Niciun bai! Toţi elevii au tablete şi telefoane şi vor beneficia, cândva, de manualele digitale. „Nu ştiu dacă mai e vreun copil, chiar şi în clasa întâi, care să nu ştie să umble pe computer, să nu aibă un telefon legat la internet“ – a declarat Ponta, sigur pe el, la Târgu Jiu.

Poate părea un lucru fără importanţă, unii pot lua declaraţia ca pe o glumiţă din seria celor cu care ne-a obişnuit premierul, partea proastă e însă că, cu astfel de glumiţe, omul înţelege să gestioneze o ţară. Pe de altă parte, Victor Ponta ar trebui să le spună asta, cu zâmbetul lui suficient, şi copiilor care învaţă într-o şcoală de ţară cu wc-ul în curte, şi părinţilor care fac eforturi pentru a cumpăra o haină mai bună, să-şi trimită copilul la învăţătură şi, în general, tuturor amărâţilor acestei ţări. Care nu sunt deloc puţini. Să le spună asta el, reprezentantul stângii româneşti!

În România, stânga a fost recompusă, după 1989, de foştii activişti sau securişti şi de odraslele lor. Adică de privilegiaţii fostului regim, de cei cărora nu le-a lipsit niciodată nimic, ba chiar au trăit în lux. Prin urmare, cum să se gândească un reprezentant al stângii că mai există şi oameni care nu se bucură de condiţiile în care se lăfăie el şi gaşca lui?

De fapt, stânga are în general o problemă atunci când e să fie pusă în practică. Are la bază ideea de egalitate şi de apărare a intereselor celor „sărmani şi obidiţi“, dar pentru a face posibile toate acestea e nevoie de lideri. Iar liderii vor profita automat de avantajele pe care le au pentru a trăi mai bine, pentru a avea mai mult, pentru a fi deasupra celorlalţi. Competiţia e în firea lucrurilor, întotdeuna masculii turmei s-au bătut şi se vor bate să ajungă în fruntea ei – pentru a avea cea mai bună hrană şi cele mai multe femele. Mao, de exemplu, dumnezeul multor stângişti occidentali, era un mascul alfa în toată regula al poporului chinez (şi i se aduceau inclusiv fete tinere pentru a-l satisface). La fel au fost şi alţi lideri de stânga mai mari sau mai mici: cum s-au văzut în fruntea bucatelor, s-au înfruptat pe săturate, fără să-şi facă în realitate prea multe probleme despre soarta săracilor.

Stânga, în general, e un basm de spus mulţimilor la culcare. În varianta Ponta însă, e de-a dreptul o glumă proastă. Zicerea lui cu tabletele copiilor e din acelaşi film cu celebra „N-au pâine? Să mănânce cozonac!“.

Acum, să nu înţeleagă cineva că dreapta lui Traian Băsescu ar fi mai brează. Tot o glumă proastă – şi ea! Oricum, şi stânga, şi dreapta, şi toate ideile mai mult sau mai puţin generoase cu care jonglează politicienii nu sunt altceva decât nişte lucruri cu care să fim îmbătaţi. Şi, în stare de ebrietate fiind, să-i votăm, pentru ca ei să se bucure de poziţia de lideri. Adică de bani, de lux, de putere şi de femei.