Şansele de a obţine încă mai bine de 80 de voturi din partea parlamentarilor puterii şi a celor din jurul ei erau din start reduse. Orgoliile celor în sarcina cărora ar fi căzut dărâmarea incompetentului guvern susţinut de coaliţia PSD-ALDE sunt nemăsurate, capacităţile de negociere ale domnului Ludovic Orban destul de limitate- orice s-ar spune dl. Orban este un ins complet lipsit şi de charismă şi nu stă foarte bine nici la capitolul simţ politic-, dorinţa domniei-sale de a se vedea premier, chiar şi negată de circumstanţă, nefundamentată, pretenţiile UDMR, etern fidelă principiului „cine dă mai mult“ şi cele ale Pro România. Unele dintre dorinţele şi condiţiile d-lui Ponta amintesc frapant de fantasmagoriile legate de revizuire enunţate de ilustrul domn Tache Farfuridi în celebrul lui discurs din O scrisoare pierdută.

La urma urmei, simpla concediere a guvernului Dăncilă şi înlocuirea lui cu un altul controlat de aceeaşi majoritate PSD-ALDE plus alţi câţiva reprezentanţi ai partidului domnului Ponta, guvern susţinut şi de UDMR ce ar fi urmat să îi aibă în frunte ori pe doamna Corina Creţu, ori pe domnul Nicu Bănicioiu, nu însemnau mai mult decât schimbarea lui Tanda cu Manda. Marea problemă de astăzi a României nu este, la urma urmei, d-na Dăncilă, ea reprezentând un simplu instrument nesemnificativ, o sculă, ci dl. Liviu Dragnea şi tandemul toxic format de domnia-sa cu dl. Călin Popescu-Tăriceanu.

Pentru moment, numărul celor din feluritele foruri de conducere ale PSD,  fie ele judeţene sau naţionale, care ar fi dornici să îşi unească puterile pentru a forţa o demisie din partea d-lui Dragnea este redus. Am mai spus-o şi altă dată. Dl. Liviu Dragnea beneficiază de experienţa dobândită în funcţiile de conducere deţinute anterior celei de preşedinte al PSD.  În anii în care a fost secretar general al partidului, dl. Dragnea a bătut la pas întreaga ţară, i-a cunoscut pe activiştii din teritoriu, a ştiut să evalueze cine i-ar putea sta alături şi cine i-ar face opoziţie, iar din 2015  încoace şi-a promovat favoriţii, a împărţit sinecuri şi promisiuni.

Manevrele d-lui Dragnea le-au repetat aproape matematic pe cele ale Nicolae Ceauşescu care, la preluarea conducerii PCR, a profitat de experienţa lui în funcţia de secretar cu probleme organizatorice Mai întâi Ceauşescu şi-a întărit puterea debarcându-i fie pe baronii lui Dej, fie pe alţi activişti din generaţia ceva mai tânără care, într-un fel sau altul, puteau să reprezinte o primejdie pentru proiectul lui de trecere sub control propriu a întregului partid şi a Securităţii, pe urmă i-a adus în faţă pe Bobu, Postelnicu, Spornic, Dincă, Găinuşă.

Practic, în conducerea de astăzi a PSD nu mai figurează aproape nimeni din perioada în care la timonă era dl.Victor Ponta ca să nu vorbim de vremea în care social-democraţii români erau conduşi de domnii Mircea Geoană sau Adrian Năstase. Inşi de non-valoarea unor Carmen Dan, Lia Olguţa Vasilescu, Claudiu Manda, Liviu Pleşoianu, Paul Stănescu, Dumitru Buzatu, Niculae Bădălău, astăzi miniştri, vicepremieri, şefi de comisii parlamentare, preşedinţi de consilii judeţene, dregători şi mafioţi politici, ştiu că li se va rezerva o valoare de întrebuinţare zero în cazul în care Dragnea va fi silit să abandoneze conducerea social-democrată. Şi tocmai de aceea fac scut în jurul lui. De altminteri, este în specificul PSD ca fiecare schimbare de lider să fie însoţită de o împrospătare completă a echipei aşa că toţi cei aflaţi azi la vârful partidului nu sunt deloc dispuşi să îşi abandoneze liderul.

Vorbeam la începutul comentariului meu de astăzi despre orgoliile din rândurile Opoziţiei, despre neostoita ei poftă de supremaţii în ierarhie şi de dobândire rapidă de funcţii. Lucruri nu tocmai bune se fac simţite şi printre unii dintre liderii informali ai protestatarilor #rezist. Zilele trecute celor din pieţe li s-au asociat vârfuri ale intelectualităţii precum Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu. 100 de vârfuri ale intelectualităţii au dat publicităţii o scrisoare publicată luni de revista 22. Bună parte dintre aceştia fac parte din Grupul de Dialog Social, iar, la un moment dat, s-au numărat printre susţinătorii fostului preşedinte, dl. Traian Băsescu. Am auzit obiecţii, suspiciuni, acuze care spuneau că respectivii ar dori să îşi răscumpere astfel greşelile ori să îşi spele imaginea. Cum spuneam, respectivele reproşuri, insinuări, acuze nu vin doar din partea vectorilor de imagine, comunicatorilor PSD care se comportă după modelul stalinist, acelaşi la care au făcut apel în anii 1990-1991 (cât mai durează până când România tv sau Antena 3 vor spune că au distribuit droguri şi câte 10 euro demonstranţilor?), ci şi din unele zone ale #rezist. 

Nimic nu mi se pare mai primejdios în aceste momente în care este tot mai limpede că PSD-ALDE chiar sunt hotărâte „să meargă până la capăt“ şi pentru aceasta „au arma la picior“, cum iresponsabil le cerea tinerilor din PSD să o aibă vicepremierul Paul Stănescu, un ins venit din negura anilor 50,  decât aceste disensiuni inutile în partea bună a societăţii româneşti. A celor care nu „cred“ în balivernele privind necesitatea stopării ofensivei Statului paralel, baliverne inventate doar în vederea reuşitei operaţiunii de îngenunchere a Statului de drept în România.

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro