Noapte albă pentru România: Muzeele din ţară îi întâmpină pe vizitatori cu expoziţii, piese de teatru şi ateliere de creaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Noaptea Muzeelor“, eveniment ajuns la cea de-a X-a ediţie, va avea loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când peste 150 de instituţii muzeale şi organizaţii de cultură şi educaţie din aproximativ 50 de localităţi ale ţării îşi vor deschide porţile pentru vizitatori. În Capitală, în cadrul evenimentului vor fi organizate concerte, proiecţii 3D, ateliere de creaţie şi piese de teatru.

În Bucureşti, evenimentul va începe la ora 19.00, urmând să se încheie în jurul orei 4.00. Bucureştenii care vor lua parte la eveniment vor avea la dispoziţie 25.000 de hărţi tipărite cu traseul cultural pe care îl pot parcurge, dar şi o hartă în format electronic pe care o pot accesa pe site-ul www.noapteamuzeelor.ro.

Primăria Capitalei, în parteneriat cu Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB), a pus la dispoziţia vizitatorilor o linie de transport specială, care va asigura legătura între zonele în care se află instituţiile participante.

La Librăria Humanitas Cişmigiu vor fi expuse câteva obiecte rare care au aparţinut scriitorilor români: colierul Monicăi Lovinescu, ghetrele lui Constantin Noica şi pagini din manuscrisele lui Emil Cioran, Andrei Pleşu şi Mircea Cărtărescu.

Teatru în cimitir

În Capitală vor participa în acest an 33 de instituţii, însă una dintre cele mai atractive activităţi va avea loc în Cimitirul Bellu. Aici, între orele 19.00 şi 21.30 vor fi organizate gratuit  tururi ghidate în cadrul cărora vor fi prezentate o parte dintre lucrările ansamblului muzeal. Apoi, în intervalul orar 22.00 – 23.30, va fi prezentat, în premieră, spectacolul de teatru „Viaţa în cimitir“. Evenimentul organizat în Cimitirul Bellu se va încheia la ora 1.00, cu un recital de muzică clasică.

Click pe imagine pentru a vedea programul din noaptea muzeelor din Bucureşti

program muzee

Surprize la Noaptea Muzeelor la Constanţa

În noaptea de 17/18 mai, şi muzeele din oraşul Constanţa îşi deschid porţile pentru a putea fi vizitate gratuit. Evenimentul de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa se află la a zecea ediţie.

Muzeul de Artă îşi aşteaptă primii vizitatori la ora 17.00, urmând să fie închis la ora 24.00. În atrium, va avea loc un recital susţinut de elevii Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa.

Cine doreşte să facă o incursiune în trecut este aşteptat la Muzeul de Istorie Naţională şi Arhelogie, între orele 20.00 – 24.00. 

O lecţie de astronomie vă este predată la Planetariu, între orele 21.00 – 5.00. Muzeul Marinei Române are program de vizitare între orele 20.00 – 2.00.

image

 Castelul Peleş, deschis sâmbătă până la miezul nopţii

Dacă în planurile de weekend aveţi o vizită la Sinaia, nu trebuie să rataţi Noaptea Muzeelor de la Peleş. Aveţi ocazia să faceţi un tur gratuit al fascinantei reşedinţe regale

Castelul va putea fi vizitat gratuit sâmbătă, în nocturnă, în intervalul 17.00 – 23.15, când turiştii vor avea acces la expoziţia de bază, un tur al parterului de 45 de minute. Peste 1.000 de persoane vin în fiecare an, indiferent de vreme, la evenimentul de la Peleş.

Noaptea Muzeelor vine cu multe surprize la Braşov: Castelul Bran intră în circuitul Nopţii Europene a Muzeelor

Muzeele s-au pregătit ca pentru o adevărată sărbătoare, sâmbătă 17 mai, cu expoziţii, concerte şi recitaluri muzicale, dar şi cu un spectacol de lasere, flăcări şi lumină care va avea loc în Piaţa Sfatului.

Toate muzeele din Braşov vor fi deschise până la miezul nopţii, iar vizitatorii vor putea vedea expoziţii extraordinare. La Muzeul de Istorie vor fi expuse machete ale cetăţilor din judeţ. La casa Mureşenilor va concerta Mircea Vintilă şi se va realiza o statuie în mărime naturală în faţa muzeului. Spectacolul de lasere şi flăcări din Piaţa Sfatului începe la 21.30.

O altă noutate extrem de importantă este faptul că, din acest an, Castelul Bran intră şi el în circuitul Nopţii Europene a Muzeelor. Castelul Bran îşi deschide porţile în regim de gratuitate, iar vizitatorii au prilejul ca, începând de la ora 20.00 şi până la miezul nopţii, să intre în atmosfera plină de istorie şi legende, ce învăluie Castelul lui Dracula.

Muzeele sibiene îşi deschid porţile pentru „Noaptea Muzeelor“

Sibienii şi turiştii care ajung în acest sfârşit de săptămână în oraşul de pe Cibin sunt aşteptaţi şi în acest an la Noaptea Muzeelor, cu un program special. Muzeul Naţional Brukenthal a pregătit pentru publicul sibian un program special, atât sâmbătă, 17 mai, cât şi duminică, 18 mai. 

Sâmbătă, 17 mai 2014, în intervalul orar 18:00-23:00 vor fi deschise pentru vizitare gratuită următoarele locaţii: Muzeul de Istorie Naturală, Strada Cetăţii nr. 1 şi Muzeul de Istorie Casa Altemberger, Strada Mitropoliei nr. 2. În cursul zilei de sâmbătă, în intervalul 10:00 – 18:00 Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie a Farmaciei, Muzeul de Vânătoare şi Galeria de Artă Contemporană vor funcţiona în regim normal, intrare cu taxă. Cele două locaţii participante la programul de Noaptea Muzeelor (Muzeul de Istorie Naturală şi Muzeul de Istorie) vor fi închise până la orele 18:00.

Mormântul unei domniţe va fi expus la Castelul Corvinilor

Turiştii care vor să afle povestea unei descoperiri arheologice inedite din grădina Castelului Corvinilor sunt invitaţi să viziteze monumentul în Noaptea Muzeelor. Evenimentul are loc sâmbătă, de la ora 20:00, iar în centrul atenţiei va fi, potrivit organizatorilor, mormântul unei domniţe, din perioada medievală.

Noaptea Muzeelor debutează sâmbătă la ora 20:00, la Castelul Corvinilor. „Cu ocazia Nopţii Muzeelor dorim să atragem atenţia publicului vizitator asupra unui mormânt de înhumaţie descoperit în vecinătatea Castelului şi care se datează între sfârşitul secolului al XI-lea şi prima jumătate al secolului al XII-lea. Mormântul în cauză aparţine unei femei tinere cu vârsta cuprinsă între 20-25 de ani, de înălţime medie, care a fost înhumată cu podoabe de argint tipice perioadei mai sus menţionată”, transmit organizatorii.

Mormântul unei domniţe va fi expus la Castelul Corvinilor în Noaptea Muzeelor
Mormântul unei domniţe va fi expus la Castelul Corvinilor în Noaptea Muzeelor

La Galaţi va fi expus, în premieră mondială, un acvariu cu roşioară termală

Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi 

va fi deschis între orele 18.00 – 02.00, intrarea fiind gratuită pentru toţi vizitatorii în acest interval. De asemenea, Acvariul instituţiei îi aşteaptă pe toţi vizitatorii să intre în minunata lume a peştilor, publicul având ocazia de a vedea expus, în premieră mondială, un acvariu cu puieţi de roşioara termală, obţinuţi la Galaţi, în cadrul proiectului ştiinţific internaţional - "Reproducerea în captivitate şi menţinerea ex-situ a populaţiilor de Scardinius racovitzai şi Melanopsis parreyssii".

„Istorie pe şine” la Bistriţa

Noaptea albă a muzeelor va fi marcată şi la Bistriţa, prin două expoziţii deosebite. Una este găzduită de Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi, iar alta de Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud. De asemenea, va fi deschis publicului şi Muzeul Grăniceresc Năsăudean.

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud îşi va deschide porţile şi în acest an în data de 17 mai,  cu ocazia Nopţii Muzeelor. Vor fi deschise muzeele din Bistriţa, Năsăud şi Sângeorz-Băi sâmbătă între orele 18:00 şi 24:00.

Personaje istorice şi concerte la Alba Iulia

Muzeul din Alba Iulia este unul dintre cele peste 100 de muzee din România care participă la eveniment. Timp de câteva ore vizitatorii au ocazia să facă o adevărată călătorie în timp, în care să parcurgă importante pagini din istoria acestor meleaguri. Asta deoarece de acum celebrele Personaje Istorice, întruchipate de angajaţii muzeului şi voluntari vor da viaţă expoziţiei de bază a muzeului. Astfel, personalităţi din istoria românilor, precum Mihai Viteazul, Horea, Avram Iancu, regii României Mari, Ferdinand şi Maria sau primul primar român al oraşului Alba Iulia, Camil Velican vor putea fi întâlnite de cei prezenţi. De asemenea, Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum şi Lupii Apoulonului, două proiecte de mare succes ale Muzeului Naţional al Unirii, vor însufleţi şi ele atmosfera.

Noaptea albă a muzeelor, la Satu Mare

Sătmărenii sunt aşteptaţi pe 17 mai la o incursiune în timp. “Noaptea Muzeelor” îşi deschide porţile la Muzeul Judeţean Satu Mare la ora 18.00. Cei care vor alege să iasă din casă, nu vor regreta. Muzeografii dedică acest weekend pentru manifestări precum sezători codreneşti, seri evreieşti sau seri istorice.

Muzeul Judeţean Satu Mare în colaborare cu instituţii publice şi organizaţii din sfera societăţii civile, pregăteşte o adevărată sărbătoare, oferită sătmărenilor în cadrul unuia dintre cele mai speciale evenimente ”Noaptea Albă a Muzeelor”.

La acest material au participat Cristina Răduţă, Mariana Iancu, Dana Mihai, Simona Suciu, Ramona Găină, Daniel Guţă, Cristina Cîcău, Bianca Sara, Bogdan Nistor, Dorin Timonea. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite