe proteste ca urmare a adoptării de către Guvern a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea codurilor penale sunt anunţate, miercuri seară, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, la care şi-au anunţat participarea mii de oameni. Aproximativ două mii de persone au ieşit în stradă în Capitală şi Timişoara şi în cursul zilei.

„Pentru viitorul copiilor noştri! Pentru o Românie cu bun simţ! Cu bun simţ trebuie să şi protestăm!” se arată într-un anunţ pe Facebook, privind un nou protest programat să înceapă miercuri seară, la ora 19.00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, la care şi-au anunţat prezenţa 26.000 de persoane.

Numărul protestatarilor în Piaţa Victoriei începe să crească, grupuri de oameni îndreptându-se spre Guvern. 

    

UPDATE 16.40 Protest al parlamentarilor PNL şi USR în plenul Senatului

Senatorii PNL şi USR au protestat în deschiderea primei şedinţe de plen a Senatului din actuala sesiune parlamentară, afişând pancarte cu mesaje la adresa majorităţii şi bătând cu pumnii în bănci. Protestul a izbucnit după ce preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a întrerupt discursul senatorului USR Vlad Alexandrescu. Fostul ministru al Culturii a vrut să critice majoritatea pentru adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale.

Deputaţi din partea USR şi PNL protestează faţă de adoptarea ordonanţei de urgenţă privind graţierea şi modificarea codului penal de catre Guvernul Romaniei în prima şedinţă ordinară a Camerei Deputaţilor din anul 2017 în Bucuresti 1 februarie 2017 F

UPDATE 16.35 Un şofer aflat în drum spre Bucureşti a remarcat pe traseu coloane de microbuze cu jandarmi şi autovehicule MAI ce se îndreptau spre Capitală, postând mai multe fotografii pe Facebook

captura

De asemenea, la metrou, unii oameni discută că se fac chemări la o contramanifestaţie, ca să se vadă că şi PSD are susţinători. 

UPDATE 16.30 Tot mai multe persoane aduc manifestanţilor din faţa Guvernului apă şi gustări, 

UPDATE 15.35 Mobilizare pe reţelele sociale pentru pregătirea protestului de diseară din Capitală: se oferă ceaiuri calde, supe, cazare. 

În Piaţa Victoriei, mai multe afaceri au anunţat că vor oferi ceauri gratuite şi mâncare celor care ies să protesteze. Toate ajutoarele pentru manifestanţi sunt centralizate într-un document pe care-l găsiţi aici, potrivit start-up.ro.

Atelier Pinion spune că dacă vii cu o poză cu tine de la protest ai o cafea gratuită din partea lor.

UPDATE 14.20 În jurul orei 14.00, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a încercat să facă declaraţii de presă cu privire la cele două ordonaţe însă nu a fost lăsat de mai mulţi membri USR. Aceştia s-au aşezat în spatele lui cu pancarte pe care scria „Ruşine“.

protest iordache usr rusine

UPDATE 14.00 Protestul din Timişoara, la care au participat aproximatv 500 de persoane, s-a încheiat, după ce o delegaţie a manifestanţilor a discutat cu prefectul judeţului, transmiţându-i acestuia că vor retragerea ordonanţei privind modificarea codurilor penale. Manifestanţii au anunţat că se vor aduna din nou miercuri seară.

UPDATE 13.25 Peste 2.000 de bucureşteni protestează, la această oră, în Piaţa Victoriei.

UPDATE 13.15 Aproximativ 500 de persoane, majoritatea tineri, protestează, la ora transmiterii acestei ştiri, la Timişoara, în faţa Prefecturii Timiş, faţă de deciziile de miercuri seară ale Guvernului, protestatarii cerând demisia membrilor Executivului.

UPDATE 12.55 Sindicaliştii de la Cartel Alfa au anunţat că sunt solidari cu protestatarii din Piaţa Victoriei.

UPDATE 12.50 Mai mulţi tineri împart cetăţenilor prezenţi în faţa Guvernului ceai şi cafea.

Nici românii din străinătate nu au rămas indiferenţi la evenimentele din ţară. La ora 18.00 (ora 20.00 - ora României) şi-au dat întâlnire în faţa Institutului Cultural Român din Londra, pentru a protesta faţă de decizia Guvernului de a modifica legislaţia penală.

UPDATE 12.05 Un om de afaceri care deţine două hosteluri în Capitală a venit cu iniţiativa de a oferi cazare gratuită, 130 de locuri, pentru cei care vor să vină în aceste zile la protestele care se vor desfăşura în Bucureşti. Oferta a fost postată pe Facebook şi în doar o oră a stârnit mii de like-uri şi de share-uri.

UPDATE 12.00 În mediul virtual au fost publicate numerele de telefon ale unor politicieni (Dragnea, Grindeanu, Shhaideh, Iordache, Meleşcanu, Vulpescu, Carmen Dan etc), alături de mesajul: „Poate că ei se simt singuri şi au nevoie de încurajarea voastră“.

UPDATE 11.00

protest victoriei foto mihai voinea

Se scandează „Noaptea, ca hoţii!“, „Zi de zi, aici vom fi!“ şi „În pauza de cafea, veniţi puţin încoa'!“ Manifestanţii au pancarte cu mesaje precum „Dragnea, groparul ţării“, „Vă vedem“, „Tura de dimineaţă“.

UPDATE 10.55 Numărul manifestanţilor din Piaţa Victoriei continuă să crească, la ora transmiterii acestei ştiri în faţa Guvernului fiind peste 1.500 de persoane care cer demisia Guvernului, după adoptarea, în noaptea de marţi spre miercuri, a Ordonanţei de Urgenţă privind modificarea codurilor penale. Oamenii scandează „Hoţii”, iar unii dintre ei au venit cu tobe şi vuvuzele. 

UPDATE 10.15 Un cetăţean aflat la volanul unui Porsche le-a strigat protestatarilor, în timp ce aştepta la semafor: „Mergeţi la muncă!“. Răspunsul oamenilor din Piaţa Victoriei: „Din muncă cinstită ţi-ai cumpărat maşina asta sau din şpagă?“. Pe de altă parte, majoritatea şoferilor care trec prin Piaţa Victoriei claxonează şi scot mâna pe geam în semn de susţinere faţă de protestatari.

UPDATE 9.55 Numărul protestatarilor din Piaţa Victoriei este în continuă creştere, la această oră peste 1.000 de oameni cerând demisia Guvernului.

În Piaţa Victoriei sunt şi multe femei care au venit la protest împreună cu copiii lor.

protest victoriei foto mihai voinea

UPDATE 9.30 Câteva sute de bucureşteni s-au adunat, la această oră, în faţa Guvernului.

După ce mii de oameni au protestat spontan aseară în marile oraşe, furioşi că Guvernul a adoptat, prin Ordonanţă de Urgenţă, proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi modificarea Codurilor Penale, astăzi se anunţă noi manifestaţii. 

„Au dat legea mişeleşte, noaptea, au minţit că vor discuta doar despre Buget în seara asta. Au încălcat Art. 40, alin. 2 din Constituţie. Iar din acest motiv, acest guvern trebuie sa plece“, este mesajul publicat pe Facebook.

Primul protest este anunţat la ora 9.00, în faţa Guvernului, şi deja bucureştenii au început să se adune. 

„Invităm lumea din restul României să se alăture la Bucureşti, pentru a scăpa de acest coşmar. Începând de azi, studenţii au gratuit transportul cu trenul, deci este şi mai uşor să ajungă în Bucureşti“, se mai arată în mesajul publicat pe Facebook.

Organizatorii menţionează că cei care nu pot ajunge la protestul programat dimineaţă sunt aşteptaţi de la ora 18.00, tot în Piaţa Victoriei.

Un alt protest a mai fost anunţat pentru duminică, de la ora 17.00, în Piaţa Universităţii.

Noi proteste şi în ţară

Pe reţelele sociale a fost deja convocat un mou miting în Galaţi, pentru data de miercuri, 1 februarie, ora 17.00, în faţa Prefecturii Galaţi. De data aceasta se anunţă o prezenţă mult mai numeroasă, iar agenda protestului este deja mai complexă, dat fiind că ţinta nu mai este Ordonanţa de Urgenţă, ci chiar Guvernul Grindeanu, a cărui demisie este cerută vehement.

Şi la Alba sute de participanţi sunt aşteptaţi miercuri, începând cu ora 18.00, în faţa sediului Prefecturii Alba.

După ce au protestat spontan marţi noaptea mai bine de patru ore pe străzile Clujului, oamenii au anunţat că şi azi, 1 februarie, se vor întoarce în Piaţa Unirii în jurul orei 19.00, fiind foarte revoltaţi de modul în care Guvernul a modificat legislaţia penală.

Pe reţelele de socializare, cetăţenii sunt chemaţi să protesteze în centrul municipiului Piatra Neamţ începând de miercuri, 1 februarie, faţă de guvernul PSD, după deciziile de modificare a Codului Penal luate în şedinţa de marţi, 31 ianuarie.

După ce au protestat spontan marţi noaptea în centrul Sucevei, oamenii au anunţat că şi azi, 1 februarie, se vor întoarce în faţa Prefecturii Suceava, în jurul orei 17.00, fiind foarte revoltaţi de modul în care Guvernul a modificat legislaţia penală.

Modificarea legislaţiei penale printr-o ordonanţă de urgenţă a scos deja bistriţenii de două ori în stradă şi o va mai face. Protestatarii care au protestat marţi noaptea în faţa Instituţiei Prefectului şi mai apoi în faţa sediului PSD au anunţat că vor ieşi în stradă şi miercuri, începând cu ora 15:00.

FOCŞANI: Pe reţelele de socializare, cetăţenii sunt chemaţi la protest faţă de guvernul PSD, după deciziile de modificare a Codului Penal luate în şedinţa de marţi, 31 ianuarie.

Se reiau manifestaţiile de stradă pentru apărarea statului de drept. Timişorenii se strâng, la ora 12.00, la Prefectură

SATU MARE: 40 de persoane au protestat marţi seară şi mult mai multe se anunţă să ia parte la protestul anunţat pentru miercuri seara. Acesta a fost promovat în mediul online şi a trezit interesul a peste 160 de oameni.

Un nou protest s-a anunţat la Sibiu pentru ziua de miercuri, 1 februarie, de la ora 19.00, în Piaţa Mare a oraşului.

Protest paşnic faţă de dictatura roşie! Cu acest îndemn sunt chemaţi brăilenii la o adunare de protest care este programată pentru astăzi, între orele 17.00 - 20.00. Zeci de oameni au confirmat deja prezenţa, indignaţi de felul cum Guvernul Grindeanu a adoptat ordonanţa de modificare a Codului Penal.

Un nou protest se anunţă în Baia Mare în această seară. Evenimentul este anunţat pentru ora 19.30 în Piaţa Revoluţiei. Noaptea trecută peste 200 de oameni au ieşit în stradă, după ce Guvernul a adoptat Legea Amnistiei şi a Graţierii.

Un protest de amploare se anunţă, miercuri, la Iaşi. Mii de persoane şi-au anunţat deja prezenţa

Şi la Braşov sunt anunţate noi proteste, după ce şi azi noapte braşovenii au ieşit în stradă, exprimându-şi nemulţumirea vizavi de adoptarea ordonanţei amnistiei şi graţierii. Duminică, peste 3.000 de oameni au protestat la Prefectură şi în Piaţa Sfatului.

Sălăjenii se pregătesc să iasă în stradă în această după-amiază, în semn de protest faţă de decizia Guvernului Grindeanu de a modifica, prin ordonanţă de urgenţă, legea penală.

Buzoienii se mobilizează pe reţelele de socializare să protesteze, după ce Guvernul a adoptat, prin Ordonanţă de Urgenţă, proiectul de lege privind graţierea unor pedepse şi modificarea codurilor penale. Evenimentul creat pe Facebook anunţă proteste în fiecare seară, începând de astăzi până duminică.

CONSTANŢA: Oamenii sunt hotărâţi să iasă în stradă până la îndreptarea legislaţiei penale, care a fost modificată în seara de marţi, 31 ianuarie, de Guvernul PSD, în favoarea corupţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite