Nu ştiţi despre ce vorbesc? Înseamnă că nu aveţi copii la şcoală. Nu există clasă în România care să nu aibă un asemenea grup. E vorba despre părinţi cu foarte foarte mult timp liber, al căror unic scop în viaţă este să stea de dimineaţă până seara la şcoala unde învaţă odrasla proprie. Ei ştiu tot ce mişcă în şcoală, sunt prieteni intimi ai învăţătoarei, se vizitează în weekend cu dirigintele şi se trag de şireturi cu directoarea. Şi, mai ales, îi învaţă pe ceilalţi părinţi „care e mersul” în instituţia de învăţământ respectivă.

Ei îţi spun cât trebuie cotizat la fondul clasei, ce nevoi are doamna, ce after-school şi-a deschis, ce cadouri trebuie luate şi pentru cine, ce caiete speciale trebuie cumpărate şi de unde, în ce excursii trebuie să-ţi meargă copilul şi ce fabrică de ciocolată trebuie vizitată. Primul contact cu ei îl ai la prima şedinţă cu părinţii din clasa întâi, unde o să constaţi că sunt foarte guralivi, plini de iniţiative şi foarte buni cunoscători ai personalului didactic şi nedidactic din şcoală. Aceşti adevăraţi groupies din jurul învăţătoarei sunt cei care sar ca arşi atunci când un părinte neinformat îşi permite să pună întrebări referitoare la fondul clasei sau la cadourile de Paşte, Crăciun, 1 Martie, 8 Martie, 1 Decembrie, 1 Mai, 23 August, 22 Decembrie şi câte or mai fi.

În concluzie, dacă un cadru didactic este de blamat pentru că pretinde cadouri, grupul de influenţă al părinţilor este vinovat pentru întreţinerea cu bună ştiinţă a  întregului sistem de pile care parazitează şcolile din România. Cine nu se supune regulilor grupului de influenţă, riscă izolarea. Şi nu atât a lui, a părintelui, cât a copilului. Tare curios aş fi să aflu ce fel de serviciu au părinţii groupies. De unde au ei atât de mult timp liber pe care să şi-l petreacă la şcoală ?

Revenind la învăţătoarea cu cadourile, Dana Blându, nu pot să nu remarc frica şefilor săi să ia măsuri. A fost nevoie de o presiune extraordinară a presei şi de intervenţia ministerului pentru ca doamna în cauză să fie scoasă de la catedră. Unde aflu că se poate întoarce oricând, graţie legilor idioate din ţara asta. Şi avocaţilor pe care doamna învăţătoare şi-i poate permite. Poate ministerul ar trebui să investigheze şi de ce s-a temut atât de tare inspectoratul să ia măsuri. Inspectorii ăştia sunt plătiţi din bani publici ca să apere interesul contribuabililor. De ce le este atât de greu să-şi facă treaba pentru care primesc un salariu ?

În sfârşit, trebuie spus că, după apariţia cazului de la Şcoala Zece, mai mulţi învăţători şi profesori ne-au scris la ziar, indignaţi că prin mediatizarea excesivă a unui caz particular se aruncă o pată asupra tuturor dascălilor. Domniile lor spun că, în egală măsură, ar trebui publicate articole despre profesori cu rezultate deosebite. Dar, pentru Dumnezeu, ziarul Adevărul face asta constant. Numai că poveştile cu dascăli exemplari nu elimină uscăturile din sistem.

Cazuri ca acesta de la Şcoala Zece sunt în fiecare şcoală din România. Toţi părinţii care au copiii şcolari la stat pot să confirme. Singurii care pot face cu adevărat ceva sunt chiar învăţătorii şi profesorii buni şi dedicaţi meseriei. Ei ar trebui să nu mai tolereze colegi „cu probleme”. Sigur au auzit de ei, sigur îi cunosc. Evident, însă, e uşor de spus şi greu de făcut. Toată lumea aşteaptă de la minister şi de la politicieni să rezolve problemele. Vă dau o veste tristă: nu o vor face. Şi atunci, cine rupe lanţul slăbiciunilor ?

P.S. Cineva avea ideea ca, pentru a strica sistemul de pile şi relaţii din şcoli, învăţătorii să fie rotiţi o dată la patru ani. Adică, după ce un dascăl a predat patru ani la un liceu de fiţe din centru, în următorii patru să mergă la o şcoală de cartier. Şi tot aşa. Să nu fie mutaţi din oraş, dar să schimbe şcoala. Ce ziceţi ?