Noi mărturii cutremurătoare din grădiniţa groazei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce poliţiştii au extins ancheta în cazul grădiniţei groazei din centrul Capitalei, mai mulţi părinţi şi foşti angajaţi au decis să dea declaraţii în acest dosar. Mărturiile acestora sunt cutremurătoare şi arată că abuzurile în unitatea de învăţământ care funcţiona ilegal erau la ordinea zilei de ani buni.

Se strânge laţul în jurul directoarei bătăuşe Ioana Neagu de la grădiniţa-fantomă „Flipper Garden” din centrul Capitalei. Asta după ce ancheta a fost extinsă de către ofiţerii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Sectorului 5. Pe lângă acuzaţiile de rele tratamente aplicate minorului care i se aduc directoarei, ea va fi cercetată şi pentru traficarea fără drept a unei profesii, au arătat surse judiciare. Iar asta nu e tot.

Plângerile de la părinţi curg pe bandă rulantă şi, mai nou, inclusiv foşti angajaţi, care au fost martori la abuzurile la care erau supuşi copiii, au decis să depună reclamaţii la poliţie. Totodată, micuţii abuzaţi urmează să fie expertizaţi medico-legale, mai multe solicitări fiind deja înregistrate la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML), după cum au declarat oficiali din instituţie pentru „Adevărul”. În plus, audierile în acest caz vor continua şi joi, când cele cinci familii care au depus deja plângeri dar şi copilaşii, se vor afla din nou în faţa anchetatorilor, pentru a da declaraţii suplimentare în acest dosar.

Însă, în ciuda faptului că subiectul a fost pe agenda publică în ultimele zile, părinţii ai căror copii au fost abuzaţi şi pe care i-au retras de la grădiniţa groazei nu îşi pot explica lipsa de reacţie a celor care îşi lasă, în continuare, odraslele pe mâna Ioanei Neagu şi a angajaţilor săi.

„Nu au existat retrageri. Suntem cinci familii care am depus până acum plângeri la poliţie, este vorba de şase copii abuzaţi. Alţi trei angajaţi au depus plângeri referitoare la modul în care directoarea îi trata pe copii. Sunt şi părinţi care mai spală putina şi ar fi dispuşi să vorbească dar nu au dovezi şi atunci preferă să tacă”, a povestit unul dintre părinţi pentru „Adevărul”.

„Fiicei mele i-a băgat mâncare cu forţa pe gât”

El susţine că fiul său, care a fost abuzat de directoare, încă mai are urme pe braţ după ce a fost smucit de aceasta. De aceea a fost sfătuit de poliţişti să solicite certificat medico-legal pentru demonstrarea agresiunii fizice la care micuţul a fost supus, însă a preferat să facă solicitare doar pentru o evaluare psihologică. „Încerc să îl asigur în fiecare zi că este protejat şi că nu îi va mai face nimeni rău. Îmi pare rău că nu l-am crezut, iniţial credeam că exagerează”, a continuat tăticul, care spune că plătea 1.600 de lei pentru educaţia celor doi copii, ambii înrolaţi la grădiniţa „Flipper  Garden” din cartierul Cotroceni.

Mărturia tăticului este susţinută şi de alţi părinţi care au decis să ia atitudine atunci când au văzut ororile la care erau supuşi şi alţi micuţi, pe lângă ai lor. „A ştiut să ne manipuleze, şi pe noi şi pe copii. Am aflat că nu le dădea apă înainte să meargă la culcare pentru a nu merge la toaletă şi, bieţii copii se prefăceau că dorm, le era frică de camere”, a povestit o altă mamă pentru „Adevărul”, făcând referire la comportamentul Ioanei Neagu.

Şi-a retras fiica după trei ani de la grădiniţa particulară. „Am aflat de la o îngrijitoare că fiicei mele i s-a băgat, cu forţa, mâncare în gură”, a explicat mămica. Însă, spre deosebire de băieţi, care erau bătuţi pe motiv că sunt năzdrăvani, fiicei sale nu i-au fost aplicate astfel de corecţii. „Cel puţin spune că nu îşi aminteşte. Mă bucur că am luat-o la timp de acolo şi că nu mi-am trimis şi băiatul în acelaşi loc”, a explicat femeia.

Cel mai stresant moment pentru copii era serbarea anuală, pentru care pregătirea dura nu mai puţin de două luni, îşi amintesc părinţii. Micuţii erau extenuaţi când ajungeau acasă, iar pentru costumul pe care îl primeau la spectacol erau nevoiţi să achite suma de 450 de lei. „Simţeam că ceva este în neregulă cu copilul meu, l-am ţinut acolo doi ani, dar în iulie 2015 am decis să îl retrag. Nu mi-am dat seama în niciun moment ce se întâmplă în unitatea aia de învăţământ”, a arătat o altă mămică pentru „Adevărul”.

Fostă educatoare: „Îi teroriza pe copii cu urlete şi ţipete”

Martori la orori nu au fost doar copiii, ci inclusiv angajaţii, aleşi pe sprânceană de directoare. Cei mai mulţi proveneau din medii sociale defavorizate, stăteau cu chirie în Bucureşti sau făceau naveta şi depindeau de salariul pe care îl primeau lună de lună. Aşa susţine o fostă educatoare, care a lucrat în grădiniţă în perioada în care unitatea nu avea denumirea „Flipper Garden”, ci „Ioana”.

Atunci, spaţiul nu era la fel de generos, îşi aminteşte angajata. Însă, urletele directoarei erau la fel ca cele de acum. Şi metodele de corecţie erau aceleaşi: pălmuia copiii, îi trăgea de păr sau îi azvârlea din clasă. Un motiv pentru care educatoarea nu a depus până acum plângere la Poliţie, deşi a vrut să facă asta în 2009, atunci când a demisionat, a fost că directoarea susţinea că părinţii sunt cei care îi tolerează un astfel de comportament.

„M-am gândit să o filmez, dar eram convinsă că părinţii ştiau ce le face copiilor. Era în relaţii foarte apropiate cu cei mai mulţi dintre ei şi eram sigură că, dacă le spun, o vor informa de îndată. Ştia cum să intre pe sub pielea lor şi avea mereu acest concept: să nu le spunem acestora nimic negativ, pentru că îşi retrag copiii”, a povestit fosta angajată pentru ziarul „Adevărul”.

Au avut autorizare de la Ministerul Educaţiei între 2008 - 2009

Aceasta a explicat, însă, că în perioada 2008 – 2009, grădiniţa „Ioana” reuşise să obţină o autorizaţie. „I-au cerut să modifice linoleumul şi alte câteva chestiuni minore. Şi a reuşit. Ulterior, eu am plecat din grădiniţă, cu scandal, pentru că m-a tras de mânecă şi mi-a rupt bluza. Profesional, nu avea ce să îmi reproşeze. În schimb, spre deosebire de ceilalţi, mă certam cu ea”, a mai spus angajata. „Ţipătul era la ordinea zilei, copiii urlau şi ei şi nu mai puteam să îi opresc. Era înfiorător”, a conchis angajata.

Curaj: „N-am avut suficient timp pentru a vedea imaginile”

Suprinzător e faptul că deşi imaginile cu directoarea care îi agresează fizic pe copii au făcut turul televiziunilor, ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat ieri că „nu a avut suficient timp pentru a le viziona”. Cu toate acestea, şeful de la Educaţie a catalogat gestul ca fiind inadmisibil.

Inadmisibilă i s-a părut însă şi declaraţia dată de oficial consultantului în comunicare politică Adrian Zăbavă. Acesta a declarat, pentru „Adevărul”, că ministrul are grave probleme de comunicare. „E un subiect emoţional, nu poţi spune aşa ceva. Chiar dacă n-ar fi de competenţa ta, nu poţi să nu exprimi un punct de vedere şi să spui că n-ai văzut imaginile în condiţiile în care subiectul a ţinut agenda publică atâtea zile. E anormal să nu răspunzi pe o astfel de temă”, a precizat Zăbavă.

Liste cu unităţile acreditate şi autorizate, făcute publice

Totuşi, Ministerul Educaţiei le-a cerut inspectoratelor şcolare judeţene să întocmească liste cu unităţile de învăţământ preşcolar acreditate sau autorizate, inclusiv cu cele private, în aşa fel încât părinţilor să le fie uşor să identifice şi grădiniţele-fantomă. În consecinţă, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a publicat ieri o hartă care cuprinde toate aceste informaţii.

Marian Banu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, a declarat că nu poate închide o unitate precum grădiniţa „Flipper Garden” şi că această sarcină îi revine Poliţiei Capitalei. Contactat în repetate rânduri de reporterii „Adevărul”, şeful Poliţiei Capitalei, Marius Voicu, nu a dorit să formuleze un punct de vedere până la închiderea acestei ediţii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite